• Despre
  • Autori
  • Parteneri
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact
Sustine Gradiva
Cafe Gradiva
Terapeuti
Urmariti-ne pe WhatsApp
  • Prima pagină
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Psi
    • Psihoterapie
    • Psihanaliză
    • Psihiatrie
    • Psihologie
  • Cultură
  • Societate
  • Podcast
No Result
View All Result
Terapeuti
Urmariti-ne pe WhatsApp
No Result
View All Result
Cafe Gradiva
No Result
View All Result
Urmariti-ne pe WhatsApp
Home Cafe Gradiva

„Cred că lucrul cel mai important e să ajungi la celălalt”

Cafe Gradiva by Cafe Gradiva
in Cafe Gradiva
„Cred că lucrul cel mai important e să ajungi la celălalt”

Pentru a cincea oară membru al juriului în cadrul Festivalului de Film Documentar Astra, anul acesta la secţiunile „Internaţional” şi „România”, regizorul Cristi Puiu vorbeşte despre ceea ce dă substanţă unui film, documentar sau de ficţiune, despre curajul de a fi la timpul prezent şi despre misterul descoperirii celuilalt prin film.


Când îţi dai seama că un documentar e bun? De la primul cadru? Ulterior, după ce îl vezi?

Toate variantele sunt posibile. Şi asta nu e valabil numai pentru documentar. Documentarul nu există, denumirea asta e aşa, numai de manieră administrativă.

Citiţi despre

A 5-a ediţie a Saptamanii PSI, Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, 4-10 noiembrie 2013

Medicamentul pentru dependența de alcool, pe cale să fie aprobat

Orice raspuns al psihanalistei e o forma de autodezvaluire

Şi atunci ce e filmul documentar? Îl simţi diferit faţă de filmul de ficţiune?

Subscrieţi la Cafe Gradiva

Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.

Urmăriţi-ne pe WhatsApp

Abonaţi-vă la Newsletter

Da. Filmul de ficţiune, ca să mă exprim de o manieră foarte pragmatică, e filmul a cărui substanţă este preponderent extrasă din mintea autorului, iar documentarul e filmul a cărui substanţă este preponderent extrasă din exteriorul minţii autorului. Şi n-ai cum să dai de formule pure, totul este impur. N-am găsit o definiţie mai sintetică.

Cred că lucrul cel mai important e să ajungi la celălalt. Dacă poţi provoca întâlnirea… şi nu poţi provoca întâlnirea, ea se petrece fără voia ta. Dacă ai şansa de a te întâlni cu celălalt, atunci avem ceva acolo. Întâlnirea nu se petrece în mod continuu, există numai fragmente de întâlniri, şi astea sunt emoţiile pe care mie mi le provoacă filmul, oricare ar fi el, documentar sau ficţiune. Şi atunci ştiu dacă sunt în faţa unui film. Dar există capcane. Întâlnirea se poate întâmpla fără voia autorului, şi simţi atunci că autorul este arogant şi străin de întâlnirea care s-a petrecut sau care se poate petrece în continuare. Se poate întâmpla ca în primele zece minute de film să crezi că se poate întâmpla, şi după aia să treacă treizeci de minute şi să nu se mai întâmple, pentru că regizorul e aiurea, e centrat numai pe propriul buric. Astea sunt situaţiile cele mai frecvente. Iar când vorbim despre ceea ce în mod administrativ numim film documentar sau film de ficţiune – aşa, ca să nu ne încurcăm pe raft – lucrurile respective se pot petrece sau nu în ambele cazuri. Dar ele nu se petrec pentru că regizorul vrea. Autorul nu poate provoca întâlnirea, dar el trebuie să îşi dorească foarte mult asta. E ceea ce le spun şi actorilor, tot timpul. Nu există meseria de actor, ci există doar curajul de a fi acolo la timpul prezent. Pentru că este extrem de emoţionant să vezi un om care bea un pahar de apă. Dar să-l bea şi să fie acolo. Te emoţionează şi nu ştii de ce.

Indiferent de felul în care alegem noi să ne ducem la întâlnire cu lumea, toate formulele sunt valabile, pentru că întâlnirea se petrece oricum fără voia autorului. Trebuie să fii tâmpit să te gândeşti că poţi controla ceva, nu poţi controla nimic. Singurul lucru pe care poţi să-l faci e să te duci aşa, plin de uimire şi de mirare şi să încerci să faci tot ce poţi tu pentru a lăsa lucrurile să se întâmple.

Dar ce poţi face totuşi atunci când ai un personaj de film documentar şi vrei să-l determini să se deschidă în faţa camerei?

Nu ştiu, nu am o formulă pentru asta. Pentru mine, asta e un mister, indiferent dacă vorbim de filmul documentar sau de filmul de ficţiune.

Crezi că regizorii sunt imorali, atunci când, pretinzând că vor să facă un film documentar, merg înspre realitate cu o intenţie ştiută dinainte, pentru a provoca ceva şi pentru a obţine în felul ăsta un documentar?

Cred că există două variante posibile. Există asumarea faptului că lumea este extrem de misterioasă, că totul este beznă, cu mici sclipiri ici-colo, care te fac să crezi că înţelegi câte ceva. Şi există varianta în care tu îţi pierzi cerceii în casă şi te duci să ţi-i cauţi. În mintea ta apar atunci configuraţi cerceii, iar când îi găseşti, eşti foarte fericită. Dacă pleci la drum când faci film documentar ştiind clar ce cauţi, atunci aia vei găsi, şi vei forţa lumea din exteriorul minţii tale să se plieze pe ceea ce tu cauţi. Asta se întâmplă cu toţi regizorii care intervin şi manipulează, în vreme ce toţi ceilalţi se miră de bezna asta cu sclipiri ici-colo şi se duc în neant. Iar ăştia sunt cei frumoşi. Dar asta e tot ce se poate spune, e valabil şi pentru ficţiune, şi pentru documentar. Restul e aşa, balet, ne prostim. Şi nu obţii niciodată, de fapt, ca efect secundar al mirării tale, lucruri coerente.

