Unde ne sunt femeile?
cântă Patrick Juvet cu o ardoare suspectă, dar antrenantă. Olivier Bardolle, care nu-i vreun cântăreţ, ci un scriitor dezabuzat, profită pentru a le diseca în floarea vârstei. Urmându-i Tiqqun-ului* care, în 2001, a livrat “Primele materiale pentru o teorie a tinerei fete”, el pleacă de la ideea că acest concept al tinerei fete este azi cea mai bună grilă pentru descifrarea lumii occidentale. O lume condamnată, nimic din intimitatea noastră nesalvându-se de ceea ce el numeşte, după alţii şi foarte neelegant, “cea mai mare mercantilizare” a tuturor domeniilor existenţei.
Dacă eseul său s-ar fi mărginit să fie doar un exerciţiu teoretic în a arăta extinderea domeniului alienării, m-aş fi mulţumit să-i admir coperta al naibii de solicitantă, care m-a incitat de altfel să-l şi cumpăr – încă un efect pervers al mercantilizării! Din fericire, nu-i aşa ceva.
Olivier Bardolle se dedă, mai umil, la exerciţii de misoginism cu atât mai plăcute, cu cât sunt lesne reversibile, aducând, aproape împotriva lui însuşi, un omagiu tinerei fete despre care Baudelaire spunea că ascunde toată abjecţia unui asasin şi a unui elev, în timp ce Céline o considera “onoarea speciei” şi susţinea chiar că l-ar da oricând pe Baudelaire pe o tânără dansatoare.
Dacă ar fi să-l credem pe Olivier Bardolle, tânăra fată, “ruşinea speciei”, ar avea un creier din ce în ce mai nedezvoltat – încă un efect al mercantilizării!, ceea ce i-ar permite oricărui manipulator cât de cât înzestrat să facă tot ce vrea cu ea.
El recunoaşte, desigur, că în orice creier masculin doarme de asemenea o midinetă [shopgirl – n. trad.] şi că şi un maestru al lucidităţii precum Cioran, după ce a vomitat pe iubire, s-a îndrăgostit nebuneşte de o tânără germană căreia îi trimitea declaraţii ce ar fi putut rima perfect cu cuvintele din cântecele lui Patrick Juvet.
Orice ucenic manipulator ar putea fi deci interesat să citească eseul lui Olivier Bardolle şi, dacă tot o face, să recitească şi Les Jeunes filles de Montherlant. Dar eseul ar trebui să le fie recomandat mai ales micilor monştri de egoism descreierat: ele vor înţelege astfel mai bine emoţiile pe care le trezesc instinctiv şi îi vor manipula cu o şi mai inocentă perversitate pe sărmanii tipi care behăie
Unde ne sunt femeile?
* Tiqqun, jurnal filosofic francez înfiinţat în 1999, influenţat de filosoful Giorgio Agamben. S-a caracterizat printr-un radicalism politic apropiat celui al situaţionismului şi letrismului. S-a dizolvat în 2001, după atacurile teroriste de la 11 Septembrie (n. trad.).
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
