Verbul este printre noi

Rădăcina * log / leg are două sensuri; unul ajunge la Logos = Discurs, Povestire, Cuvântare. Acest sens apare devreme în istoria filosofiei, ca un principiu generator al Universului. Heraclit îl postulează astfel. Filosofia stoică, de asemeni (Logos spermatikos, Cuvântarea care însămânţează, generând Lumea). Pentru Ioan Teologul (Evanghelia lui Ioan, 1,1)

la început a fost Cuvântul 

(de fapt: Cuvântarea).

Celălalt sens (un alt cuvânt, în dicţionare) duce la Legomai = a lega.

Este ceva comun între aceste două cuvinte, legate etimologic?

• Legătura (fizică, materială) solidarizează două obiecte, le aduce la o unitate;
• Logosul, adică vorbirea, scoate conceptul din solitudinea lui, leagă discursul, fraza, esenţa însăşi a gândirii.

Amândouă creează raporturi. Fără raport nu există structură, numai haos.

Dumnezeu este acel principiu impersonal, abstract, care stabileşte relaţii, prefigurează din haosul iniţial (Facerea, 1,1), Tohu-bohu, o ordine (poate că acest haos nu este de la început, este consecinţa unei catastrofe, Universul actual este o reîncepere). Logosul este responsabil de organizarea lumii, de proprietăţile misterioase ale numerelor, de structura atomică, de tabloul elementelor, de codul genetic, de codul lingvistic (v. gramatica universală, Chomsky). „Le génie du Christianisme” constă în aceea că, identificând pe Iisus cu Verbul, se proclamă supremaţia relaţiei, coboară relaţia în uman: dialogul împotriva violenţei, universalul inglobând particularul ca pe o structură, nu canibalic, prin sfâşiere. Verbul este printre noi. Cel puţin ştim acum că suntem răspunzători de eşecul dialogului, forma principală a relaţiei umane.