Cred ca urmatoarea informatie este utila pentru psihoterapeuti.  La mijlocul zilei de azi, sambata, la Conferinta PSIWORLD 2012, Peter Mitchell (University of Nottingham, Malaysia Campus) a prezentat un studiu experimental, care a evidentiat un lucru important despre autism.

Studiul isi propune in primul rand sa raspunda la intrebarea: ne putem da seama ce i s-a intamplat cuiva dupa reactia pe care o are? In testele traditionale, li se prezinta subiectilor o serie de fotografii cu expresii faciale si li se cere sa spuna daca cei din imagine sunt tristi, furiosi, veseli si asa mai departe.

Problema e ca aceste imagini prezinta expresii jucate de niste actori intr-o maniera foarte exagerata. In realitate, insa, nu intalnim aceste expresii. Oamenii nu fac asa cand interactioneaza.

Asa ca echipa lui Peter Mitchell a proiectat si obtinut un nou tip de materiale cu care au inlocuit pozele exagerate. E vorba de filme de 10 secunde care, initial, surprindeau reactia unor persoane la atitudinea negativa a celui care, aparent, conducea experimentul la care au fost invitati sa participe. Astfel, de exemplu, secvente cu oameni care doar intorc usor privirea intr-o parte, apoi inspira si expira, redau reactiile unor oameni infuriati de-adevaratelea. Iata ca, in realitate, cand se enerveaza, oamenii nu reactioneaza nicidecum ca-n pozele din testele traditionale. Aceste filmulete au fost aratate apoi adevaratilor subiecti ai experimentului, care – surpriza! – nu au avut probleme in a recunoaste emotiile persoanelor din secventele video.

Odata conturata metoda, ea a fost adaptata pentru studiul autismului dupa cum urmeaza: mai multor persoane li s-a cerut sa participe intr-un joc in care, pentru fiecare problema pe care o rezolvau, erau incurajati cu un cadou. Cadourile erau de trei feluri: o ciocolata, un obiect home-made si bani de Monopoly. Reactiile participantilor la primirea cadourilor au fost filmate si prezentate subiectilor, dintre care jumatate erau adulti cu autism si cealalta jumatate adulti fara autism. Li s-a spus care sunt cele trei feluri de cadouri, dar li s-au aratat exclusiv reactiile, cerandu-li-se sa ghiceasca ce cadou a primit persoana de pe ecran, dupa reactiile filmate.

Cu roz sunt raspunsurile persoanelor cu autism. Raspunsurile persoanelor fara autism sunt cu maro deschis.

Asa cum reiese si din graficul de mai sus, persoanele adulte cu autism au recunoscut cadoul: cu oarecare dificultate in cazul ciocolatei si al obictului home-made, dar cu aceeasi precizie ca si adultii fara autism in cazul banilor Monopoly.

Concluzia experimentului condus de Peter Mitchell este ca persoanele autiste nu sunt incapabile de empatie, asa cum opineaza multi autori. Acestea sunt capabile sa inteleaga ce se intampla cu celalalt, care ii sunt emotiile, dupa reactiile pe care le are, intocmai ca o persoana fara autism. Diferenta o face viteza de procesare a acestei informatii, care la autisti este mai lenta. Si pentru ca emotiile sunt reactii adaptative, ei nu se pot sincroniza in timp real cu reactiile celorlalti. Dar daca ceilalti sunt dispusi sa astepte putin, se observa ca autistii pot lega relatii personale. Ei nu sunt incapabili de a lega prietenii, doar ca, in contextul social obisnuit, le este extrem de dificil sa o faca, din cauza ca ceilalti reactioneaza mai rapid.

Tehnic, ceea ce propune Peter Mitchell este asta: desi a-i invata pe copiii autisti sa recunoasca emotii dupa carduri cu poze – ca acestea – da anumite rezultate pe termen scurt, lucrul care ii ajuta cu adevarat sa se adapteze este relatia stabila cu semenii:

better peer relationship

Pentru ca expresiile din aceste poze sunt la fel de exagerate ca cele din testele traditionale,  si prin caracterul lor static nu corespund caracterului adaptativ al reactiilor emotionale.