Niciodată, façon de parler: foarte rar se întâmplă să obţii lucruri coerente. Iar atunci când le obţii, e pentru că, dacă, în faza de filmare, te laşi stăpânit de propria ta mirare şi uimire, în faza de montaj te apuci să articulezi, să le legi cap la cap, pentru a da un răspuns coerent, pentru ca lumea să se uite la un produs care arată bine, cu introducere, cuprins şi încheiere. Or, atunci ar trebui să se nască semnul de întrebare. În momentul în care vezi un film cu introducere, cuprins şi încheiere şi zici

uite ce film am văzut, 

în secunda doi trebuie să te sperii foarte tare de ce ai spus.

Povestea – de fapt, structura poveştii – ne aparţine, pentru că poveştile nu există, iar filmele coerente sunt filmele cu introducere, cuprins şi încheiere şi ne plac, pentru că este un sens, există o concluzie. Ne plac foarte mult pentru că ne pun la adăpost. Ne apară de bezna care se află în jurul nostru, asta e tot. Şi cu asta, basta, mai mult de atât nu se poate spune. Oamenii ar trebui să se îndoiască şi să facă un pas înapoi atunci când povestea este bine articulată, numai că este foarte greu, tocmai pentru că povestea ne asigură liniştea. E bine să existe o poveste coerentă, cu introducere, cuprins şi încheiere, în care lumea poate fi cunoscută. Expresia de sus a chestiei ăsteia sunt filmele americane.

Filmele care îşi caută cuprinsul şi încheierea, frumos articulate, îţi dau o anumită linişte, cum îţi dau şi basmele. Toţi oamenii caută basme în forme derivate.

Da, asta spun. Numai că oamenii deştepţi, care îşi asumă limitele şi care mizează pe buna funcţionare a creierului lor, oamenii ăştia n-au cum să se simtă descoperiţi, indiferent de poveşti. Când citesc sau văd o poveste ori când mi se întâmplă un eveniment pe care îl compun în minte sub forma unei poveşti, mă duc la culcare, dorm, fac orele de somn, mă trezesc dimineaţa şi repun în discuţie povestea pe care am articulat-o în ziua precedentă. Aşa sunt oamenii inteligenţi, de regulă. Oamenii proşti bat în cuie povestea şi spun

aşa stau lucrurile, asta e viaţa.

Interviu realizat de Laura Dumitrescu şi Eliza Zdru

www.cafegradiva.ro

Şi pentru că tot sunteţi aici…

...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.

Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua.
 Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim! 

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie

Citiţi şi

Psychoanalysis and Its Borders
Cafe Gradiva

Psychoanalysis and Its Borders

by Cafe Gradiva
22 noiembrie 2020
Fotoliul lui Icar. Visul de a zbura
Cafe Gradiva

Fotoliul lui Icar. Visul de a zbura

by Cafe Gradiva
8 octombrie 2020
„Copilul-umbra” sau Cuvinte care elibereaza de insuportabil
Cafe Gradiva

„Copilul-umbra” sau Cuvinte care elibereaza de insuportabil

by Carmen Apopei
26 mai 2025
Load More
Next Post
Psychologizing The Vote

Psychologizing The Vote

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni şi condiţii şi Acord de confidenţialitate.

Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva!

Ca la carte

Imortalitatea, credinţa şi consolarea existenţială
Cafe Gradiva

Imortalitatea, credinţa şi consolarea existenţială

1 mai 2025
Conflictul estetic in Moartea la Venetia

Conflictul estetic in Moartea la Venetia

8 octombrie 2020

Terapeuţi

psihoterapeut Teodora Dobrescu în Bucureşti

Psihoterapeut Teodora Dobrescu în Bucureşti, sector 3

24 mai 2025
Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa

Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa, Traian 70

27 mai 2025
Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti

Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti, sector 4

27 mai 2025
psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov

Psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov, Carpaţilor 13

27 mai 2025
Psihoterapeut Dorin Bîtfoi în Bucureşti

Psihoterapeut Dorin Bîtfoi în Bucureşti, sector 4

27 mai 2025
Cafe Gradiva - Psihoterapie, psihanaliza, psihiatrie, psihologie

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o revistă magazin online de psihoterapie, psihanaliză, psihologie şi psihiatrie, cu interese în sfera culturală şi artistică, socială, educaţională şi comunitară.

Urmăreşte-ne

Caută terapeut

Psihologi | Braşov | Bucureşti | Sector 4 | Constanţa | Psihoterapeuţi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Sector 4 | Constanţa | Psihoterapeuţi psihanalişti | Bucureşti | Sector 4 | Constanţa

Psihologi online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihologi la telefon | Psihoterapeuţi online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihoterapeuţi la telefon | Psihoterapeuţi psihanalişti online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihoterapeuţi psihanalişti la telefon

Primeşte Cafe Gradiva pe email

  • Despre
  • Autori
  • Termeni şi condiţii
  • Acord de confidenţialitate
  • Cookies
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

No Result
View All Result
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Gradiva Podcast
  • Cauta terapeut
  • Terapeut? Înscrie-te!
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

Utilizăm module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Mai mult aici.
×