Ceea ce este paradoxul în sfera ideilor, este perversiunea în registrul pasiunilor. Orice suflet pasionat are un fond de perversiune, tot aşa cum inteligenţa are nevoie să fie constant stimulată de strălucirea gândurilor abjecte. Fără perversiune pasiunea păleşte. Fără paradox gândirea se stinge.
Omul elegant îşi face o îndatorire din cultivarea unei gândiri paradoxale, ca şi perversiunea care îi convine cel mai mult. Fără aceste atuuri, el n-ar fi decât un rustic ori un ideolog, pe scurt – un om fără imaginaţie. Morala îi va ţine loc de împărtăşanie, familia – de refugiu, religia – de ideal, iar partidele politice îi vor servi pentru deversarea resentimentelor sale.
Perversul este singur, fără ataşamente, fără trecut, fără viitor. El trăieşte supremaţia momentului. Juisanţa este pentru el mai importantă decât soarta umanităţii. Două idei îi sunt suficiente: una, pentru a o distruge pe cealaltă.
E o pierdere intelectuală să accepţi să dezbaţi,
spunea Oscar Wilde. Perversul aspiră să provoace numai o reacţie şi nu o predare. Iată de ce, în pofida infamiilor cu care îl copleşim, merită elogiile noastre.
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Ciudat e acest termen de dragoste la fel ca si sentimentul insusi! In ele sunt anaclizate sexualitatea si materitatea. Cand e mai multa maternitate devenim romantici idealisti si ne indragostim. cand e mai multa sexualitate devenim perversi.
Oare – cand e mai multa sexualitate devenim perversi?
Mi se pare foarte interesanta asocierea ta intre maternitate si idealism. Daca poti dezvolta ideea.