Fata asta va ajunge departe

Mă uitam la o fetişcană şi la mama sa în sala de aşteptare a unei gări din Vaud. Citeau împreună o carte ilustrată în genul Alege-ţi meseria! Nici una dintre opţiunile propuse nu-i convenea copilandrei, o fată dezgheţată cu un surâs radios, prin contrast cu mama, o scorpie care mi-a trezit pe loc repulsia pe care o încerc în faţa femeilor însărcinate. Parafrazându-l pe Victor Hugo, îmi tot repetam încet:

Cum a fost cu putinţă să se întâmple aşa ceva?

Insondabil mister al procreaţiei.

– Dacă nici o meserie nu-ţi convine, a spus sec cea vârstnică, vei fi atunci mamă… ca mine.

Fata a strigat:

– Nu ştiu… când voi fi mare, voi face lucruri mari.

Consternată, maică-sa o ameninţă:

– Vrei să faci lucruri mari, auzi ce pretenţie! Pleacă-ţi capul, proastă mică. Acestea sunt vârfurile pe care le loveşte fulgerul lui Zeus.

Ştiam că duşmanul cel mai mare al unei tinere fete e întotdeauna mama ei. Dar acum nu-mi venea să cred. Nu mi-ar fi displăcut să o văd pe mamă murind pe loc. Mă întrebam cum s-ar putea sustrage o copilă atât de jucăuşă de la contaminarea cu această viperă. Încercam să mă liniştesc spunându-mi că ameninţarea proferată era doar un fel de rundă preliminară. Semnul că fetiţa nu e făcută pentru înălţimi ar fi fost abia descurajarea ei.

Dar fetiţa a avut replică. A vrut să ştie cine era Zeus. Explicaţie încurcată a maică-sii. A fost fascinată de fulgerul divin. Să-i cazi victimă i s-a părut soarta cea mai de invidiat. Maică-sa tăcu în cele din urmă, cu toate acestea fetiţa luă un aer visător, cu privirea pierdută în înalturi.

Va ajunge departe micuţa asta,

mi-am spus ieşind din sala de aşteptare şi îndreptându-mă spre trenul meu, anunţat la difuzor. N-am avut decât un regret: de a nu o fi smuls acelei harpii. Nu ne alegem părinţii – ceea ce e regretabil. Păcat că nu avem posibilitatea de a-i schimba sau de a-i sugruma. Dar asta vine mai târziu şi prin substituţie. E o muncă de-o viaţă.

Traducere de D. L. Bîtfoi