Daniele Robin din Franta predă psihologie, psihoterapia cuplului și a familiei la Université de Bretagne Occidentale. La Conferinta Internationala de Psihanaliza din Romania, ea a lansat intrebarea daca putem vorbi despre o singura psihanaliza aflata in evolutie, daca e sa ii dam crezare lui Lacan cum ca el este freudian si doar a interpretat conceptele freudiene, sau ar trebui sa vorbim despre mai multe psihanalize avand in vedere ca stim cat de tare a revolutionat el toate conceptele freudiene care i-au trecut prin mana.
Va redau cateva idei notate pe parcursul expunerii.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Urmarind seminariile lui Lacan din perioada 1950-1980, constatam ca psihanaliza lui se bazeaza pe mai multe discipline: medicina, biologie, matematica, filosofie, literatura, antropologie. Ca si filosofia care admite mai multe teorii in explicarea constructiei lumii, si psihanaliza are nevoie de mai multe modele care ii imbogatesc modul de intelegere a realitatii psihice. Freud, pentru a-si putea defini noua disciplina, avea nevoie de stabilirea limitelor conceptuale si metodologice excluzand devierile gen Jung sau Adler, insa astazi psihanaliza nu se poate dezvolta fara o interactiune, o acceptare si un dialog intre diferitele ei curente. Lacan nu s-a opus lui Freud cum au facut-o C. G. Jung, Alfred Adler, Otto Rank sau Wilhelm Reich, ci l-a explicat si l-a depasit pe acesta, chiar daca intr-un mod atat de revolutionar. Lacan reprezinta de fapt, asa cum propune prezentarea de fata, un exemplu de deschidere a psihanalizei catre discipline atat de variate in interactiune cu care isi imbogateste corpusul teoretic.
De asemenea, teoria freudiana s-a dezvoltat in mod neliniar, deoarece curentul ortodox a mai nascut ramificatii, chiar daca in stransa relatie cu radacinile freudiene: kleinienii, winnicottienii, lacanienii, adauga vorbitoarea. Ca adaugire personala (si va astept si voua opiniile), cred ca in istoria psihanalizei putem observa curente care „contrazic” teoria freudiana si care au dat nastere la schisme constituind scoli separate si curente care „dezvolta” teoria freudiana, impartirea tinand si de politica, nu numai de radicalismul ideilor, daca ne gandim ca unii precum Klein si Lacan s-au intrecut in reformularea conceptelor freudiene.

Lacan spune ca toate modelele dezvoltate de psihanaliza au ca numitor comun „cele patru concepte fundamentale ale psihanalizei” (formulate initial de Freud) – acesta fiind si titlul Seminarului XI din 1973, in care el vorbeste despre: pulsiune, repetitie, transfer si inconstient.
Pe parcursul prezentarii, Daniele Robin ne explica pe larg cele mai revolutionare concepte lacaniene si originea lor la Freud.

teoria lui Lacan cu privire la falusul real, imaginar si simbolic si de aici frustrarea reala, privarea imaginara si castrarea simbolica (aceasta din urma afectand si femeile si barbatii: interventia tatalui ca agent de castrare simbolica care il separa pe copil din fuziunea imaginara cu mama) ca operatii structurante pentru edificiul psihic tridimensional;
originea conceptului de falus in teoria oedipiana care s-a dovedit insuficienta si a nascut reactii precum intrebarea daca femeia are supraeu sau contributia kleiniana la originile mai arhaice ale acestei instante psihice
conceptul de angoasa dezvoltat in 1962 in Seminarul X;
conceptul de obiect mic a formulat in 1970 ca fiind restul de juisanta sau plus placere;
functia Marelui Celalalt care alieneaza subiectul vorbindu-i despre dorinta inca inainte de nasterea sa.

In finalul prezentarii, interventia francezului Roland Havas a fost foarte critica, afirmand ca avem obiceiul sa facem colocvii teoretice fara sa avem experienta clinica, iar Lacan avea fobie de clinica, de aceea oprea sedintele dupa cinci minute – nu suporta sedintele lungi. Nu a precizat sursa acestei informatii, iar eu cel putin a fost prima data cand am auzit aceasta idee, cunoscand pana acum ca Lacan a fost deopotriva un clinician de geniu. Havas a mai adaugat ca limbajul nostru comun este clinica si nu trebuie sa o abandonam, chiar daca Lacan a fost un teoretician fabulos.
Daniele Robin a raspuns ca, intr-adevar, poate parea arbitrar felul in care opera Lacan sedintele, dupa cateva minute pe care singur le stabilea, dar el facea acest lucru in momentul in care Inconstientul aparea in discurs. Inconstientul e ca o scoica din care ies lucruri interesante la suprafata atunci cand se deschide. Referitor la critica acestei inovatii tehnice, trebuie sa admitem ca el nu a indicat o anumita metodologie de lucru; fiecare cura are specificitatile sale, iar pe Lacan exact lucrul acesta l-a interesat.