Căderea în abis

Citeştedespre

Foto: AFP

Traumele sunt specialitatea lui Georg Pieper. Ori de câte ori s-a abătut o catastrofă asupra Germaniei, traumatologul a venit la faţa locului. După atentatele de la Oslo şi de pe insula Utøya, Pieper s-a dus în Norvegia ca să-i îndrume pe colegii de acolo.

În octombrie, Pieper a petrecut câteva zile la Atena, unde a ţinut cursuri de perfecţionare despre terapia traumelor pentru psihologi, psihiatri şi medici. Era pregătit pentru o experienţă dură. Dar realitatea avea să depăşească aşteptările lui cele mai sumbre.

Pentru consumatorul de ştiri din Germania, criza e undeva la mare depărtare. Ne-o explicăm, în primul rând, apelând la concepte cum ar fi „pachet de salvare” sau „găuri de miliarde de euro”. În loc să înţelegem raporturile globale dintre fenomene, o vedem pe Angela Merkel la Berlin, Bruxelles sau te miri unde coborând gravă din limuzine cu geamuri fumurii.

Nu vedem realitatea

Pieper numeşte ceea ce se petrece sub ochii noştri un „imens efort de refulare”. În special mecanismul de apărare al politicienilor funcţionează de minune, crede el.

Iată cum arăta pentru terapeut Grecia în octombrie 2012: femei în ultima lună de sarcină aleargă cerşind de la un spital la altul; dar nimeni nu le ajută să nască, pentru că nu au nici asigurare de sănătate, nici destui bani. Oameni care până nu de mult au aparţinut clasei de mijloc adună acum resturi de fructe şi legume de pe stradă, într-o suburbie a Atenei.

Un bătrân povesteşte că nu mai are cu ce să-şi cumpere medicamente contra problemelor cardiace de care suferă. Pensia i-a fost înjumătăţită. A lucrat patruzeci de ani şi credea că a făcut totul cum trebuie, dar acum nu mai înţelege nimic. Dacă te internezi în spital, trebuie să-ţi iei cu tine cearşafuri şi mâncare. De când personalul de serviciu a fost concediat, fac curăţenie medicii, asistentele şi îngrijitorii, care nu şi-au mai primit lefurile de luni de zile. Nu mai există mănuşi de unică folosinţă şi catetere. UE avertizează asupra pericolului de răspândire a bolilor infecţioase.

Între timp, blocuri întregi au fost decuplate de la alimentarea cu gaz. Primăvara trecută, un bărbat de şaptezeci şi şapte de ani s-a împuşcat în faţa Parlamentului din Atena. Puţin înainte de a se sinucide, se pare că ar fi strigat:

Măcar aşa n-o să le las datorii copiilor.

În ultimii trei ani rata sinuciderilor s-a dublat.

Un vârtej al neajutorării absolute

Criza îi afectează cel mai dur pe bărbaţi,

spune Pieper. E ştiut faptul că, mai mult decât femeile, bărbaţii îşi construiesc identitatea pe baza muncii, altfel spus a valorii lor de piaţă. Dar valoarea de piaţă a celor mai mulţi greci scade neîntrerupt. E vorba şi de un atac asupra masculinităţii. În Grecia bolile psihice se răspândesc epidemic. Aşadar, nimeni nu va fi surprins să afle că trei sferturi dintre sinucideri sunt comise de bărbaţi.

Nu trebuie să fii nici pesimist, nici expert ca să-ţi dai seama ce înseamnă acest lucru pentru relaţiile sociale dintre oameni şi, în general, pentru liantul societăţii greceşti. Furia contra unui sistem corupt şi pervertit, dar şi a politicii internaţionale care trimite tranşe de împrumuturi pentru a salva băncile, nu pe oameni este imensă şi creşte mereu. Bărbaţii aduc această furie în sânul familiilor, iar fiii se dezlănţuie pe stradă în numele taţilor. Numărul bandelor violente care atacă minorităţile e în creştere.

În noiembrie, Statele Unite au emis un avertisment de călătorie pentru Grecia – pericolul vizează în special persoanele de culoare. Pentru Pieper e şocant că aşa ceva se întâmplă tocmai în Grecia, ţară care se autodefineşte prin ospitalitatea ei.

Nevoie de solidaritate

În Grecia societatea funcţională a fost subminată până într-atât, încât a sfârşit prin a se prăbuşi. Criza a distrus statul social.