Am sa va propun in randurile urmatoare un model in baza ideile preliminare expuse anterior. Modelul este cel al portativului. Toata lumea stie ce este un portativ – in caietele de muzica era acea liniere in care apareau seturi de 5 linii paralele. Modelul mi se pare potrivit si prin faptul ca pe un portativ se trec notele care exprima sentimente, trairi etc.
Insa un portativ este important pentru noi, din alt punct de vedere, pentru ca este o functie in care regasim pe abscisa (axa orizontala), durata, iar pe ordonata (axa verticala) inaltimea. Cand e vorba de o singura persoana, vom avea un portativ simplu, cand suntem mai multi vom avea un portativ complex ca un ansamblu instrumental. Ordonata va fi astfel – de jos in sus. Prima linie este cea a fantasmei, a inconstientului lasat liber, este starea din sedinte, este partea similara trairii visului. La noi a fost propusa ca mod de lucru in “Grupul si filmul”. Este similara interpretarii din sedinte. Sunt datele observatiei. Este trairea data de film si modul in care avem acces fiecare, in felul lui, la ele. Este parte personala in care regasim “partea terapeutica” a filmului, rezonanta intrebarilor proprii la film.
A doua linie de jos in sus va fi partea generalizarii. Atunci cand ne gandim la ceea ce am trait este o parte observatorie, dar se refera mereu la o experienta concreta. In ea vom regasi starea de vis atunci cand, dupa ce ne trezim, ne raportam la experienta noastra de peste noapte. Mai poate sa fie starea pe care o are terapeutul sau pacientul care se gandeste la un moment din sedinta sau la o sedinta. De asemenea seamana cu al doilea nivel al lui Walder – despre grupe de simptome, despre grupe de varste. In cazul nostru este o tema comuna mai multor situatii de lucru. Adica daca un subiect se refera la o tema data – spre exemplul in filmul urmarit este vorba despre grupa “adictiilor”. Aici punctul de referinta se poate muta functie de capacitatea observatorului.
In aceasta abordare este necesara o referinta clinica. A treia linie este cea a modelului. Are o parte concreta si una abstracta. Suntem in ea chiar in acest moment in care eu va propun un model. Intre model si teorie avem o mare diferenta. Aceste modele sunt metaforice si pot sa se constituie ca o metapsihologie. Modelele sunt personalizate si nu urmaresc o teorie, ci sunt construite in scop de intelegere. Modelul urmareste sa faca traductibil un film intr-un mod de intelegere. Aici schimbul intre film si psihanaliza este din ambele sensuri – filmul propune modele si poate sa fie abordat prin modele.
A patra linie este cea a teoriei. Ca vorbm despre teoria dezvoltarii, despre teoria pulsiunii, despre teoria inconstientului, indiferent de ceea ce vorbim, vom avea in vedere o perspectiva a unei teorii si vom aplica principiile sale. Cu alte cuvinte vom incerca sa vedem un film din perspectiva unei teorii la care fiecare din noi se raporteaza cumva. Cu teoria vom vedea in psihanaliza aplicata ca se modifica punctul de vedere. Se incearca sa se argumenteze teoria prin film. Acest mod de lucru l-am utilizat in grupul de psihanaliza legaturii pe filmul romanesc Nunta muta. Interesul se modifica de la “a privi filmul” la “a folosi filmul” in perspectiva teoriei respective. Numeroase filme pot sa argumenteze diferite teorii. Pentru aceasta este nevoie de un “adept” al unei teorii care asociaza si explica filmul prin teoria respectiva. Acest mod de utilizare reprezinta o forma de demonstratie a teoriei respective prin faptul ca este un punct exterior psihanalizei.
A cincea linie este cea a abstractului in sine. Este acea abordare in care vom putea avea in vedere o paradigma a unui alt domeniu decat psihanaliza si care are o legatura directa sau indirecta cu psihanaliza. Vom putea avea in vedere diferite repere – paralela Freud-Marx, vom vorbi despre intelegerea lui Freud in nota lui Husserl, vom vorbi despre psihologia lui Platon si despre evolutia inconstientului de la Aristotel la filosofii moderni. Tot in aceasta nota vom vorbi despre arta si film avandu-le pe ele in vedere, ca atare. In aceste momente, conceptele nu sunt clinice, ci sunt constructii abstracte, mentale etc. Asa ca vom putea trata filmul ca fiind ceva in istorie, ne vom putea raporta la el facand o corelatie cu istoria Holywood-ului. Este modul in care se prezinta psihanaliza aplicata in relatie cu terti, cu lumea intelectuala. Cu Bergson si cu suprarealismul lucrurile se prezinta de aici. In sedinta AIPsA in care a fost prezentat filmul, grupul a incercat situarea filmului in contextul istoric. Aceasta este, pe scurt, psihanaliza, din acest punct de vedere al unui portativ.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Cand insa vorbim de un film, lucrurile se complica destul de mult. Pentru ca “obiectul film” va putea sa fie analizat, impreuna de niste oameni intr-un context dat de una din cele 5 linii. De obicei, in grupuri, se intampla urmatorul lucru – o persoana vede de la un nivel in timp ce alta persoana, vede de la alt nivel. Ei proiecteaza in “aici si acum” nivelul lor. Faptul ca ei proiecteaza (aici proiectie e in sensul geometriei si nu al psihanalizei) face ca, aparent sa vorbeasca despre aceleasi lucruri, cand, in fapt, ei au doar aparenta de a fi in acelasi loc. Acest model permite sa se situeze un dispozitiv intr-o limitare a ariei atinse. Daca aria este foarte mare, atunci obiectul-film nu mai exista pentru ca apare un fenomen de diluare, de pierdere a punctelor de vedere. Filmul, in general, cauta sa fie cat mai jos pe portativ, sa prinda, iar tendinta multor oameni este sa fie acolo unde se simt ei comod, acolo unde rezoneaza in conformitate cu ei. Clinicienii pe un nivel clinic, criticii de film pe un nivel de abstractizare mai ridicat etc.
 Claudiu Ganciueste psihodramatist, psihoterapeut de orientare analitică şi psihoterapeut în psihanaliza legăturii. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: What’s New, Pussycat?, r. Clive Donner, Richard Talmadge, 1965
