Aşa cum spiritual sublinia presa americană, căderea „Regelui David” (avea această poreclă chiar înainte de a sucomba înaintea Batşebei sale) nu a provocat, fără îndoială, numai suferinţă la Casa Albă. Odată cu demisia sa de la CIA, cel mai ilustru succesor al lui Allen Dulles (cunoscut pentru viaţa sa sexuală dezordonată) întoarce definitiv pagina erei Bush. Ne putem imagina satisfacţia lui Obama şi jubilaţia partizanilor săi.

Şi totuşi, David Petraeus, supranumit „profesorul de război” de Vanity Fair, avea stofa unui Patton sau a unui Eisenhower. A reuşit în Irak ceea ce nimeni nu credea că e cu putinţă. Iar manualul său despre Contra-insurecţie (a cărui lectură este un regal) va rămâne una dintre operele clasice ale strategiei militare. Foarte popular în Statele Unite, David Petraeus nu-şi ascundea nici ambiţiile prezidenţiale, nici afinităţile cu republicanii. Sfârşitul său e de aceea cu atât mai patetic:

Am dat dovadă de lipsă de raţiune şi de un comportament inacceptabil, atât ca soţ, cât şi ca director al CIA.

Regele David iese din scenă.

Şi totuşi o întrebare nu le dă pace americanilor… mai ales celor mai rezervaţi faţă de Obama: oare nu a căzut generalul Petraeus într-o capcană întinsă de preşedinte cu ajutorului FBI-ului – aşa cum a păţit-o înaintea sa şi Herman Caine, simpaticul candidat republican? Aceleaşi metode, aceleaşi rezultate. Cea mai mică abatere de la ceea ce în bătaie de joc numim „morală sexuală” este adusă imediat în piaţa publică, înghiţită de fraieri şi sancţionată.

Evocăm adesea America anilor ’50 (pe cea a lui Dulles îndeosebi) ca pe o Americă ultra-puritană. Ce ar fi de spus despre cea a lui Obama? O relaxare afişată se dovedeşte adesea mai nemiloasă decât un respect aparent al principiilor.