Cu modelul hrănirii, el pune la dispoziţia psihanalizei o alternativă la ambiguitatea dihotomică a conceptului de pulsiune, apropiindu-se mai mult de psihiatria modernă şi de neuroştiinţe. Nu cred că este cazul să-i imputăm nimic lui Freud fiindcă Bion are, faţă de el, norocul de a se fi născut ulterior beneficiind, astfel, de pe urma avansării cercetării ştiinţifice în ansamblul ei. Pe vremea părintelui psihanalizei, fizica era aceea care adusese cele mai relevante dovezi despre funcţionarea psihică şi neurologul Freud avea la îndemână experimentele lui Douchenne de Boulogne (profesorul lui Charcot, al carui elev Freud a şi fost pentru un an) care stimula nervii cu ajutorul curentului electric. Nu-i de mirare că Freud a conceput, la vremea lui, mintea ca pe un sistem închis bazat pe acumulare şi descărcare de energie psihică. Dar între timp a intrat în schemă şi chimia, care a furnizat date importante despre felul în care functionează mintea, date ce nu mai pot fi ignorate. Deşi diversi fani ai psihanalizei discreditează azi medicaţia psihiatrică, clinicieni şi teoreticieni importanţi ca André Green sunt foarte recunoscători introducerii medicamentelor în tratamentul bolilor psihice. Chimia, însă, nu şi-a adus contribuţia doar cu privire la funcţionarea psihotică a minţii, ci şi în lucruri simple la care nici nu ne prea gândim şi pe care, cât suntem sănătoşi, le luăm drept fireşti. Buna-dispoziţie, calitatea somnului, apetitul, ba chiar şi comportamentul sexual sunt direct influenţate de nivelul de serotonină, de exemplu. Ce legătură are asta cu masa de revelion? Ei bine, mâncarea îşi spune cuvântul în ce priveşte nivelul de serotonină, unele alimente stimulând, altele inhibând producţia ei. Aşa că la instalarea depresiei vor da o mâna de ajutor şi obiceiurile alimentare. Că doar suntem oameni, nu intelecte pure, ca să ne deprimăm numai de la idei.
Încep cu câteva alternative tocmai pentru că Bion (în acelaşi text în care arată că modelul gândirii e hrănirea) spune că apariţia gândirii se sprijină pe un punct extern care, pentru bebeluş, este mintea mamei. Dar celor care nu mai sunt bebeluşi, sper că acest blog le va servi ca punct extern sau sursă de inspiraţie ori de câte ori vor să mănânce cu alt scop decât subzistenţa. Plăcerea, de exemplu, este un motiv mai demn. Să aveţi sărbători plăcute!
Ştefan Lungueste în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: Explicit Foodity
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Aici Supraeul e mana-n mana cu Sinele cel mai arhaic si nesatul din perioada aia pe care ati descris-o tu si Bion. 🙂 Felicitari pentru blog! Ma voi inspira cat de curand! 🙂
Mulţumesc pentru felicitări, dar mai ales pentru dezvoltare pentru că, ducând mai departe paralela pe care o trasezi între Sinele arhaic şi nesaţul din perioada aia, mă gândesc la faptul că mâncarea şi hrănirea confirmă modificarea pe care Bion o aduce teoriei lui Freud atunci când spune că principiul plăcerii şi cel al realităţii coexistă încă de la începutul vieţii (citez din Learning from Experience, cap. 11: Freud's statement suggests that the reality principle is sequent to the pleasure principle; it needs modification to make both principles co-exist). Hrănirea, care este în acelaşi timp nevoie şi plăcere, este dovada că Bion a avut dreptate. În ecuaţia asta, Sinele ar sta pentru plăcere şi nesaţul pentru nevoie.
felicitari pt articol!! la blog inca nu am ajuns pt ca as fi in pericol sa imi zdruncine dieta si sper ca masochismul meu sa fie multumit, totusi, cu restrictiile actuale si sa nu imi mai ceara si altceva 🙂
apropo, eu as introduce si pedeapsa cumva in povestea asta. adica hrana cu o garnitura de pedeapsa.
pt ca imi pare o cutuma – "papa asta, altfel (iti)iei bataie"; "ia si papa, daca vrei sa cresti" etc.
sigur, nu ma departez de nevoie si placere, doar ca nuanta… sau catalizator.. sau garnitura, cum spuneam 🙂
o.