Un nou articol, de data aceasta despre modul in care se construieste supraeul in relatie cu obiectele sale determinante in dinamica psihica.

Copilul: ai facut pipi pe tine
Terapeutul: si acum ce o sa se intample?
Copilul: o sa te pedepsesc
Terapeutul: cum?
Copilul: o sa mori

Dialogul ne dezvaluie premisele unei angoase catastrofice si a unui supraeu tiranic. A face pipi devine un atac la adresa celuilalt care se intoarce impotriva celui vinovat cu un verdict final, o pedeapsa de moarte. Pedeapsa nu este doar pentru actul in sine, ci mai ales pentru gandul de a fi gandit uciderea celuilalt.

Angoasa catastrofica provine din frica de anihilare totala a sinelui care sta in puterea celui care ataca, care pedepseste. La origine, frica de a fi devorat deriva din proiectarea de catre bebelus a impulsurilor sale de a-si devora obiectele. Astfel, mai intai sanul mamei si mama devin in mintea bebelusului un obiect devorator si cum devorarea presupune la inceput internalizarea obiectului devorat, eul este perceput continand obiecte devoratoare si devorate. Supraeul se construieste astfel din figure interne crude si primejdioase ce devin reprezentatii pulsiunii de moarte. In acelasi timp, se formeaza si celalalt aspect al supraeului timpuriu, prin internalizarea sanului bun, care este perceput ca un obiect intern hranitor si util si ca reprezentant al pulsiunii de viata.

Frica de a fi anihilat include anxietatea ca sanul bun ar putea fi distrus, caci acest obiect este perceput ca fiind indispensabil pentru pastrarea vietii. Amenintarea propriului sine de catre pulsiunea de moarte ce actioneaza dinauntru se asociaza cu pericolele percepute din partea parintilor devoratori, internalizate si echivaland cu frica de moarte.

Potrivit acestei conceptii, frica de moarte patrunde inca de la inceput in frica de supraeu si nu este, cum observa Freud, o transformare finala a fricii de supraeu. (Melanie Klein, Invidie si recunostinta, Editura Trei)

Folosind identificarea proiectiva, copilul ne vorbeste despre propria sa frica de moarte. Despre teroarea propriului sau gand de a distruge si de a ataca, despre vinovatia si pedeapsa cumplita ce va urma. Adultul poate ghici gandurile, el poate afla despre ceea ce ascunde mintea copilului, despre dorintele sale de distrugere si singura cale este aceea de a-l transforma pe el insusi intr-un persecutor care poate ucide.

Concludem, urmand linia de gandire a lui Melanie Klein ca supraeul se formeaza la intalnirea dintre sanul bun internalizat si sanul rau devorator, in interactiunea dintre aspectele bune si rele, acestia fiind reprezentantii in interiorul eului a luptei dintre pulsiunea de viata si cea de moarte.

Intalnirea terapeutica va produce o reparatie si o transformare la nivelul acestui supraeu necrutator. Vinovatia va putea exista fara insa a hrani frica de moarte pana in punctul in care anihilarea este iminenta. Gandul de a ataca si de a distruge va putea exista nu pentru a produce un final, ci pentru a anticipa iubirea si supravietuirea obiectului iubit.