Citiţi despre

Neurostiintele si psihanaliza – reperele unei aliante

Aparatul cunoaşterii de sine & alte aparate de Iacobuţ Sebastian

Opinion: Why the fuss about gay marriage?

Prezentarea etnospihanalistei Irenei Talaban a inchis duminica dupa-amiaza lucrarile Conferintei Internationale „Pluralismul în psihanaliză” a SRP. Irena Talaban este psihanalist, lector la Institutul Catolic din Lille, psiholog si psihoterapeut la Centrul de Consultaţii pentru copii şi adolescenţi „Alfred Binet” (ADNSEA – Sauvegarde du Nord). A scris lucrări de etnopsihanaliză și de psihanaliză culturala printre care se numără Teroare comunistă şi rezistenţă culturală. Experimentul Piteşti, EFG, 2007.

Prezentarea sa a a constat intr-un studiu de caz al unei fetite in varsta de zece ani cu care a lucrat ca psiholog si psihoterapeut pe o perioada scurta, un an de zile, dar fara frecventa fixa (cadru des intalnit in lucrul cu copiii). Interventia s-a facut la cererea tatalui, dar, pe parcurs, intrevederile s-au purtat cu copilul, precum si cu ambii parinti alternativ. Tatal copilului era evreu ce se declara ateu (in raport cu Dumnezeul iudeilor, dupa cum ghiceste terapeuta), iar mama, frantuzoaica catolica. Nimic deosebit pana aici. Situatia se complica in momentul in care aflam pe parcurs, odata cu terapeuta, ca divortul si certurile dintre parinti au origini in istoria personala a celor doi, amplu descrise pentru noi de conferentiara: atat ca istorii personale, cat si ca istorii de grup etnic.
Copilul are tulburari de comportament, refuza scoala si are permanent o atitudine conflictuala fata de adulti, fata de ambii parinti, iar ulterior si fata de terapeuta. Mama este lipsita de autoritate, iar tatal este acceptat, dar considerat dezamagitor din cauza noii sale relatii cu care vrea sa isi intemeieze o noua familie.
A fost un copil nedorit de catre tata, iar ea a aflat lucrul acesta. Mama i-a reprosat partenerului intotdeauna lipsa de implicare, dar a decis sa pastreze totusi copilul. Mai mult decat atat, l-a declarat inainte de nastere, punandu-i doua prenume, plus numele de familie, al ei, nu al tatalui, o mixtura culturala menita, desigur inconstient, a-i incalci originile. Primul prenume este evreiesc; al doilea este african, turistic… iar numelui de familie matern i s-a adaugat dupa cativa ani si cel de familie patern in urma demersurilor juridice intreprinse de catre tata. Astfel, ajunsa in cabinetul de psihoterapie, fetita incearca sa se lepede de fiecare dintre ele, le uraste, le detesta, o ciorba de nume… Ii uraste foarte tare pe evrei. Iar pe terapeuta o uraste cel mai tare pentru ca ii este impusa frecventarea acestor sedinte si probabil (presupunerea mea dupa ce am urmarit cazul) si pentru faptul ca simte ca pe aceasta nu o poate distruge asa cum reusise cu toti ceilalti din jurul sau (Tatal spune: S-ar spune ca vrea sa ne distruga vietile! Iar mama se gandeste sa o institutionalizeze ca si cum ar fi caz social.) De altfel, supravietuirea terapeutei ajunge sa fie si motivul principal pentru care pana la urma reuseste sa se ataseze de terapeuta si sa o iubeasca intr-un final.

Irena Talaban este preocupata pe tot parcursul derularii terapiei de influenta istoriei transgenerationale (din punct de vedere familial, cultural si social) asupra atitudinii parintilor si relatiei prezente cu copilul. Tatal reuseste pana la urma sa isi introduca fiica in grupul etnic de apartenenta, ajutand-o sa-si recupereze astfel istoria personala fata de care era atat de furioasa. Terapeuta reuseste sa le explice pe parcurs importanta apartenentei la grup pentru construirea si asumarea sanatoasa a filiatiei. Momentul de cotitura pentru relatia lor mi se pare a fi vizita la muzeul evreiesc, pe care fiica o refuza initial, dar care o captiveaza pana la urma si o linisteste asa cum, probabil, o linisteste si interventia anterioara a terapeutei:

Ea nu stie ce este un evreu.

Pornind de la acest enunt, prezentarea Irenei Talaban este pur si simplu un film istoric pe care ai vrea sa il vezi mai pe indelete sau de mai multe ori pentru a fi sigur ca nu ti-au scapat detalii importante. Talaban a descris un pluralism conflictual, iar senzatia in urma parcurgerii lucrarii este una de frustrare ca iti pot scapa atatea detalii relevante pe care terapeuta le-a observat foarte fin pe parcursul cazului si le-a punctat amanuntit in lectura sa. Banuiesc ca e o traire contratransferentiala determinata de povestea micutei metise iudeo-crestine si a senzatiei sale de insuficienta integrare a istoriei familiale. O prezentare foarte ofertanta, dupa parerea mea, a avut Irena Talaban, deoarece ne da posibilitatea sa ne identificam inclusiv profesional (apropo de pluralismul teoretic) cu un copil ai carui parinti provin din familii atat de diferite.