Citiţi despre

Gata, nu-ti spun nimic

Peter Fonagy: Grasping the Nettle or Why Psychoanalytic Research is such an Irritant

Pactul denegativ al grupului sau al filmului?

Radu Clit este unul dintre membri fondatori ai Societatii Romane de Psihanaliza, iar in prezent lucreaza in Franta, este membru al Societatii Franceze de Psihoterapie de Grup si are legaturi cu Societatea Psihanalitica din Paris.

La Conferinta Internationala a SRP „Pluralismul in psihanaliza”, el a prezentat un caz de copil institutionalizat care are o perioada de latenta aparent nerezolvata. In lucrare, autorul isi prezinta maniera de a recurge la teorii intr-o perspectiva nesincronica, dupa parerea sa. Este vorba de o fetita de 8 ani, perioada la care latenta ar trebui sa se instituie. Istoricul releva faptul ca parintii aflati in divort o lasa intr-o institutie de plasament. Din relatarile ei reiese suspiciunea de abuz sexual din partea tatalui ei, caruia ii initial fusese incredintata. Are si un frate mai mic incredintat mamei. Terapeutul este impresionat de expresivitatea aparenta si maniera hipermatura a fetitei de a se relationa cu el. Semnele de depresie sunt indirect perceptibile. La scoala obtine rezultate destul de bune, cu o propensiune spre stiintele exacte. Discutiile cu analistul indica o inclinatie spre o fortata autonomie, timpul liber petrecandu-l confectionand jucarii (animale mici din plastic). Aceasta activitate a fetitei de a-si construi singura obiectele tranzitionale indica, din punctul de vedere al terapeutului, o autonomie destul de mare si, in consecinta, un aparent indiciu al instalarii latentei. Punea in scena, in joaca cu fratele ei, anumite ritualuri prin care se dorea moartea tatalui. La sfarsitul unei sedinte, analistul ii cere fetitei sa curete camera de desenele pe care le facuse. Fetita nu reuseste sa faca acest lucru, spunand ca incaperea miroase a medicamente, dupa care vrea sa plece, lucru care il face pe terapeut sa se gandeasca la o posibila dezorganizare. In relatia cu copiii vorbeste despre sexualitate, parand o fetita care-i excita pe ceilalti.
Ulterior, analistul isi da seama ca evolutia fetitei pare sa fie blocata spre latenta de aparenta ei utilizare de catre mama. Suspiciunea de incest nu a fost confirmata, reiesind ca fetita isi acuza tatal pentru ca mama o avea ca aliata in conflictul cu sotul ei.

In acest tablou clinic, autorul face referire la conceptul de „alienare parentala” ca un sindrom care desemneaza o situatie familiala, o configuratie de relatie in care parintii sunt divortati si isi disputa custodia unui copil; acesta din urma sfarseste prin a acuza pe unul din parinti, ce este considerat alienat. La radacina acestui comportament s-ar afla celalalt parinte, denumit alienant, avand tendinte manipulatoare ce pot fi inconstiente. Mama pare o personalitate de tip alienant in acest caz. Configuratia familiala, spune autorul, pare sa impiedice copila sa intre totusi in latenta. Sexualizarea precoce care s-a dovedit iluzorie mascheaza tendinte agresive contra tatalui, ipoteza autorului fiind aceea a Oedipului negativ. Astfel este sustinuta hipermaturitatea fetitei, care s-a stins ulterior, dupa ce conflictul dintre parinti a incetat.

In cazul acestei fetite, spune autorul, nu se regaseste Oedipul pozitiv, respectiv atractia fata de tata si dorinta de a-si elimina mama. Particularitatea cazului in varianta Oedipului negativ are drept consecinta o importanta mai mare acordata de catre copil fantasmelor agresive decat celor sexuale. Sindromul de alienare parentala, in acest caz, induce o forma de perceptie binara a copilului in ceea ce priveste parintii: tatal e rau, mama e buna. Principiul realitatii e serios afectat, fetita identificandu-se cu mama-victima a tatalui, devenind agentul razbunarii mamei, din pozitia de copil falic… Mai curand rezulta ca latenta depinde de mediul in care copilul traieste. Plasamentul a indepartat-o de parinti si i-a permis sa se linisteasca si sa-si creeze o lume interna autonoma. Sexualizarea precoce este una falsa, defensiva.