În Omul nou, documentatul dosar despre anii cincizeci în România, Liviu Bîtfoi citează o afirmaţie a unui episcop luteran. Acest prelat declara că omenirea a trecut prin trei revelaţii: Moise, Iisus şi Stalin. Cea de-a treia, spunea episcopul, o anulează pe cea de-a doua.

Dincolo de oportunismul gigantic al acestui Rapp (era numele lui), se conturează ceva mai profund: comunismul „real” a aspirat să devină un monoteism al Zeului-Om, Stalin*. Stalin era Batiuşka – tătucul – prin antifrază, de fapt, tatăl-suprem, Dumnezeu. Cultul lui Stalin este probabil un fenomen unic. Împăraţii romani erau divinizaţi după moarte şi, oricum, făceau parte dintr-un larg panteon. Iar Dumnezeul-om al creştinismului a avut o autoritate spirituală, nu a deţinut şi nu voia să deţină nici o fărâmă de autoritate terestră,

Împărăţia mea nu este pe această lume.

Prin urmare episcopul nu era aşa de stupid, era numai monstruos. Din motive de el ştiute, opta. Chiar dacă nu credea ce spune, alegea cea mai atroce formă a autorităţii, un tiran metafizic şi în acelaşi timp viu. Nu pot să văd în cultul lui Stalin decât justificarea crimelor lui. Intr-adevăr, de la Dumnezeu suportăm multe: epidemii, catastrofe naturale, invazii. Ce spunem?

Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat.

Stalin şi-a arogat dreptul de origine divină de-a da şi de-a lua. Este un zeu exclusiv terorist, înlocuind teroarea ontologică prin una fizică. Divinizarea lui Stalin este teodiceea lui (justificarea prin dreptul divin).

* În Vasiliu, foi volante am creat un asemenea personaj idolatrizând pe Stalin, doctorul Vladimir Vasiliu.