Citiţi despre

Adolescenta, de la haos pubertar la redescoperirea obiectului

auschwitz.. tanacu..

Jung si Pauli despre sincronicitate si fizica fenomenelor psihice

Sambata, la sedinta AIPsA din luna octombrie, un grup s-a adunat in jurul unei fantani… sau a unui film numit Fantana (r. Darren Aronofsky, 2006). Ce inseamna asta? Ca filmul a fost vazut in grup (nu doar vazut, ci si auzit si simtit) si apoi grupul s-a asezat in cerc si a inceput ora de asociere grupala pe marginea filmului. Fiecare dintre membrii simtise ceva, avea o opinie, o critica, o impresie, o asociere cu alt film sau cu o experienta personala. La mijloc… spatiul gol, unde grupul depune intotdeauna angoasa de moarte. Putem spune de aceasta data ca a fost spatiul adanc, intunecat si rece al unei fantani sau… al mortii, al trecerii sub pamant, acolo unde gasim apa de care avem nevoie ca sa traim.

Din perspectiva grupala, ascultam sirul ideilor, parerilor, afectelor participantilor ca pe un singur discurs, cel al grupului ca entitate.

Am sa va restitui in continuare discursul grupului care a vazut filmul impreuna, adaugand ici si colo cateva idei personale si trairi pe care le-am avut ascultand aceasta asociere libera grupala si pe care nu le-am spus atunci, fiind prea prinsa in a nota ceea ce aud. Prin aceasta scriere ma voi face auzita, pe cand exigentele lucrului in grup mi-au impus atunci tacerea (in mare parte). Sunteti oare de acord ca pentru a asculta este nevoie sa taci? Urmand ca apoi discursul ascultat de la celalalt (grupul in cazul nostru) si cel interior al ascultatorului sa se impleteasca, poate intr-o supervizare, o prezentare sau un eseu.

Pana acum am avut o lucrare scrisa despre un film sau o carte pe care cineva o prezenta, acum am avut doar un film propus de cineva si vom vedea daca dupa discutia noastra se va contura o lucrare.

Mi se pare foarte simbolic… De ce Spania? Spain suna ca self pain. Am asociat cu sfarsitul durerii. Toate vietile se terminau cu o durere. Dar toate durerile sunt un act creator. Fata purifica moartea si el viata.
Poate este vorba de moartea omului vechi (egoism, ura) si nasterea celui nou (de lumina)…
Si s-a nascut?
Filmul a sugerat ca da.
Apare inelul ca simbol al perfectiunii. De ce omul n-a putut accede la perfectiune?

In grup apare o tensiune care creste, discursul tinde sa se polarizeze, sa devina contradictoriu, se succed ritmuri diferite ale vorbirii. Aud pentru prim data voci foarte diferite (una inceata, alta ragusita, una stridenta, alta groasa si vorbind rar, alta nervoasa, aud putina revolta, ma intreb care e obiectul ei.

Era pe viata si pe moarte…
Toata povestea era facuta de ea pentru el.
Sau de el pentru el ca sa accepte moartea ei. E disperarea in fata neputintei de a accepta moartea.

E conflictul intre doua discursuri – cel oriental si cel occidental. Apar elemente de spiritualitate occidentala si ne-occidentala. De ce Spania? Poate pentru ferocitatea conchistadorilor. Spania este lumea veche si lumea noua. In Occident exista chirurgia, medicina, sala de operatii, experientele pe animale.

In tot filmul e o opozitie intre vechi si nou. Apar elemente opuse care aduc o critica rationalizarii. Sala de operatie e un element al modului nostru de viata, frica de moartea.

Suntem aici ca sa impiedicam moartea,

se spune in film.

Moartea este o boala!

Si ideea de cuceritor – cucerit si nu infrant. A invinge moartea sau a cuceri moartea. Cucerirea presupune asimilare si nu doar supunerea a ceea ce ai cucerit.

E o paralela intre pictura cu sange pe harta si tumoarea care se extinde. El incerca sa cucereasca pomul vietii si a fost asimilat. Disparitia corpului fizic e ca o conditie.
Eu spun ceva, altcineva altceva, dar nu se face o analiza…

Fiecare are un model de analiza si sunt linii de interpretare diferite.

E multa angoasa in grup, manifestarea ei este frustrarea ca nu exista ceva comun, cum ar fi o analiza, poate o strategie de analiza. Se revendica o linie directoare. Grupul se simte pierdut auzindu-si asocierile. Ma intreb daca directia spre spiritualitatea orientala nu ne-a speriat si tindem catee ceva mai sistematic. Insa grupul are capacitatea de a vorbi despre aceste diferente dintre membrii sai, dintre opiniile lor si poate
”si despre moartea avem opinii diferite”.
Este acest lucru linistitor sau tulburator? Acum mi se contureaza ideea unei pulsatii, grupul se strange si se extinde ca o inima care bate, mereu exista o ascilatie, fie ea intre occidental si oriental, intre moartea „buna”, inaltatoare si moartea „rea”, boala care trebuie impiedicata. In spatiul gol din mijlocul grupului se depune angoasa cea mai mare, grupul se apropie de ea si apoi se departeaza, aparandu-se. Cand apropierea de suferinta, de pericol devine prea mare, apar mereu in grup intrebari si afirmatii de tipul:

Ce facem noi aici?
De ce nu este o metoda de a lucra?
Eu nu inteleg nimic din ce se intampla, fiecare spune diferite lucruri.
De unde stim ca e bine ce spunem?
Sa ne intoarcem la film caci despre el vorbim si nu despre ce ne vine fiecaruia in minte!

