Că omul moare și dispare, că se face nevăzut și că nu mai are nici o treabă cu lumea celor vii, să-mi fie cu iertare c-o spun, dar nu este deloc adevărat, după cum vă veți convinge citind romanul Arrhetonul, povestea lui Carl Gustav Jung, care continuă să se scrie la 50 de ani după ce se zvonește că protagonistul ar fi murit. Cred că nu trebuie să ne luăm după zvonuri, mai ales că a fi mort sau viu, pentru un povestitor, este un detaliu nesemnificativ. Cu atît mai mult pentru unul ca doctorul Jung, un „fenomen complicat“, așa se considera el însuși, ce să mai vorbim despre ceilalți?
Pe cînd era un om în carne și oase, Jung prefera să-și trăiască viața, nu să vorbească despre ea. Iată, însă, o face acum, pentru a lămuri cîteva lucruri, pentru a demonta anumite acuzații ale detractorilor săi, dar, mai ales, pentru a ajuta la rescrierea unei istorii care se repetă aidoma de cînd lumea… Vreți să știți adevărata poveste din spatele Cărții Roșii, care face înconjurul Pămîntului? Aveți idee cine este femeia fără de care nu ar fi existat această magnifică lucrare și fără de care Jung, probabil, nu ar mai fi fost „doctorul de minți“ pe care-l știm, ci ar fost, cel puțin așa cred unii, doar un om ieșit din minți? Vreți să vă convingeți că pînă și un om atît de complicat a fost în stare să iubească? Nu, întrebarea nu e fără sens: mulți l-au acuzat pe doctor că a fost total autonom și incapabil de dragoste și de prietenie. Se zice că din această cauză și-a construit un turn, pentru a se ține la distanță de oameni, pentru a se proteja de iubirea lor infernală. Nimic mai fals, o să constatați și singuri. Pînă și în noua lui condiție, Jung iubește, și iubește de aproape…
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
