În speranța unei vieţi mai bune, o familie româno-maghiară de circari fuge de regimul ceauşist şi emigrează în Vest, la începutul anilor ’80. Odată ajunsă acolo, ca să poată ramâne în branşă, e nevoită să gasească ceva exotic cu care să impresioneze: mama are un număr special, stă atarnată de păr de cupola circului. Fiica Aglaja este extrem de îngrijorată că mama ei ar putea să moară executând numarul, iar această temere devine o grijă zilnică. În pofida îngrijorărilor, urmănd tradiţia familiei, ea însăşi ajunge să fie „Femeia cu parul de oţel”. Filmul, a cărui acţiune se desfăşoară în perioada României comuniste, este ecranizarea romanului omonim scris de Aglaja Veteranyi.
Este o poveste firavă, sensibilă, despre oameni meniți să-i bucure pe alții, călcând deseori peste problemele proprii. În aparență e o lume a lucrurilor câștigate ușor, în realitate însă, fiecare zâmbet are în spate povești cel puțin cutremurătoare. Dar așa e viața, nu iartă pe nimeni în tumultul ei.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.