Propun de aceasta data un articol cititorului care se adreseaza importantei activitatii fantasmatice in travaliul terapeutic si in constructia procesului de simbolizare.

Copilul: ai un bebe in burta
Terapeutul: cum a ajuns el acolo?
Copilul: l-ai inghitit, l-ai mancat
Terapeutul: si am facut asta pentru ca
Copilul: ti-era foarte foame

Un dialog plin de angoasa, dar punand in evidenta continuitatea si consistenta unui scenariu fantasmatic cu privire la origine, dar si cu privire la dinamica fuzionala a unei relatii. Placerea si fascinatia imaginii fantasmate se amesteca cu spaima si ura in fata unui pericol distrugator. Copilul isi construieste si reconstruieste propriul traseu fantasmatic, reprezentandu-si placerea, dar si pericolele intampinate. Nasterea si renasterea, aparitia si disparitia permit o elaborare a dorintei de reintoarcere in pantecul mamei, dar si a angosei de a fi devorat si de a disparea definitiv.

Eu cred ca fantasmele actioneaza inca de la inceput, la fel ca pulsiunile, si sunt expresia psihica a actiunii pulsiunii de viata si a celei de moarte. Activitatea fantasmatica se afla la baza mecanismelor de introiectie si proiectie, care permit eului sa indeplineasca una din functiile de baza, stabilirea relatiilor de obiect. (Melanie Klein, Invidie si recunostinta, Opere complete 2, Editura Trei, 2006)

Prin proiectie, prin indreptarea libidoului si a agresivitatii spre exterior si a impregnarii obiectului cu ele, apare prima relatie de obiect a bebelusului, acest proces fiind aflat la baza investirii obiectelor. Astfel se cladeste in interior o lume de obiecte bune si rele si aici se gaseste sursa persecutiei interne, dar si cea a bogatiei si a stabilitatii launtrice.

Pe parcursul primelor 3-4 luni, anxietatea de persecutie predomina si exercita asupra eului o presiune care-i pune la grea incercare capacitatea de a tolera anxietatea. Apoi nevoia bebelusului de a conserva obiectul intern iubit pus in pericol de impulsurile sale agresive si anxietatea depresiva si vinovatia ce decurg de aici au un dublu efect asupra eului: il pot coplesi sau il pot conduce catre reparatie si sublimare.

Acesta este insusi destinul travaliului terapeutic, de a transforma vinovatia ce impovareaza intr-o dorinta de reparatie si de schimbare. Aceasta schimbare nu presupune a renunta la ceea ce defineste structura specifica a individului, ci la alegerea acestuia de a folosi specificul sau in beneficiul sau si nu in contra sa, de a prefera semnificarea actelor si gandurilor sale in defavoarea criticii auto-destructive. De a trece de la

sunt rau pentru ca gandesc asta si merit sa fiu pedepsit

la

gandesc asta pentru ca ea semnifica pentru mine ceva si spune ceva despre mine in relatie cu celalalt.

In acest fel eul se poate simti imbogatit de obiectele sale interne si nu asaltat sau atacat.

Sistemul specific de fantasme centrate asupra lumii interne a bebelusului are o importanta suprema in dezvoltarea eului. Bebelusul simte ca obiectele internalizate au o viata proprie, aflandu-se in armonie sau in conflict intre ele si cu eul, in functiile de emotiile si experientele bebelusului. Astfel, exista o interactiune constanta intre lumea obiectelor interne, care reflecta intr-o maniera fantasmatica impresiile dobandite din afara, si lumea externa, influentata decisiv de proiectie.

In incheierea acestui articol, putem condensa dialogul la o formula culturala, folosindu-ne de basmul Scufita Rosie si amintindu-ne de lupul deghizat in bunica care o inghitise pe aceasta si care intrebat fiind de ce are gura atat de mare, raspunde: ca sa te mananc mai bine. Aceasta reprezentare culturala intareste ideea modului in care imagourile parintilor se amesteca fantasmatic, in cele din urma, pastrand o perspectiva kleiniana, in burta mamei devoratoare aflandu-se atat copilul, cat si tatal.