Ediţia din acest an a festivalului de film documentar One World România, festival despre care Cafe Gradiva relatează zilnic, include o secţiune numită „Revoluţie zi de zi”. Această secţiune îşi propune să aducă în faţă „oameni care nu sunt cuminţi” în raport cu regimul politic al ţării din care fac parte. În cadrul acestei secţiuni am urmărit filmul Winter, go away! realizat de zece regizori ruşi aflaţi la început de carieră. Filmul documentează protestele din preajma alegerilor prezidenţiale care au avut loc în Rusia în iarna anului 2012.
De la organizarea şi implicarea oamenilor în proteste stradale până la dezvăluirea unor alegeri frauduloase şi lipsite de transparenţă, filmul dă dovadă de un pasionant spirit de observaţie şi de o punere în scenă a evenimentelor extrem de fidelă. Într-o ţară polarizată ca Rusia e greu de crezut că reprezentanţii opoziţiei constituiţi din naţionalişti, cei din extrema stângă şi liberalii sunt capabili să articuleze împreună nişte mişcări protestatare paşnice. Şi totuşi filmul surprinde şi redă această realitate într-o serie de imagini care arată că oameni extremi de diferiţi pot lucra laolaltă pentru un scop comun.
Filmul nu înfăţişează doar momentele efective ale protestelor, ci şi pe cele premergătoare: unii oameni fac afişe, alţii pregătesc ceaiuri pe care să le distribuie ulterior participanţilor la mişcările stradale, alţii imaginează sloganuri grăitoare care să oglindească corupţia sistemului politic la guvernare etc. Fetele deloc cuminţi de la Pussy Riot protestează într-un mod controversat prin rugăciunea lor punk, devenită celebră, act ce le va aduce şapte ani de închisoare. Protestele de acest tip te învaţă că o mişcare, pentru a deveni una revoluţionară şi de impact, nu ţine cont de corectitudine politică, iar riscurile pot duce chiar până la privarea de libertate. Astfel, de pildă, un tânăr participant la proteste, întrebat care este activitatea lui de bază, răspunde pe un ton ironic:
păi, să stau prin închisori.
Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit la acest film au fost câteva argumente pe care le-aş numi psihologice aduse de unii intervievaţi în favoarea susţinerii lui Putin. De exemplu, un bărbat de vârstă mijlocie compară actele preşedintelui, multe dintre ele dictatoriale, cu actele unui copilandru care, chiar dacă face lucruri rele, nu le face intenţionat. Prin urmare, părinţii nu ar trebui să mustre sau să pedepsească astfel de comportamente ale copilului, ci să se le ignore sau să se prefacă, pur şi simplu, că nu s-a întâmplat nimic. O altă simpatizantă a lui Putin, o măicuţă, argumentează poziţia aleasă de ea făcând apel la dragostea şi mila creştine. Ea consideră că trebuie să ne iubim conducătorii ale căror fapte nu sunt atât de condamnabile având în vedere situaţia unei ţări care
a devenit ospiciu de nebuni.
În sfârşit, documentarul mi s-a părut foarte interesant şi foarte viu. Interesant pentru că stimulează spectatorul să-şi pună întrebări şi să gândească, viu pentru că reuşeşte realmente să dea viaţă unor cadre din viaţa socială colectivă. Fără a fi o înşiruire monotonă de imagini ale unei Rusii hibernale şi aflată în hibernare, politiceşte vorbind, Winter, go away! poate că va deschide calea, de ce nu, către o primăvară rusă.
 Alexa Pleşcaneste psiholog. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
