ROMANUL PSIHANALIZEI Subconştientul unui copil e invadat de iraţional. Mergând pe stradă, trebuia să am mereu grijă să fac pasul peste despărţiturile dintre pietrele caldarâmului, alternativ cu un picior, apoi cu celălalt: stângul-dreptul-stângul-dreptul. Dacă uitam şi treceam consecutiv cu acelaşi picior, acesta „se încărca” cu un plus de energie şi îi resimţeam greutatea. Nu-mi îngăduiam nici să calc linia despărţitoare. Când aveam să întreb un profesor clujean de psihologie ce semnificaţii au astfel de manii, m-a asigurat că ele sunt reminiscenţe magice tipice, la fel ca altele care ne pot întovărăşi toată viaţa. Fără a împărtăşi neapărat superstiţii, chiar şi asemenea prejudecăţi urcă din străvechimi, alternând conştientul cu inconştientul, raţionalul cu iraţionalul.
Am fost un copil nervos, introvertit, necomunicativ, însingurat. De timpuriu şi pe parcursul adolescenţei am fost încercat, de obicei pe stradă, în plimbări solitare, de o ciudată, deopotrivă plăcută şi temută, dedublare: minute în şir mă contemplam parcă din exterior, ca pe o altă persoană, ca pe un străin, observându-mi mersul, alura, comportamentul cu ochii altcuiva – până să mă recontopesc în aceeaşi fiinţă. De astă dată nu aveam să întreb un psihiatru dacă era vorba de nevroză sau de o formă minoră de schizofrenie, răspândită, poate, printre tinerii cu o constituţie fragilă.
Fragment din Ion Ianoşi, Internaţionala mea. Cronica unei vieţi, Polirom, 2012, p. 23
Foto: http://the-flame-by-jeannie.tumblr.com/post/22823764375
