L-am întrebat pe prietenul André Comte-Sponville de ce s-a răcit treptat faţă de Spinoza…
Mi-a răspuns: Pe de o parte pentru că îmi este din ce în ce mai greu să-mi asum dogmatismul său (ideea de demonstraţie filosofică e pentru mine o contradicţie în termeni, care relativizează importanţa Eticii), pe de altă parte pentru că mi se pare că subestimează dimensiunea tragică – finitudinea, eşecul, suferinţa condiţiei umane. Să spunem că Montaigne a triumfat asupra lui Spinoza dintr-un punct de vedere teoretic, iar Pascal dintr-un punct de vedere practic sau existenţial.
André Comte-Sponville se întâlneşte aici cu Cioran care susţinea că lucrul cel mai dificil este să ai o experienţă filosofică profundă şi să o formulezi fără a recurge la jargonul scolastic, care ar fi o soluţie facilă, o escamotare şi aproape o impostură.
Încă şi mai radical, Ludwig Wittgenstein era bântuit de ideea că nu foloseşte la nimic, dar la nimic să fii cel mai subtil gânditor dacă nu eşti om. Întreaga sa existenţă, iar Dumnezeu ştie cât de tumultuoasă a fost, a încercat să înţeleagă ce înseamnă să fii om. A rezumat astfel: respect pentru nebunie. Respect pentru propria sa nebunie. Respect pentru nebunia altuia. Repeta mereu această frază:
Să nu-ţi fie niciodată ruşine să spui absurdităţi! Trebuie doar să fii atent la propria ta absurditate.
Dar ce-mi pasă mie de asta –
Aber was liegt daran…!
Aceste gânduri mi-au venit în minte citind un opuscul, La philosophie en ton mineur de Freddy Téllez (Editions Ovadia), care îşi râde voios de filosofia universitară. Fred Téllez este profesor la Universitatea Naţională din Bogota, primind mai înainte o formaţie literară la Universitatea „Karl Marx” din Leipzig (ex-RDG), ceea ce nu l-a descurajat, ba dimpotrivă, să aprecieze un nihilist balnear ca Frédéric Schiffter sau chiar ca umilul dv. servitor. Fără îndoială pentru că împărtăşim acelaşi gust pentru filosofia la fără frecvenţă. De vreme ce autorul a subliniat în cărticica sa acest citat din Montaigne:
Şi, desigur, filosofia nu e decât o poezie sofisticată.
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
O bucurie, de fiecare data cand il citesc. Oxigenare a creierului si sufletului, chiar prin zidul devenit fereastra. In fond, ramanem prin fragmente – ale noastre, ale altora – si iarba este la fel pe toate mormintele.
Ma bucur mult ca va place, dati un sens rubricii sale la Gradiva. Roland Jaccard nu e doar un mare si celebru intelectual, dar si un spirit subtil si liber, iar micile sale eseuri de aici sunt exercitii de gandire neingradita si fara prejudecati.