Cultura devine un lux

Payam Emrani

Cotidianul suedez Svenska Dagbladet a decis să uşureze paginile sale literare şi să-şi dezvolte rubrica timp liber. Această alegere, presupusă să permită cooptarea unui public mai larg, semnează de fapt decăderea presei, acuză unul din criticii concediaţi din această cauză.

În 6 noiembrie 2012, ziua comemorativă a bătăliei de la Lützen [o victorie à la Pirus a suedezilor protestanţi asupra ostaşilor habsburgici catolici, în 1632, în timpul războiului de Treizeci de ani], noul responsabil al paginilor culturale din cotidianul Svenska Dagbladet, Martin Jönsson, ca şi noua responsabilă a rubricii literare, Lina Kalmterg, ne-au trimis o scrisoare, mie şi altor colaboratori ai paginilor culturale ale ziarului. Unii dintre ei fiind printre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi din domeniu.

Această scrisoare ne informa că de acum înainte ziarul nu mai avea nevoie de criticii săi literari, pentru că, zice-se, ne aflăm cu toţii în zorii unei noi ere şi că numărul de jurnalişti culturali independenţi era excesiv. Serviciul Cultură dorea din tot sufletul

crearea unui grup de lucru mai soft cu care va urma să acopere astfel actualitatea literară.

Ceea ce se întâmplase de fapt era că, pentru a face economii, conducerea ziarului decisese să micşoreze bugetul acordat articolelor literare şi să axeze paginile culturale spre timp liber, media şi alte conţinuturi de acest gen, mai puţin complicate.

O „luptă a claselor”

Concedierea colaboratorilor culturali ai ziarului suedez nu este un gest izolat, ci o consecinţă răspândită a crizei internaţionale a presei scrise. Pentru a face concurenţă presei pe Internet şi altor tipuri de media virtuale, directorii de ziar se simt obligaţi, chiar dacă atitudinea lor nu este justificată, să-şi amputeze ambiţiile intelectuale cu scopul de a-şi înmulţi cititorii.

Rezultatul alegerii: colaboratorilor culturali li se arată drumul spre ieşire sau sunt ignoraţi, înlocuiţi cu jurnalişti de la care să aşteaptă o „vulgarizare”, sau chiar „metroizare” a conţinuturilor culturale, sub forma unor reportaje pe teme de timp liber sau alte texte de acest gen, contrafăcute, dar care se pot citi rapid şi fără dificultate în autobuz sau în metrou. Fenomenul este deja prezent de mai mult timp în redacţia ziarului Dagens Nyheter, la Göteborgs-Posten, şi în alte publicaţii din lumea întreagă.

În acelaşi timp, ceea ce s-a întâmplat poate fi văzut şi ca lovitura finală a unei lungi „lupte de clasă” între două categorii de colaboratori ai presei cotidiene. Una este formată din jurnalişti cu studii superioare care au învăţat meserie în redacţiile unor emisiuni de ştiri televizate şi ale unor reviste de reportaje din sfera mediatică – din punct de vedere istoric o „clasă inferioară”, care conduce astăzi paginile culturale. Cealaltă categorie este formată din colaboratori culturali cu vechime în mediul universitar sau în sferele literare – din punct de vedere istoric o „castă superioară”, care este totuşi astăzi îndepărtată din presa cotidiană.

O victorie à la Pirus

Dar această alegere este în acelaşi timp o alegere riscantă, căci burghezia cultivată, care constituia până nu demult grupul cititorilor fideli, începe, ea, să renunţe la abonamente. Este la fel de probabil că majoritatea tinerilor amatori de rubrici „stil de viaţă” va abandona de acum înainte ziarele pentru a căuta informaţia de care au nevoie direct pe Internet, în alt tip de presă electronică. Procesul este deja în curs. De cealaltă parte, cititorii exigenţi din mediul universitar se vor îndrepta spre revistele literare.

Jurnaliştii culturali reputaţi ar trebui ca până la urmă să iasă câştigători, chiar dacă ziare ca Dagens Nyheter sau Svenska Dagbladet nu mai au mijloacele financiare pentru a-i plăti aşa cum merită. Mulţi şi-au creat deja propriul lor blog sau site web, care le vor permite să-şi păstreze cititorii. Pe termen lung, îşi vor asigura un venit decent lucrând pentru mediul universitar, fundaţiile culturale şi casele de editură dotate cu ambiţie intelectuală.

Acapararea paginilor culturale de către jurnaliştii din presa cotidiană se va termina deci fără dubiu printr-o victorie pirică. Aceşti jurnalişti vor fi, fără îndoială, principalele victime ale şomajului, o dată cu tinerii jurnalişti independenţi. Nicidecum criticii literari recunoscuţi şi ceilalţi colaboratori care sunt consideraţi ca fiind „valori confirmate” în universul cultural.