Cercetarea contemporană vede în vis o formă de conştiinţă, nu un produs al inconştientului (1). Întorcându-ne atenţia către Interpretarea viselor, vedem că Freud a inclus la nivelul visului o atitudine reflexivă – deci o formă de conştiinţă – pe care o numeşte „elaborare secundară” (2).

Opera lui Freud nu ne-a spus încă totul, căci o sută de ani e un răstimp prea scurt. Rămân în ea multe implicaţii care nu se reduc la psihanaliză şi pe care nici nu ştim, măcar, dacă Freud le-a intenţionat sau nu (şi, oricum, asta nici nu mai contează). Aşa e, de exemplu, implicaţia faptului că, în vis, conştiinţa e prezentă în calitate de organ de simţ pentru receptarea calităţilor psihice (3).

Acest organ de simţ vizează trăirea afectivă. Pentru că povestea pe care o spune visul, oricare ar fi ea, trezeşte în noi tot felul de experienţe emoţionale. Adică răspundem mereu poveştii din vis printr-un comportament al corpului sau altul: în 1872, Darwin a demonstrat că emoţiile sunt un comportament (4). Azi, neuroştiinţele au arătat că acest comportament numit emoţie primeşte o calitate psihică, adică devine un gând pe care îl putem numi sentiment. S-a dovedit experimental că fără acest comportament nu putem ajunge la un sentiment (5).

Fata de la percepţie. Pardon, de la recepţie! 

Faptul că o emoţie e un comportament duce la situaţii de genul: după ce visăm că am făcut sex cu colega nouă de la recepţie din multinaţionala în care lucrăm, îi intâmpinăm privirea cu un zâmbet vinovat la ora când intrăm în companie, chiar dacă ştim foarte bine că nu a fost decât un vis.

Căci deşi episodul din vis a fost doar o producţie a fanteziei, emoţiile pe care acesta le-a trezit în noi sunt simţite întotdeauna prin corp (6), iar corpul face, în mod incontestabil, parte din realitatea cea mai obiectivă cu putinţă. El nu-i o fantezie. Aşa că, ce-am trăit în corp, chiar am făcut în realitate şi pe bună dreptate îi zâmbim vinovaţi fetei.

Experienţa emoţională arată că fantezia din vis şi-a gasit o expresie în realitate prin corp, fără de care conştiinţa nu ar fi perceput nici o schimbare a calităţii psihice. Această expresie corporală este un comportament pe care, dacă ne-am apuca să-l negăm, s-ar chema că suntem nebuni, pentru că negăm realitatea. Zâmbetul nostru vinovat este dovada că suntem sănătoşi la cap şi ne asumăm propriul comportament. Fie că acest comportament a fost doar o modificare a respiraţiei (7) în timpul somnului.

În timpul somnului, percepţia realităţii nu doar că e prezentă prin corp, dar este chiar centrală in coloratura afectivă a poveştii visului. Emoţiile pur şi simplu conferă visului realitate, pun carne pe el.

Să nu-ţi faci Freud cioplit! 

Da, unele implicaţii contrazic multe explicaţii din opera lui Freud. De exemplu, aici el are nevoie de marea acrobaţie teoretică a unui sistem preconştient pe seama căruia pune elaborarea secundară şi ale cărui procese trebuie să se unească cu sistemul mnezic al semnelor lingvistice pentru a ajunge la o calitate psihică. Sună a bâjbâială, nu? Subtextul din Interpretarea viselor e mult mai interesant şi, în plus, e validat de cercetarea contemporană din două direcţii: din cea a ştiinţelor cognitive şi cea a neuroştiinţelor.



NOTE:

1. David Foulkes, Children’s Dreaming and the Development of Consciousness, Harvard University Press, 1999; J. Allan Hobson, Dreaming. An Introduction to the Science of Sleep, Oxford University Press, 2002
2. S. Freud, Opere esentiale, vol. 2, Editura Trei, 2010, pp. 562-583
3. S. Freud, ibidem, p. 655
4. Ch. Darwin, The Expression of the Emotions in Man and Animals, John Murray, London, 1872; disponibilă si pe Darwin Online 
5. Antonio Damasio, În căutarea lui Spinoza. Cum explică ştiinţa sentimentele, Humanitas, 2010
6. idem
7. Ch. Darwin, ibidem

Ştefan Lungu este în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor

Foto: Stelian Popa