Un război psihologic şi un război concret

Sunt ferm convins ca dincolo de complexul Oedip si de „stadiile de evolutie libidinala infantila” (de care vorbesc Freud si altii) se afla persecutia concreta pe care oamenii si-o aplica unii altora. Unii in mod constant, altii mai sporadic.

Traim intr-un razboi psihologic acompaniat de un razboi concret ce se desfasoara concomitent in parti diferite ale lumii. Rezultatul este insasi psihopatologia moderna.

[…]

Nu cred ca Ion Vianu spune ca teoriile conspiratiei se reduc la predispozitia „subiectivista”. De altfel insusi titlul puncteaza acest lucru. Există conspiraţii. Imi aduc aminte de dialogul lui Freud cu un pacient (nu mai stiu cand si unde am citit – dar stiu ca avea o usoara ideatie paranoida), pe care ulterior l-a trimis sa isi rezolve problema „obiectivista” cu o afirmatie de genul:

Dvs. chiar sunteti persecutat.

Predispozitia cuiva pentru interpretarea acestor fapte nevazute si ascunse de zonele obscure ale statului (si societatii in general) nu inseamna ca aceste lucruri nu ar exista. De asemenea nici temporizarea / vindecarea sau cum vrei sa-i zici acestei „subiectivitati” nu ar rezolva problema. Sistemul ramane otravit si cu cat te implici mai mult in el, cu atat devii tu insuti mai otravit. Iata profunzimea „cercului vicios ” al tulburarii psihice.

Cunosc foarte multi oameni care acum 10 ani erau niste caractere adevarate si pe care anii astia de capitalism salbatic i-au transformat in fiare inlantuite si cosmetizate din figuri apolinice. Dupa ce corporatiile storc de vlaga pe unii membrii ai societatii si ii returneaza apoi plini de boli si de anxietati dupa ce nu mai sunt productivi, acesti oameni pot deveni ei insisi infractori / tirani / perversi etc. si astfel mizeria produsa de o corporatie se poate arunca in grosul societatii din care facem parte si noi. Corporatia stie sa se protejeze de ei prin limuzine blindate, bodyguarzi, resedinte exotice etc., insa noi ramanem cu ei in comunitate riscandu-ne ordinea comunitara sau chiar viata pentru predispozitia lor de a incalca regulile comunitare. Iata ca problema nu mai e deloc „subiectivista”.

Explozia tulburarilor psihice din secolul 20 si cresterea lor proportionala incepand din secolul 17 incoace nu pot fi explicata in detaliu prin staticismul structuralist al complexului Oedip sau al „stadiilor de evolutie” postulate de Freud atata timp cat pe langa aceste cadre generale nu avem in insasi dinamica societatii elementele care fac aceasta diferenta.

[…]

Intr-adevar, unele tulburari nu se vedeau atunci [in secolul 17 – n. red.], altele nu erau nici pe departe diagnosticate – ca in cazul unor „tulburari de personalitate” pe care mentalitatea vremii le lua drept vicii morale sau particularitati temperamentale naturale. Sunt convins ca in materie de psihoze cronice proportia e aceeasi ca in sec 17, 1 sau 17 BC. Noutatea apare insa la dinamica tulburarilor psihice nepsihotice.

Comoditatea industrial-digitala a modernitatii se plateste cu stresul contemporan, element eminamente nou in ecuatia individ-mediu al ultimelor 4-5 mii de ani. A existat si pana astazi stres, dar in forme mult diferite fata de cel actual, un stres mai asemanator cu cel al animalelor. Mai puternic decat al „civilizatiei”, dar mai rar. In civilizatie el este mai slab, dar aproape constant. Multi dintre membrii acestei comunitati psihanalitice inca nu au avut aceasta experienta, jobul de psiholog este unul in principiu lipsit de stres. Multi nu au trait acest stres. Insa majoritatea joburilor, cu cat sunt mai bine platite, cu atat au o corespondenta direct proportionala in stres. Ni se pare ca suntem mai fericiti decat medievalii, insa de fapt suntem mai maniacali.

