De la fiecare după muncă, fiecăruia după nevoi (Critica programului de la Gotha, 1875).
Marx spune că dezvoltarea va avea loc in momentul în care, prin descătuşarea energiilor productive (datorită socialismului), va exista o mare abundenţă de bunuri. Se poate deduce de către un cititor de bună credinţă că, în aceste condiţii, nevoile vor creşte.
Lăsând la o parte viciile istorice ale comunismului, remarcăm ambiguitatea formulării marxiste. „Nevoile” omenirii nu pot fi satisfăcute decât în măsura în care se creează bogăţie. Aceste „nevoi” nu sunt ale supravieţuirii, ci ale unei „supra-vieţi” (o viaţă cum omul nu a mai cunoscut, o viaţă, în raport cu istoria speciei, „supraumană”). Suntem departe de ascetismul religiilor… în acelaşi timp, „nevoile” depre care vorbeşte Marx conotează o limită: cine stabileşte limita dincolo de care nu mai există nevoi, în care intrăm în domeniul inutilului, al excesului? Al dorinţei!
Idealul monahal (sărăcie, castitate, supunere) este logic, inteligibil, accesibil unei minorităţi. Idealul comunist este ambiguu. Promite „nevoi”, dar merge întru întâmpinarea „dorinţelor”. Apoi trece pe lângă nevoia de sporire necontenită a plăcerii, principala trăsătură a animalului-om. Omul nu tinde spre satisfacerea nevoilor decât în condiţia supravieţuirii, muritor de foame fiind (ca evreii în deşert). Omul care atinge o oarecare prosperitate râvneşte la o satisfacţie fără sfârşit, regăseşte vechea formulă care a generat omul: excesul.
Exces în plăcere… dar şi exces în imaginaţie, în orice fel de imaginaţie: arta, investigarea realităţii (ştiinţa), a modurilor de-a schimba lumea (tehnica)… toate se fac sub semnul unui orizont de negăsit, mereu mai depărtat…
Două predicaţii sunt posibile spre a opri cursa epuizantă care a început odată cu hominizarea:
- cultul fiinţei („a fi” este superior lui „a avea”)
- există limite pentru nevoile noastre.
Numai cea dintâi se opune eficace mentalităţii umane, poate fi o frână temporară la nevoia infinită de creştere.
A doua se împotriveşte psihologiei umane într-un mod ininteligibil. Nimeni nu este pregătit să accepte de bună voie existenţa limitelor.
 Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: Grigorii Riajski, Preşedinta de colhoz, 1932
parerile lui Manole, din Jurnalul Fericirii, al lui Steinhardt:
"Societatea e in stare sa se opuna unei masuri tiranice sau imorale numai cind e ea insasi foarte morala.
Cu atit mai mult o democratic: ea nu se poate lipsi de morala – si nici de regalitate. Cu cit se merge mai
departe cu dreptul de vot, cu atit democratii ar trebui sa se sprijine p e cele mai rigide principii morale.
(Da parca n-a spus-o Montesquieu! La el cuvintele sunt: republica si virtute.) Sufragiul e acum absolut: daca detinatorii lui nu sunt infrinati de morala, vor putea face orice vor, vor putea proclama cele mai imorale masuri pe cale de lege. Democratii nu isi dau seama ce fac atunci cind, in numele libertatii scrisului, cer drepturi depline pentru autorii imorali si
afirma inexistenta pornografiei.
Pentru a putea fi liberala se cere ca societatea sa fie intii supusa moralei. Cine nu vrea sa inteleaga
aceasta necesitate si nici nu-i convine s a o recunoasca deschis, recurge la un subterfugiu si afirma –
auzi, ma – c a societatea are nevoie de „cultura adevarata si adinca?" E o formula care cintareste o mie
de tone de greoaie ce e, iar inauntru e goala. Trebuie s a ai curajul de a spune lucrurilor pe nume nu ajunge cultura, mai e nevoie de morala. Asta-i cuvmtul pe care-1 evita cu totii si de care se tern:
morala. Cultura singura nu ajunge: poti sa fii instruit si totusi brutal, simplist, nating si elementar.
Ceea ce cred democratii ca ajunge: asa-zisul sentiment democratic e fireste si mai putin suficient.
Sentimentul democratic nu-i decit o parere politica, vine si se duce, o iei si o lasi dupa imprejurari si
potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii si vietii politice a societatii. Cultura
„adevarata", „adinca", stiinta „inaintata", spirit democratic „puternic" sau „inalt": vorbe goale, ma.
CM vreme tine de ele, libertatea danseaza pe o sirma subtire, e o lada cu indicatia „atentie! fragil"
incaputa pe miini de hamal ametit. O consolideaza morala, numai ea. Asculta, morala e izvorul
libertatii, morala e conditia libertatii, morala e pavaza libertatii.
sau
Fundamentul drepturilor naturale e in educatia pe care o primesc oamenii, in mentalitatea lor: tine de ceea ce cred, de faptul ca au sau nu o credinta in vreo regula, de parerea pe care si-o fac – in sensul cel mai simplu – despre cinste si corectitudine. Nu e nevoie sa stie multe lucrari, e neaparata nevoie sa fie convinsi de valoarea unui singur cuvint, un adjectiv: cumsecade.
Teoreticienii democratiei privesc prea sus: cred ca distragind religia-morala, onoarea, proprietatea, respectul si distinctia vor obtine totul-Cind eu le spun acestor atit de progresiste personaje ca vor pierde totul, sunt luat in batjocura. Ce legatura, spun personajele, poate sa fi e intre viata de familie si libertatea politica, intre morala si puterile Statului-intre educatie si drepturi? Sa stii ca gresesc rau de tot, dumnealor. Drepti e o disciplina autonoma, dar nu poate functiona decit intr-o societate morala. Prevost-Paradol si Victor de Broglie credeau ca dind massei sufragiul universal o satisfaci, o impiedici de a mai cere altceva pentru ca -ziceau ei – ce altceva ar mai putea cere? Nu puteau banui ca in curind massa va cere mai mult, va intrebuinta drepturile ei politice in scop nepolitic, va cere unele reforme sociale, apoi
Reforma sociala, apoi revolutii morale si in sfirsit catastrofe mintale, totul.
Ma, poate ca e intristator, dar asa e: ne asteptam sa nimerim undeva departe, suntem readusi pe cale
circulara la institutiile si ideile cele mai de toate zilele. La familie, la educatie, la cinste, la moralitate
am ajuns! Da, ma, aici e miezul. Daca spui ca legile trebuie sa fie conforme cu idealul de justitie al
grupului social, nu ajunge; grupul poate sa aiba un fals ideal de justitie. Daca spui ca votul universal
va rezolva totul, minti; pentru ca votul universal poate introduce sau aproba tirania. Daca astepti
ajutorul de la cultura stiintifica esti naiv, stiinta nu se sinchiseste de drepturile individuale. Alta e baza
drepturilor omenesti fundamentale si naturale: e imaginea induiosatoare si inaltatoare, sfinta si grava a
omului cumsecade. Credinta in coexistenta libertatii cu surparea principiilor e o gluma sau o
inconstienta. S-o creada ai din Sarindar. Libertatea e bun de pret si e rara: popoarele care din cind in
cind, in cursul istoriei, se bucura de libertate au noroc. Stii parca ce spune La Rochefoucauld: trebuie
virtuti mai mari si tarie mai multa pentru a sti sa duci o viata fericita decit pentru a indura nenorocirea."
"Nimeni nu este pregătit să accepte de bună voie existenţa limitelor." Oare? E o idee care merita sa fie examinata cu multa atentie.