…Prin urmare, deciziile noastre “libere” sunt din ce în ce mai mult determinate de o aşa-zisă raţionalitate, de identificarea aşteptărilor pe care ni le rezervă viitorul. În exemplul pe care l-am dat în legătură cu decizia de-a urma sau nu o terapie anticanceroasă, el se exprimă în procente:
60% supravieţuire peste un an.
Asta se numeşte o “decizie luminată” (une decision eclairee).
Dar este într-adevăr “luminată”?
Experienţa m-a învăţat că oamenii, în genere, vor să trăiască. Cât mai mult şi în orice condiţii. Deci vor tinde să interpreteze în sens optimist orice statistică, chiar una sumbră. Rămân “amanţii refuzului”, ai marelui refuz al decadenţei, al mizeriei fiziologice. Am văzut că libertatea, atâta câtă este (adică versantul subiectiv al determinismului), intră pe uşa refuzului. A refuza terapia, chiar cu şanse minime, este atributul unui tip de filosof antic, al unui estet dublat de un stoic. Aşa povesteşte Tacitus în cartea a XVI-a a Analelor sinuciderea estetului Petronius, care se ştia condamnat la moarte de către Nero. Tăindu-şi venele, dar oprind sau slobozind hemoragia după bunul lui plac, a murit uşor, discutând cu prieteni filosofie, înfierând abuzurile şi arbitrariul tiraniei. Iată ceva care seamănă cu o decizie liberă…
>> Caută acum psiholog, psihoterapeut, psihiatru
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Cum sa fie libera o decizie luata in urma unei constrangeri?
Daca se stia condamnat la moarte de catre Nero, ce a decis "liber", de fapt? Moartea? Evident nu, o decisese Nero pentru el. Momentul mortii? Aparent este ales liber, insa de libertatea reala a alegerii momentului mortii am putea vorbi in lipsa condamnarii la moarte de catre Nero.
Sinucigasii neconstransi de nimeni si nimic pot spune ca aleg liber momentul mortii. Doar pe acesta. Nu putem spunem ca alegem sa murim sau nu, toti vom muri la un moment dat, indiferent cat de mult ne-am dori sa traim.
@Daniela
Dar mie mi se pare ca e important sa alegi momentul mortii, sa dai intervalului de viata care-ti mai ramane un sens moral…
Alegem noi momentul mortii atunci cand ne sinucidem.
Este sinuciderea morala? Daca da, va rog argumentati de ce. Daca nu este, ce rost moral putem da unui interval scurt de viata, daca vom sfarsi cu un gest imoral?
Ce fel de om este acela care decide sa dea un sens moral vietii sale numai in momentul in care isi alege singur sfarsitul? Pana atunci de ce nu a facut-o?
Si inca o intrebare: oamenii care nu aleg momentul mortii pot trai moral pana la sfarsitul vietii, chiar daca nu e ales de ei acel sfarsit?
Mi-ar placea sa pot muri fara sa ma agat de viata. Moartea e uneori cea mai onorabila solutie…
si mie mi se pare moral sa pot alege daca vreau sau nu sa mai traiesc. atat cat se poate vorbi de alegere. in speta, cum zice si Ioana M. sa nu ma agat de viata cu orice pret, "viata, oricum" NU. Viata, asa cum e, e destul. Viata, oricum, e prea mult.
Viata e prea mult si niciodata destul…
Ce paradox!