Continui articolul anterior si propun cititorului aprofundarea conceptului de gol asa cum l-a teoretizat Andre Green.

Copilul: nu imi place nimic, nu ma intereseaza nimic, totul e plictisitor
Terapeutul: poate ca nu ajunge nimic inauntrul tau. Acolo cum este?
Copilul: e gol
Terapeutul: si ai putea gasi ceva care sa umple acest gol?
Copilul: da, ceva care sa ma faca fericit

Dialogul nostru facea trimitere la gol. Interiorul copilului este gol, o lume interna pustiita care a condus la instrainare si la o insingurare. Cum ar putea fi interesat de ceva daca pierderea suferita a lasat un gol de neumplut?

Green ne ofera niste raspunsuri pentru aceasta intrebare. El afirma ca diferentierea la origine nu are la baza diferentierea sexului sau a functiilor, ci alte doua criterii: obiectul bun si obiectul rau, pe e o parte, si prezenta dominatoare, pe de alta parte. Daca obiectul bun este inaccesibil, obiectul rau este invadator si nu dispare decat pentru scurte momente. Acesta este prezent mereu in mod intruziv si patrunde in permanenta in spatiul psihic personal, mobilizand o contra-investire continua pentru a lupta impotriva acestei efractii ce epuizeaza resursele eului. Daca obiectul rau ar ceda locul, spatiul psihic, care nu poate fi ocupat decat pentru putina vreme de obiectul bun, s-ar regasi pe de-a intregul depopulat. Acest conflict conduce la idealizarea care divinizeaza obiectul bun inaccesibil si la persecutia obiectului rau, fata de care se dezvolta un atasament.

Dar unde este obiectul rau prezent in acest dialog? se poate intreba cititorul. Cel mult este subliniata absenta obiectului bun, dar si idealul acestuia inca neatins (ceva care sa ma faca fericit). Obiectul rau este prezent in mod implicit, prin absenta obiectului bun.

Consecinta acestei situatii, in cazurile despre care vorbim, nu determina nici o psihoza manifesta in care mecanismele de proiectie s-ar desfasura pe larg, nici o depresie clara in care s-ar putea indeplini travaliul de doliu. Efectul obtinut este aceasta paralizie a gandirii care se traduce printr-o ipohondrie negativa a corpului si, mai ales, a capului: impresia de cap gol, de vid in activitatea mental, imposibilitatea de a se concentra, de a memoriza. (Andre Green, „Analistul, simbolizarea si absenta in cadrul analitic”, in Psihanaliza cazurilor-limita, Editura Trei, 2006)

In spatiul vid se napustesc niste motiuni pulsionale brute ori de abia elaborate. In fata acestor fenomene, psyche-ul analistului este afectat de comunicarea pacientului. Analistul va raspunde la acest vid printr-un intens efort de gandire, in incercarea de a gandi ceea ce pacientul nu poate gandi, fapt care se va traduce printr-o activitate psihica creatoare de reprezentari fantasmatice, ca sa nu se lase cuprins de aceasta moarte psihica.

Daca prin interpretare umplem mult prea devreme vidul, repetam intruziunea obiectului rau, iar daca lasam vidul asa cum este, repetam inaccesibilitatea obiectului bun. Asadar, poate ca ceea ce vizeaza analiza este capacitatea de a fi singur a pacientului in prezenta analistului, dar intr-o „solitudine umpluta de joc” (Andre Green).