Ori acest stres ne face pe toti niste paranoizi, instabili, pe unii dintre noi „borderline” si altele. Daca ne gandim numai la aceasta ultima tulburare, atunci o putem cataloga drept „moderna”, desi probabil ca in trecut exista potential, fiind suprimata de educatie sau „corabia nebunilor”. Factorul structuralist despre care vorbeste Freud este de fapt o sinteza transgenerationala a acestei realitati ambientaliste. Daca avem mediu social acid, atunci si complexul Oedip & stadiile vor fi puternice.

[…]

A recunoaste totalitarismul in democratia reprezentativa este o idee ce tine de „teoria conspiratiei”. Romanul 1984 este nucleul acestei forme. Din moment ce constitutiile spun cat de buna e societatea, din moment ce politicienii sustin ca puterea lor vine din libera consimtire a cetatenilor si din moment ce institutiile se declara „servitoarele” cetatenilor in timp ce realitatea este exact la polul opus – a sustine invers decat spun autoritatile si declaratiile oficiale presupune exact „teoria conspiratiei”.

E adevarat ca unele astfel de idei au forma ceva mai paranoida (gen Alex Johnes, care crede ca grupul Bilderberg si liderii G8 se intalnesc in secret si fac tot felul de ritualuri satanice), iar altele sunt ceva mai bine structurate teoretic ca in cazul sofistilor antici, J.-J. Rousseau sau N. Chomsky.

[…]

Oricum, vorbeam doar despre forma persecutorie si nu despre paranoia propriu-zisa (care mai are si alte forme ca erotomanie, gelozie, ideatie paranoic-religioasa etc.), ci de „tulburarea de personalitate de tip paranoid” pe care o au de obicei cei care sustin teorii ale conspiratiei.

Dar sunt ferm convins ca geneza acestor predispozitii psihopatologice pentru sustinerea teoriilor conspiratiei (nu doar temele critice despre care vorbeste Dorin) sunt date de insusi statutul conspirativ al civilizatiei insasi. Si de asta imi place mie titlul ales de dl Vianu. Problema cu teoria conspiraţiei este că există conspiraţii. Intr-adevar. Cum zicea si Dorin, teoriile conspiratiei se departeaza de adevar pe masura ce instrumentul stiintific
al „teoreticianului conspirationist”e mai slab. In acest caz psihicul profund isi face loc asemenea lavei vulcanului spargand carapacea stiintifico-logica a psihicului cognitiv superior. Eroarea majoritatii acestor teorii se datoreaza insasi functionarii mintii omenesti, care pleaca de la anacliza simpla observata de Freud si ajunge la actul de simbolizare cu care se face cultura, care e de fapt o metaanacliza. Odata cu trecerea timpului (inclusiv la nivel transgenerational) si cu sedimentarea frustrarilor venite de la sistemul social, razbunarea victimelor lui se face aceasta culturalizare psihopatologica de forma usor paranoida sau chiar paranoica. Dar daca presedintele nu l-a intalnit niciodata pe Gica Contra ce l-a dat in judecata pentru vatamare corporala, asta nu inseamna că nu „există conspiraţii” in acest sens. Chiar in aceasta perioada protestele din intreaga lume sunt domolite discret cu agenti provocatori infiltrati in multime care justifica interventia brutala a fortelor de ordine pentru a o dispersa. Iata ca, desi nu l-a intalnit pe Gica Contra, totusi presedintele a dat ordin indirect (sau n-a avut nimic de obiectat) ca fortele de ordine sa violenteze multimea in care poate ca se afla accidental si Gica Contra. Asadar asta e problema cu teoriile conspitratiei: că există conspiraţii…

Comentarii de Baldovin la articolul „Problema cu teoria conspiraţiei este că există conspiraţii” de Ion Vianu