Animal excessivum

Excesul de provizii este un exces de pre-viziune. Excesul plăcerii este lăcomia. Dezmăţul imaginaţiei duce la o preponderenţă a vieţii fantasmatice asupra vieţii adaptate la realitate.

Latura fatală, autodestructivă a omului este corelată inevitabil cu ceea ce face din om fiinţă creatoare. Luxul imaginaţiei este răspunzător de ceea ce este mai bun în om, dar şi de ceea ce îl distruge, individual şi colectiv, ca societate şi ca specie. Această sciziune se observă în primul rând în cuplul proviziune / previziune. A fi prevăzător apare ca expresia raţionalităţii, dar numai la prima vedere. În fond, previziunea este sub specie avaritiae, omul acumulează mai mult decât are nevoie. Sau consumă mai mult decât are nevoie. Imaginaţia, pe de altă parte, naşte noi posibilităţi, dar, în aceaşi timp, se epuizează pe sine, în căutarea plăcerii. Plăcerea însăşi devine obsesionalitate, exerciţiu van. Zoon logikon – animal rationale – este o definiţie înjumătăţită a omului. În realitate, omul este, concomitent, raţional şi absurd. Raţionalitatea îl îndeamnă să prevadă, dar previziunea îşi depăşeşte scopul. Se produce, ulterior, o sciziune: excesul va servi creaţiei, găsirii unor noi soluţii, dar şi autodistrugerii. Nu există adaptare umană, fără riscul autodistrugerii. Absurdul este tot atât de uman ca şi raţionalitatea.

Creativitatea este un mixtum compositum de raţionalitate şi de fantezie. Creativitatea adăposteşte progresul şi distrugerea, voluptatea şi moartea. Omul este Animal excessivum.

Ajungem să înţelegem mai bine istoria, evoluţiile actuale. Modernitatea, progresul tehnologic, ameliorează viaţa umană. Dar progresul tehnologic aduce cu sine voinţa unui progres infinit şi odată cu el, ideea maximalizării profitului. Lăcomia însoţeşte omenia.