Totul ii e indiferent

Propun cititorului un nou dialog pornind, si de aceasta data, nu din clinica, ci din literatura. Un schimb cu certa valoare analitica extras din remarcabila Poveste fara sfarsit a lui Michael Ende, intre Bastian, un baiat de aproape zece ani si figura paterna, ce poate contura chiar si analistul, a domnului Koreander, proprietarul pravaliei de carti.

Domnul Koreander tacu o vreme, dus pe ganduri.
– Si ce spun parintii tai despre toate acestea?
Bastian nu raspunse imediat. Abia dupa un timp sopti:
– Tata nu spune nimic. Niciodata nu spune nimic. Totul ii e indiferent.
– Si mama?
– Mama – nu mai e.
– Parintii tai au divortat?
– Nu, spuse Bastian, mama a murit.

Ce ne spune acest dialog? Ne vorbeste despre un doliu si despre o pierdere. Cititorul va spune poate ca sunt sinonime. Dar in aceasta situatie vorbim despre o mama care a murit si despre un tata care este absent. Astfel, in primul caz, pierderea presupune un travaliu de doliu, iar in cel de-al doilea caz presupune un travaliu de simbolizare a absentei. Profit de aceasta ocazie pentru a prezenta cititorului conceptul de parentalitate moarta, descris de psihanalista Rosa Jaitin, o extensie a binecunoscutului concept de mama moarta al lui Andre Green.

Parentalitatea moarta se refera la dezinvestirea narcisica a parintilor, atenuarea narcisica determinandu-i pe copii sa ii dezinvesteasca la randul lor pe parinti. Copiii tind sa reproduca in legaturile cu terti acelasi mod de relatie goala, adica utilitara. Dar copiii lupta contra riscului de dezagregare familiala si se regrupeaza dupa un model primitiv de „protogrup” sau de „sincretism” care le permite sa construiasca un „sine fraternal” cu o identitate negativa: copii „supravietuitori” ai unor parinti „disparuti”. In mod curent, Idealul Eului se constituie ca mostenitor al narcisismului si al angoasei de pierdere a obiectului iubirii. Parintii sunt iubiti, fiecare pe rand, dar in parentalitatea moarta, prezenta unuia implica absenta celuilalt: parintele absent devine tap ispasitor, un obiect al doliului „necunoscut”.

Tatal, absorbit cel mai probabil la randul sau de un doliu, nu exista din punct de vedere psihic si nu functioneaza ca un sprijin pentru copil si ca o posibilitate de elaborare a pierderii mamei sale. Familia tinde sa nu mai existe, ea este umbrita de o angoasa de prabusire, iar copilul sta sub semnul unei angoase de anihilare a propriei sale identitati si a existentei sale viitoare. Foarte interesant este faptul ca desi Bastian nu are un frate, povestea care se va construi in paralel cu realitatea va aduce in fata cititorului un imago fratern in persoana lui Atreiu si o legatura fraterna pe care se va sprijini pentru a se confrunta cu pericolul de moarte si pentru a supravietui prabusirii.

In transmitere, imago-ul fraternal este un dublu purtator: pe de o parte, el poarta narcisismul parental si devine idealul legaturilor comune dintr-o familie si dintr-o cultura. Pe de alta parte, este purtatorul a ceea ce lipseste in relatia fraterna in raport cu stramosii. Fratria este destinata sa umple, sa elaboreze, sa repare, sa restituie ceea ce a esuat in legatura fraternala a inaintasilor.

Din aceasta perspectiva, legatura fraternala ar fi imago-ul unei relatii care poate fi o dedublare, o redublare sau o transformare a unei alte legaturi absente, dar in cautarea repetitiei pentru a gasi o noua cale. Este o forma de „finisare” a unui capitol sau un mod de a termina un volum din enciclopedia genealogiei familiale.

Se deschide astfel pentru Bastian posibilitatea unui travaliu psihic, a unei cautari interioare pline de conflictualite si chiar pe alocuri, mult prea aproape de o pulsiune de moarte amenintatoare. Cuvintele de mai jos descriu foarte bine premisele acestui travaliu.

Bastian privi cartea.
– As vrea sa stiu, spuse vorbindu-si singur, se ce petrece, de fapt, intr-o carte cat timp sta inchisa. Probabil ca nu exista decat literele tiparite pe hartie, totusi – ceva tot trebuie sa se petreaca, fiindca atunci cand o deschid, gasesc acolo o intreaga poveste. (Michael Ende, Poveste fara sfarsit, Polirom, 2005)