Pentru că amicul Ivan Brunetti m-a descurajat.
De ce l-am ascultat?
Pentru că este singurul care a trecut, grafic şi filosofic, frontierele nihilismului. Jos pălăria, Ivan, chiar dacă nu eşti decât un rahat.
Traducere de D. L. Bîtfoi
|
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
GENIAL
hmm, ideea in sine e gresita: sa convingi pe cineva sa nu se sinucida facand haz, lipsa de orice fel de intelegere a fenomenului…
acum multi ani magandeam sa ma sinucid, din motive obiective zic eu, si singurul lucru care m-a tinut a fost, nu pot as exprim…pur si simplu nu am avut curajul sa sar de pe scaun, desi nodul era facut corect, si grinda m-ar fi sustinut…si atunci gasisem pe net "fini psihologi" care credeau ca prin "umor" rezolva ceva…
adevarul e ca ma dezgustau cei care aveau un mesaj de genul: viata e frumoasa, merita traita, parca eu de plictiseala vroiam sa mor, nu pentru ca eram constrnsa de niste mizerii. Un astfel de om merita criticat, sa nu spun scuipat intre ochi…