Ideea filmului e una singura, numai regizorul o stie. Repetarea sacrificiului din ritul mayas – trebuie sa-si dea viata pentru a trece in alta etapa. Dar

daca eu mor, nu voi mai putea fi langa regina mea!

E o cauzalitate inversa. Omul vechi s-a facut bine bine dupa cel din viitor. El era acelasi, dar preotul a vazut mai departe si a adus o supra-constiinta. El nu se auto-percepea, nu avea constiinta de sine.

Mintea imi zboara la cura psihanalitica. Putem „repara” acum ceva din trecut? Putem sa schimbam retroactiv? Sigur ca ce s-a intamplat in copilarie nu se va schimba, dar reprezentarea noastra se va schimba. Vom putea de asta data (in transfer) sa facem fata la ceea ce odinioara n-am putut.

Metafora celor doi pomi. Cand cuceresti pomul cunoasterii, pomul vietii e ascuns. Incerc sa inteleg de ce se numeste Fantana. Exista mitul „Fantana tineretii”. Si expresia „din putul gandirii”.
Filmul este prea gandit, asta ar putea fi apararea contra propriei idei propuse.
Artificiile, efectele speciale ma ajuta sa nu plang la film. E o defensa pentru trairea de depresie.
Mi s-a parut ca un clip, actiunea e ghicita, nu se mai ajunge la subiect, ca o ruminatie, asteptai sa inceapa ceva ce n-a mai inceput…
Filmul! (rasete)
Ideea a fost sustinuta in realitate, in vis si in povestea scrisa.

Grupul oscileaza intre reverie si incercarea de a reveni in realiate, ca si cum ar adormi si ar visa si apoi s-ar trezi si s-ar stradui sa gandeasca, inteleaga, analizeze, traga o concluzie. Eu eram in grup cea care scriam, realitatea era pentru grup filmul pe care il vazuse si despre care vorbea, restul era lumea interioara a fiecaruia si fantasma grupala. Grupul re-joaca filmul dupa ce l-a vazut. Il re-joaca intr-o maniera onirica, am putea spune ca-l viseaza, incercand o elaborare a angoaselor simtite in timpul vizionarii. Cand continatorul grupal este solid, grupul poate simti angoasa, cand exista un pericol (al conflictului, separarii, neintelegerii, violentei), grupul incearca sa ramana in realitate, sa nu simta, se cramponeaza de a gasi o semificatie, de preferabil „corecta”.

Capitolul care era nescris era al 12-lea. Si noi suntem 12.
Am vazut si eu asta.

………

Multitudinea de simboluri care copleseste. Inconstientul face selectia.
Simbolurile sunt comune tuturor oamenilor. De exemplu, pomul vietii. Exista un nucleu comun care ne arata ca nu suntem atat de diferiti.

Poate depinde de momentul vietii in care vezi filmul, de ce se intampla atunci in viata ta.
Toate scenele SF ar fi fost nebunia. Ca un delir. Si-a facut intai un inel pe deget, apoi inele pe maini ca inele copacilor, care sa semnifice trecerea timpului… Un delir in care iti tot apar franturi. Sunt modalitati de a face doliul.

Doliul este o nebunie caci granita catre inconstient este deschisa. Amintiri, re-trairi dau navala si se amesteca cu realitatea. Vedem ce nu e , timpul se incurca cu el insusi, nu mai trece la fel… uneori parca nu mai trece deloc…

Am ales gresit si pot sa mai aleg o data. Optiunea cea buna era de a merge cu ea la plimbare. Patologicul e in cabinet si sanatosul ar fi sa mearga cu ea.

A cunoaste sau a trai – alegerea care apare din nou. In cabinet, studiind intr-o goana, intr-o cursa contra cronometru cu boala sau simtind prima zapada, langa femeia iubita care mai are putin de trait, dar este inca vie.

Care e granita intre normalitate si patologic? Nu e patologie, ci e rigiditate. El nu mai traia, era in transa. Ea tragea de el sa traiasca. El nu era viu, era absent.
Care era personajul principal? Fie este el si atunci tot restul este lumea lui interioara. Fie este relatia de cuplu si atunci e vorba despre despartire, pierdere, doliu.
Ei au ritmuri diferite, nu sunt impreuna, fiecare cauta altceva in acelasi timp. El cauta leacul in laborator, ea il cheama la plimbare in zapada.
Cum se cauta fantana? Cu ansa sau cu pendulul. Apa este ascunsa, sub pamant.
Poate personajul principal este tranformarea lui.
Ceva armonios este ceva ne-atins. Drumul de la minte catre suflet. Armonia este a-conflictuala. Opozitia nevrotic (conflictual, viu) – psihotic (a-conflictual).

Timpul s-a terminat, sedinta s-a incheiat. Concluzia parea impaciuitoare, tot ce e viu e sortit conflictului intre viata si moarte. Grupul insusi elaborase re-jucand un du-te-vino intre moarte si nemurire, intre conflict, diferente si armonie, intre trairile dinauntru si discursul rational pe care il incerca, sortit intelegerii filmului, nevazutului, semnificatiilor, simbolurilor. A mai scris o pagina in dosarul gros al asociatiei, o pagina cu 12 nume, semnaturi si adrese de mail ale celor prezenti, poate ca o dovada a existentei grupului, a activitatii lui.

In privinta cautarii fantanii, cred ca orice grup cauta un sens, iar filmul este cel care propune unul. Propune o fantasma la care grupul rezoneaza. Apropierea de ea este periculoasa, indepartarea este inutila.