E cunoscut faptul că în depresia clinică unul dintre simptomele întâlnite frecvent este dat de ideaţia suicidară a bolnavului. Totodată, etiologia depresiei vorbeşte despre ura prezentă în ambivalenţa faţă de un obiect, ură care nu este proiectată către lumea exterioară, ci este întoarsă către sine.
Cum ia naştere un gând suicidar în mintea cuiva care suferă de depresie explică autoarea Sara Beardsworth în lucrarea Julia Kristeva: Psychoanalysis and Modernity. Ea oferă un model explicativ pe care l-am găsit extrem de interesant şi pe care îl voi reda aici.
Iubesc acest obiect!,
este ceea ce pare să spună persoana referitor la obiectul pierdut,
dar chiar mai mult decât îl iubesc, îl urăsc; pentru că îl iubesc şi nu vreau să-l pierd, l-am încrustat în mine; dar fiindcă îl urăsc, înseamnă că cealaltă parte din mine este una rea, Eu sunt rău, Eu sunt non-existent, Eu mă voi omorî.
Răsare următoarea întrebare: gândul suicidar e dat de imposibilitatea de a face doliul sau de lipsa totală a lui?
 Alexa Pleşcaneste psiholog. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
