Un nou articol pe care il propun cititorului despre dualitate, absenta si simbolizarea tertului in relatia dintre sine si obiect.

Copilul: eu voi fi sfanta Maria
Terapeutul: cine este sfanta Maria?
Copilul: mama lui Iisus
Terapeutul: si tatal sau?
Copilul: nu are. Este copilul fara tata.

Dialogul schiteaza o expresie a dualitatii mama-copil din care tatal este exclus. Dar ceea ce ne atrage atentia este absenta figurarii tatalui, a reprezentarii sale la origine. Copilul este doar al mamei sale, nu are tata. Ce inseamna oare aceasta absenta a originii paterne in filiatia copilului?

Andre Green afirma ca inca de la crearea a ceea ce Winnicott numeste obiect subiectiv, se schiteaza o triangulare foarte timpurie intre sine si obiect. Atunci cand Winnicott ne spune ca lucrul numit bebelus nu exista, facand aluzie la perechea pe care el o alcatuieste cu ingrijirea materna, putem spune ca perechea mama-copil nu exista nici ea in mai mare masura fara tata, caci tocmai copilul este reprezentantul unirii mamei si tatalui sau. Intre mama si copil este prezent intotdeauna tatal (in inconstientul mamei, Lacan, 1966), chiar daca este urat sau respins. Este adevarat ca tatal este absent din aceasta relatie, dar a spune ca este absent inseamna ca nu este nici prezent, nici inexistent, ci ca are o realitate potentiala. Absenta este o situatie intermediara intre prezenta (pana la intruziune) si pierdere (pana la aneantizare).

Ajungem in acest punct la intrebarea esentiala a terapeutului: si tatal sau? Verbalizarea nu foloseste doar scopului comunicarii despre obiectul patern si elucidarii absentei sale, ci reintroduce prezenta potentiala a tatalui, ca un tert intr-o dualitate care exista deja.

Exista astfel o dubla natura a legaturii si anume unire si separare. In timp ce dualitatea permite un travaliu al fuzionalului, tertul introduce ideea separarii, permitand aparitia raporturilor interne de simbolizare.

Andre Green aduce mai departe in discutie importanta favorizarii emergentei unei relatii cu eul si obiectul pana in momentul in care analistul poate deveni un obiect tranzitional, iar spatiul analitic un spatiu potential de joc si o arie a iluziei. Putem face loc in felul acesta simbolizarii notiunii de absenta:

Dilema care opune prezenta intruziva – ce duce la delir – si vidul narcisismului negativ – ce duce la moarte psihica – este modificata prin transformarea delirului in joc si a mortii in absenta in crearea campului intermediar al spatiului potential.(Andre Green, Psihanaliza cazurilor-limita, Editura Trei, 2006)

Absenta este o prezenta potentiala, conditia de posibilitate nu numai a obiectelor tranzitionale, ci si a acestor obiecte potentiale necesarii formarii gandirii (precum non-sanul lui Bion). Aceste obiecte nu sunt niste obiecte prezente sau materializabile, ci sunt niste obiecte de relatie.

Si totusi revenim la intrebarea noastra: ce inseamna oare aceasta absenta a originii paterne in filiatia copilului? Mama este cea care il poarta pe tata in mintea si il introduce in relatia cu copilul, mai inainte ca acesta sa participe efectiv in acest triunghi. Este vorba despre o triangulare interna initiala, prezenta implicita a tatalui fiind garantul transformarii relatiei duale si fuzionale, al separarii ulterioare si fiind continatorul „nebuniei materne” (Andre Green) si al angoaselor mamei.

Trimiterea pe care copilul o face insa la referinta religioasa impune ea insasi o ipoteza si anume ca la origine nu este o realitate a conceptiei, ci un mit al aparitiei miraculoase care presupune o auto-creatie si nu o procreere.