Această generaţie străvezie de care nimeni nu vorbeşte

Francesco Alesi / Internazionale

Tinerii italieni cu vârsta sub 30 de ani nu au fost niciodată într-o situaţie atât de precară ca acum, comentează jurnalistul Beppe Severgnini în Corriere della Sera.

Reţelele sociale tradiţionale se destramă încetul cu încetul. Familiile şi-au secat rezervele de răbdare şi de bani. Magazinele de răscumpărare a aurului, piaţa imobiliară şi evoluţia consumului de bunuri durabile sunt bune indicatoare. Rata şomajului în rândul tinerilor activi (15-24 de ani) a ajuns la 37%, cel mai ridicat nivel din 1992. Şi aceasta este o medie naţională. Situaţia este şi mai catastrofică în sudul Italiei. În zece ani, procentajul de tineri italieni cu educaţie superioară care pleacă să-şi caute norocul în străinătate a crescut de la 11 la 28%.

În faţa unor fenomene de asemenea amploare, am fi îndreptăţiţi să ne aşteptăm la vreo reacţie din partea lumii politice; să-şi pună întrebări, să ia decizii, să pună la cale strategii şi măsuri concrete. Nicio ţară nu îşi poate în mod rezonabil permite să sacrifice o întreagă generaţie. Aşteptări zadarnice: candidaţii noştri [pentru alegerile legislative din 24 şi 25 februarie – n. red.] se sfâşie între ei în privinţa impozitelor şi pensiilor. Ei se adresează numai celor care lucrează, sau care au lucrat vreodată. Se pare că pentru ei ceilalţi, care riscă să nu-şi poată niciodată găsi de lucru, nu contează. Generaţia de mai puţin de treizeci de ani este pe cale să devină străvezie. Iar frustrarea ar putea deveni, cu timpul, furie, cu consecinţe dramatice. Semnele prevestitoare sunt deja vizibile.

Bulimia televizuală a veteranilor politicii – Silvio Berlusconi, Mario Monti, Pier Luigi Bersani (PD, Partidul Democrat, stânga) – ar putea fi, cu timpul, văzută ca o provocare. Apariţiile TV ale lui Antonio Ingroia (judecător anti-mafia în fruntea listei Revoluţiei Civice, la stânga PD-ului) se transformă în meciuri de box; departe de ecrane, Beppe Grillo (Mişcarea 5 Stele) nu este nici el mai breaz. O impresie de déjà vu şi déjà auzit. Italia politică din 2013 seamănă cu micul oraş din Groundhog Day unde, în fiecare dimineaţă, protagonistul, interpretat de Bill Murray, este condamnat să retrăiască aceeaşi zi.

Osârdniciile tinereşti ale guvernului Monti s-au mărginit la reintroducerea uceniciei şi la o „agendă digitală” [măsuri în favoarea inovării şi a digitalizării datelor administrative] greu de implementat. Mişcarea 5 Stele oferă o „alocaţie de şomaj garantată”, fără a vorbi despre finanţarea acesteia. Dreapta, care evită subiectul, a eliminat tinerii de pe listele lor pentru a face loc gărzii pretoriene a şefului. Stânga, deşi prezintă câteva feţe noi, nu propune nicio măsură radicală în privinţa tinerilor săi concetăţeni. Împrumutul de onoare evocat de Anna Finocchiaro [fost ministru al Egalităţii de Şanse] este doar o frecţie la picior de lemn, într-un moment în care avem nevoie de flexibilitate la angajare şi concediere.

Beppe Severgnini este un jurnalist şi corespondent internaţional la Il Giornale, The Economist, Corriere della Sera şi Gazzetta dello Sport, animator de emisiuni TV. A fost ales „jurnalistul european al anului” în 2004 şi a scris cărţi despre societate, mentalitate şi sport în Italia.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor

Selecţiuni din articolul în Presseurop