Eu sunt gardianul usii

Propun cititorului de aceasta data un articol despre proiectie si introiectie si despre modul in care dezvoltarea acestor procese esentiale influenteaza dinamica si integrarea eului.

Copilul: eu sunt gardianul usii
Terapeutul: ce face un gardian?
Copilul: pazeste usa pentru a nu intra oamenii rai
Terapeutul: si de unde vin acesti oameni rai?
Copilul: din capul meu

Un dialog ce ne vorbeste despre o dubla dimensiune a spatiului, a discursului, a obiectelor. Un dialog despre inauntru si afara, despre lumea interioara si lumea exterioara, despre limite si modul in care ele actioneaza ca un filtru sau ca o efractie.

Ne putem intreba de ce copilul este gardianul si nu terapeutul? Poate pentru ca terapeutul el insusi este sub prezumtia de a fi unul dintre oamenii rai pana la proba contrarie? Sau poate pentru ca si terapeutul trebuie aparat de acesti oameni rai? Cu toate acestea, spunand „capul meu”, copilul isi atribuie intreaga lui subiectivitate si lumea ce ia nastere din aceasta. „Al meu” poate intra in relatie cu „al tau” sau cu „al altora” si din aceasta relatie copilul poate intelege cum este fiecare si ce fel de schimb poate propune cu fiecare in parte. El si nimeni altcineva poate fi gardianul lumii sale interioare.

In articolul „Observatii asupra unor mecanisme schizoide”, Melanie Klein spune despre proiectie si introiectie ca sunt folosite inca de la inceputul vietii in slujba scopului primar al eului – si anume clivajul, care este una dintre cele mai timpurii aparari ale eului in fata anxietatii. Proiectia, asa cum a descris-o Freud, apare ca urmare a devierii spre exterior a pulsiunii de moarte si, adauga Melanie Klein, ajuta eul sa depaseasca anxietatea scapandu-l de pericol si de ceea ce este rau. Introiectia obiectului bun este si ea folosita ca o aparare in fata anxietatii.

Pentru a intelege calea pe care se formeaza obiectul rau putem pleca de la cele doua linii principale pe care le urmeaza agresiunile violente fantasmate asupra mamei. Una o reprezinta impulsul predominant oral de a secatui prin supt, de a musca, de a goli si de a jefui corpul mamei de toate continuturile sale bune. Cealalta o reprezinta impulsurile anale si uretrale si presupune expulzarea substantelor periculoase in afara sinelui si in mama. Alaturi de aceste excremente daunatoare, expulzate cu ura, se mai proiecteaza asupra mamei si parti clivate ale eului. Aceste parti rele din sine nu au doar menirea de a vatama obiectul, ci si de a-l controla si a-l lua in posesie. In masura in care mama ajunge sa contina partile rele din sine, ea nu ma este simtita ca fiind un individ separat, ci este simtita ca fiind chiar sinele rau. Si mare parte a urii fata de aceste parti din sine se indreapta acum spre mama, ducand la o forma aparte de identificare denumita proiectiva, ce stabileste prototipul unei relatii de obiect agresive.

Asadar, copilul este rau si arunca in afara sa toate aceste parti, investindu-i cu ele pe oamenii rai. Dar tot el resimte pericolul ca aceste parti se sa intoarca la el si chiar impotriva lui. Trebuie sa se pazeasca de toate aceste parti ale sale, care o data aruncate in afara sa ii sunt straine si ostile, producand o amenintare care insa ii este familiara.

Gardianul ne duce insa cu gandul si la o fantasma de intruziune care isi are originea in fantasma bebelusului de a ataca si a patrunde sadic in corpul mamei, dand nastere unor situatii de mare angoasa, mai cu seama la frica de a fi inchis in interiorul ei si persecutat, frica care poate sta la baza paranoiei. Fantasma de a patrunde cu forta in obiect da nastere anxietatii legate de pericolele care-l ameninta pe subiect din interiorul obiectului. Impulsul de a controla un obiect dinlauntrul lui starneste frica de a fi controlat si persecutat in interorul obiectului.

Prin introiectarea si reintroiectarea obiectului in care subiectul a patruns cu forta, sentimentele sale de persecutie interna sunt puternic intarite, cu atat mai mult cu cat simte ca obiectul reintroiectat contine aspectele primejdioase din sine. (Melanie Klein, Invidie si recunostinta, Opere complete 2, Editura Trei, 2006)