Citeştedespre

Albumul Tainted Love, al trupei Soft Cell

Romanul lui Jeffrey Eugenides, Intriga matrimoniala (The Marriage Plot), are ca miza atat recuperarea istoriei personale (Eugenides a fost student la Brown in 1982), dar, poate si mai important, imaginatia a cum gandeau, se miscau si iubeau oamenii in 1982. Pariul, ca sa va imaginati mai bine, este foarte dificil; trebuie sa va aduceti aminte de atmosfera creata de Cristian Mungiu in Patru luni, trei saptamani si doua zile si sa va propulsati in viata de camin a Otiliei si a Gabitei, pentru a intelege cat de greu este sa re-construiesti trecutul.

Gabita si masa de camin in Patru luni

In camera celor doua studente, in filmul lui Mungiu, impresia de realitate este data de asezarea inca din primul cadru a unor obiecte „familiare„, dar deja uitate de noi, privitorii moderni. Mungiu pune pe masa fetelor in ordine, de la stanga la dreapta: o tigara aprinsa intr-o scrumiera de restaurant; ochelari; pix; agrafa pentru par; lei vechi; un pachet de Assos (cred); lapte Doina pentru piele; iaurt (sau lapte) in sticle mari; ness Amigo; miere; doi pestisori in acvariu; un caiet cu foi de mana; farfurie; ceasca de cafea.

Obiectele astea le cunoastem, dar parca vin dintr-o lume inapoiata, pe care am vrea sa o uitam. Ele tin de inconstientul nostru politic, care are dificultati de multe ori sa re-imagineze trecutul, fie ca il impinge in categoria comunismului oripilant, ori a nostalgiei idealizate. Mungiu il face present, asemanator, cred, cu pasajul din Asa s-a nascut omul nou pe care Dorin-Liviu Bitfoi l-a publicat pe Gradiva. Ceea ce Mungiu si Bitfoi inteleg bine este ca obiectele au propria istorie sociala, si o „ciorbă lungă şi insipidă de zarzavat„ iti poate readuce in memorie anii ’50 asa cum laptele Doina te propulseaza in 1987. Atentie, nu e important daca ai trait neaparat perioada pentru a avea un raport ea. Nu trebuie sa fi trait in anii ’50 in Romania sa iti imaginezi saracia unor „ciorbe”, asa cum nu trebuie sa fi trait 1987 ca sa ai imaginea unui dormitor de studente. Obiectele astea, prin memoria sociala, si mai ales prin inchipuirea lor, iti spun ceva important despre tine, parinti, de unde vii si mai ales, cum sa te intelegi pe tine in raport cu trecutul.

Ca scriitorii si cineastii romani preocupati de memorie, Eugenides vrea sa decupeze un moment istoric, cel al campusului american in 1982. El se foloseste serios de memoria auditiva si mai ales cea senzoriala, care se declanseaza la nivelul particulelor, in epiderma si care se trezesc la viata in contact cu un sunet sau o ramasita auditiva. Iata cum, de pilda, vrea sa ne propulseze in 1982:

Ochelari de nerd care sunt si foarte hip
a la Elvis Costello

Cafeneaua tocmai s-a deschis. Tipul din spatele tejghelii, care purta ochelari Elvis Costello, curata masina de facut espresso. La o masa asezata in fata peretelui, o fata cu parul roz si teapan fuma o tigara aromata si citea Invisible Cities. Tainted Love se auzea din casetofonul asezat pe frigider.

Ca obiectele lui Mungiu, detaliile lui Eugenides au rolul de a recrea, cumva magic, trecutul. Ochelarii de tip Costello, care erau foarte cool in 1983, combinau imaginea unui tip studios si stangace (sau nerd, mai pe scurt) cu cea a rebelului hip, anti-mainstream, care isi permitea sa lucreze la cafenea si sa curete elegant o masina de cafea. Fata cu parul roz si teapan, din nou, genereaza o imagine de Madonna tanara, inca in perioada punk, revoltata, dar deja plutind pe valul de New Wave care lua cu asalt campusurile americane. Invisible Cities, romanul lui Italo Calvino, ne trimite la proza postmoderna, care, prin aroma europeana, sugera studentului american un spatiu mai liber de constrangerile politicii lui Reagan, axate pe conformismul clasei de mijloc. In final, Tainted Love pune capac la toata sinestezia invocata de Eugenides, pentru iti aduce brutal, in plina forta auditiva, imaginea senzuala si un pic perversa a atasamentelor erotice neclare, fara scop reproductiv imediat.

Eugenides nu e doar istoric aici, in sensul decuparii istoriei asa cum s-a intamplat ea (asa cum nu sunt Patru luni si Asa s-a nascut omul nou). Mobilizarea istoriei se face programatic, pentru a crea un sens al continuitatii si memoriei prezente. Intr-un limbaj psihanalitic, inconstientul profund, cel care ne scapa aproape in intregime, si care trebuie atins prin regresiune sau alte tehnici adanci, este descoperit senzorial prin indicatii lingvistice-auditive. El poate fi atins si captat inteligent, pentru ca Eugenides se bazeaza pe o forma subtila de idealizare. Noi ne identificam cu personajele secundare (sau ma rog, cititorii pasionati de Eugenides) pentru ca ne lasam purtati in lumea ochelarilor Elvis Costello sau a cafenelei unde un casetofon emite de pe frigider Tainted Love. O astfel de scena poate fi imaginata astazi in campusul american, unde ochelarii de nerd si parul teapan, roz, sunt purtate, hip, bineinteles, cu intentia de a invoca o lume nu in intregime pierduta. Persoanjele lui Eugenides sunt istorie, dar sunt in acelasi timp, parte din noi, cei care ii citim romanul cu pasiune. Si suntem creati prin imaginatia lui intr-un univers diferit, care ne largeste senzorial capacitatea de a intelege lumea din jurul nostru.