Cel mai cultural act, sau poate cel mai necultural, privind functionarea psihotica este relativ celebra manea numita Pumnii mei minte nu are cantata de Florin Minune, in care subiectul se percepe ca fiind localizat la nivel de pumni si neavand o minte. Primul lucru care iti atrage atentia este faptul ca acordul gramatical se face la complement si nu la subiect, ceea ce atrage atentia asupra faptului ca agentul actiunii este o minte care lipseste; agentul actiunii, mintea, este situat in negativ, ceea ce ne face sa ne intrebam unde anume exact este localizata mintea, atat la nivel de subiect, cat si la nivel de obiect. Daca este sa urmez intuitia unui mare psihanalist, mintea este in rupere si spargere de fragmente corporale.
Restul versurilor sunt trimiteri la lumea onirica a unui copil de 3, maxim 5 ani, in care sunt prezente obiecte inanimate (pentium 4), animale (bulldog), iar reprezentarea personajelor este doar posturala. Subiectul activ din vis lipseste. Putem deduce ca accesul la stari emotionale este rudimentar, celalalt lipsind ca personalitate de sine-statatoare, fiind doar cel caruia i se rup sau sparg diverse parti corporale. Nu exista subiect la nivelul visului, nu exista nici obiect in stare de veghe. Fara emotii in vis (ma calci pe pantof, iti sparg botul), fara emotii elaborate nici la nivel de veghe. Emotiile sunt substituite cu actiuni de desfigurare a celuilalt.
Singurul sentiment prezent este acela din versul:
Sunt jmekerul cel mai tare
care este o traducere a unei auto-idealizari, care in contextul celorlalte versuri nu ne face decat sa intelegem ca fantasma de omnipotenta este acasa la locul ei. Ne intrebam cu ajutorul carui aparat mental poate traduce o astfel de fantasma in cuvinte? Tinand cont ca este un om de actiune care rupe si sparge, putem spune ca ceea il ajuta sa aiba aceasta senzatie este contactul corporal cu celalalt si violenta impactului pumnului cu corpul. Un alt element care ajuta la acest lucru este faptul ca are o vestimentatie care ii permite sa se incadreze intr-un anumit corp profesional, cel al bodyguarzilor.
De altfel neexistand nici un subiect, nici un obiect, cum ar putea sa existe grade de comparatie a unui sine cu un celalalt? Totul e inanimat, subiectul se reprezinta ca niste pumni fara minte, iar ceilalti sunt parti ale unui corp ce poate fi zdrobit sau rupt.
Legand aceste intuitii de viata de zi cu zi, ma gandesc ca aceste versuri ar putea reflecta faptul ca la nivel de populatie a Romaniei situatia in care ne aflam este una mai degraba psihotica si in care nu s-a facut inca distinctia intre sistemul persecutor anterior si cel de azi. Avem dovezi ca este acelasi sistem persecutor sau exista schimbari? Ipoteza unei rani narcisice este una foarte fragila si care mai degraba sustine punctul de vedere elitist al performantei individuale in viata. Noi in raport cu Occidentul, fata de care nu ar trebui sa ne diferentieze calitatea innascuta a individului, ci mai degraba deficitul narcisic, de genul ce pot ei, putem si noi, iar daca nu putem este din cauza ca suntem raniti narcisic. Insa acest punct de vedere uita ca exista atat o realitate interna, cat si una externa care functioneaza simultan si in paralel. Florin Minune ne arata mai degraba ca simptomul central al patologiei este angoasa, angoasa care motiveaza atat agresorul, cat si pe cel agresat. Dupa cum se va vedea un pic mai jos, cel agresat este cel care in fapt este agentul declansator al agresiunii:
Daca mi-ai calcat pantoful, iti sparg fata iti rup botul
agresorul parand mai degraba un subiect omnipotent (jmeker) care isi apara teritoriul (bulldog) cu pasiune. Legea pe care o aplica este cea a pumnului. Aceasta lege pare sa semene cu cea a talionului, dar ii lipseste motivul central al acesteia si anume razbunarea. Legea pumnului se contureaza in jurul apararii teritoriului si a placerii omnipotente pe care o obtii din aceasta activitate. Legea devine astfel un simplu artificiu pervers al abuzului.
Daca presupunem in continuare ca totusi functionarea este psihotica, atunci merita sa urmarim din ce directie vine intentionalitatea actului agresiv. Stim din anumite cazuri de psihotici ca acestia se simt controlati de undeva din lumea externa. Legand acest lucru de faptul ca personajul din versuri pare a fi lipsit de un sine activ si de un eu functional, cu usurinta putem face presupunerea ca intentia agresiva vine din real, de la obiect, de la celalalt. Urmand aceasta logica putem sa ne gandim ca, de fapt, intentionalitatea constiintei si a eului este mai intai intrezarita in obiect. Este necesara dezvoltarea unui eu pentru a putea observa si distinge intre propria intentionalitate si cea a celuilalt. De altfel, nivelul de descriere al propriului eu si a celuilalt este la nivel de parti corporale (pumni, bot, dinti, gura, plaman). Se pare ca Florin Minune percepe intentionalitatea si motivatia oricarui act agresiv ca fiind situate la nivel de parte corporala. Pumnii devin o metoda de cunoastere a celuilalt, dar si o metoda de cunoastere de sine insusi, in care celalalt trebuie spart si rupt pentru a afla ce se afla la baza motivatiei sale psihice.
 Ciprian Tauseste psiholog in formare psihanalitica. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
O analiza pertinenta pe text. Vreau sa sper ca totusi nu relevanta social.
Multumesc pentru aprecieri. Acest text este doar o fictiune interpretativa, si mai mult ca sigur ca e greu de gasit in mod direct in viata de zi cu zi, insa banuiesc ca este "un spectru care bantuie Romania". Imi cer scuze pentru parafraza facuta lui Marx. 🙂