Trăim într-o lume în care informaţia se propagă cu o viteză halucinantă. Un clişeu care, pe cât este de vehiculat, pe atât este de ignorat. Ce înseamnă această bombardare informatică, această expunere fără perdea a tot ceea ce candva aparţinea sferei privatului? Această invazie a spaţiului privat în spaţiul public? Accesul neîngrădit la tot ceea ce poate preocupa mintea umană la un moment dat diminuează oare efectele procesului de refulare? Aducerea în prim-plan a lucrurilor obscure şi doar imaginate sporeşte cunoaşterea? Dă frâu liber plăcerii perpetue? Oferă biletul către o destinaţie a hedonismului pur şi veşnic?
Baudrillard spunea că ceea ce caracterizează societatea noastră de consum este alienarea. Însă nu o alienare de tip isteric, ci una de tip psihotic. Acolo unde este isterie, este spectacol. Iar acolo unde este spectacol, nu poate fi vorba de obscen. Obscenitatea nu constă în expunerea, în faţa unui public, a întunecimilor fiinţei umane într-o manieră disimulată, teatralizată. Baudrillard dă o explicaţie genială a ceea ce a devenit azi obscenul:
Nu mai e obscenitatea a ceea ce este ascuns, refulat, obscur, ci cea a vizibilului, a prea vizibilului, a mai vizibilului decât vizibilul, a ceea ce nu mai are secret, a ceea ce e în întregime solubil în informaţie şi comunicare. (Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuşi)
Plaga schizofreniei nu este dată numaidecât de retragerea autistă a bolnavului, ci de apropierea lui fără limite faţă de lume până ajunge să se contopească cu ea. Astfel, între schizofren şi lume nu mai funcţionează nici un fel de diferenţiere, de delimitare. Schizofrenul trăieşte realitatea unei fuziuni înspăimântătoare şi a unei fragmentări masive cu o lume percepută ca fiind ameninţătoare. Schizofrenul se cufundă în Real până ajunge să se confunde cu acesta. Efectul traumatic? Imposibilitatea de simbolizare şi, deci, lipsa unei elaborări a suferinţei, elaborare care ar putea aduce vindecarea.
 Alexa Pleşcaneste psiholog. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: Allen A. Dutton, symbolic nude, 1965
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Alexa, vrei sa spui ca suntem cu totii expusi la obscenitatea vizibilului, si ca ne putem "vindeca" de ea?
La obscenitatea vizibilului toti suntem expusi, intr-adevar, dar, u know, de vindecare nu toti au trebuinta (nici macar de cea aflata intre ghilimele).
Poate nici nu trebuie vindecare?
Sau poate ca da?
Oricum dpdv al teoretizarii stiintifice, pur evolutioniste, aceasta schizoafectimie, aleinare sau spectacol mut la care asistam cu toii intr-o mai mica sau mai mare msaura este un by-product al societatii ultraculturalizate si poluate informational, care ne poate oferi masuri de protectie sau coping adaptate contextului cu pricina.
Desigur am putea discuta faptul alienarii ca pe boala tratabila, dar nevindecabila intr-o societate supercivilizata cel putin dpdv tehnologic si stiintific, dar am omite si magia obsecnului vizibil si anume aceea a creaerii spiritului comunitar dus la extreme fuzioniste cu universul lumii si iconologia acesteia.
Oricum se pot gasi atat avantaje (un exemplu:pierderea refularilor), cat si dezavantaje (pierderea intimitatii) ale obscenului vibil, care sunt menite sa fie cantarite pe o balanta cu etaloane socio-normative aflate mereu in continua schimbare si evolutie.
Asadar, subiectul abordat e foarte interesant, dar inepuizabil, din pricina lantului d eintrebari pe care-l naste si care parca nu vor a ne satisface nicicand.
Cu toate astea, te intreb: Ce remediu s-ar putea gasi alienarii? 🙂
Astept continuarea articolului. Sunt prea multe intrebari si prea putine fraze sub ele. Ma simt ca un chibit in fata tablei de sah care, dupa o deschidere reusita, asteapta mutari spectaculoase sau 'ca la carte'.
Sunt mult prea novice in a ma avanta intr-un dialog dar dornic, mereu, de a asculta si nota opiniile celor avizati.
p.s.
Romanul ORBITOR al lui M. Cartarescu a fost catalogat de multi ( prea multi, zic eu ) ca fiind obscen, vulgar …
Doresc sa stiu opinia ta ( Alexa ), a voastra ( B. Popa, sallzestra …)
Multumesc!
@sallzestra
Dac-ar fi raspund primei intrebari, dupa mine, termenul "vindecare" (si mai ales cand e vorba de cea psihica) n-ar TREBUI sa fie nici precedat, nici urmat de termenul "trebuie". Si cu asta mi-am pus tot sistemu` medical in cap, i know.
Ma tem ca tocmai procesul de coping pe care societatea il 'ofera' este el insusi alienat. Adica, eu as vedea asa lucrurile: societatea ofera solutii alienate unor probleme create tot de societate. Unde intra aici individul? Nu prea intra!
Mai departe, refularea (ca aparare) duce la aparitia nevrozei, pe cand pierderea intimitatii, asa cum ati numit-o, duce la dizolvarea spatiului privat in cel public, adica la schizofrenizare. Or aceasta solubilizare a tot ceea ce-nseamna 'spatiu' privat e o alta poveste care-ar merita, si ea, 'tratata' candva 🙂
Ce remediu s-ar putea gasi alienarii? Grea intrebare, cu-atat mai mult cu cat raspunsul ei ar tine, probabil, de domeniul magicului. Si cum mie personal raspunsul de tip 'hocus-pocus' imi repugna (tocmai pentru ca mi-e foarte familiar), prefer sa ma 'perfectionez' in a pune intrebari(le corecte), subiectul deschis aici ramanand, precum ati spus, extrem de ofertant.
@electroserv
Sunteti prea generos in aprecieri 🙂
Nu stiu cat de 'avizati' suntem noi, cei care scriem pe Gradiva, insa, cu siguranta, suntem deschisi dialogului. Si, de fapt, asta e si scopul revistei asteia – sa-mi spuna Dorin daca gresesc -: sa invite la reflectie si sa deschida cai dialogarii. Prin urmare, va incurajez sa dati curs liber opiniilor dumneavoastra.
Foarte interesanta intrebarea lansata vizavi de presupusa obscenitate a Orbitorului. Din pacate, insa, eu doar am frunzarit romanul, asa incat nu am o opinie clara. Poate Bogdan e mai `avizat` (hihi)? In orice caz, o sa trimit intrebarea mai departe, unor persoane care-l stiu pe Cartarescu destul de bine, scriitoriceste vorbind.