Între graţia divină şi represiunea sexuală

Există o legătură între faptul că popoarele creştine au cucerit lumea şi religia acestor popoare? Chiar dacă musulmanii au dominat un moment Mediterana şi Orientul, succesul creştinilor, ulterior, este mult mai mare.

Teoretic, se poate imagina că represiunea sexuală creştină, cea mai severă pe care o religie monoteistă o impune adepţilor ei, a creat o sublimare care s-a răsfrânt în opere de artă, în civilizaţii înfloritoare şi, nu mai puţin, într-un apetit de dominaţie mergând până la ferocitate.

Numai că o examinare mai apropiată a istoriei pune la îndoială teoria.

Creştinătatea nu a fost agresivă în primele veacuri în care a avut puterea, după Constantin cel Mare. A urmat politica imperiului roman, la frontiere. Când a căzut imperiul, regii goţi, creştinaţi, au rămas cuceritori, în modul în care erau, păgâni. În Orient, creştinii s-au lovit curând de arabii musulmani, care au o teorie clară a războiului sfânt. Apoi musulmanii au ajuns până în Spania.

Pe de altă parte, creştinătatea numeroasă din Orientul apropiat a trăit paşnic şi a fost, în cele din urmă, covârşită de valul musulman.

Odată cu cruciadele şi marile descoperiri geografice începe expansionismul Occidentului creştin. In numele crucii. Nu are nimic de a face cu doctrina războinică musulmană, incorporată în dogmă.

Are dreptate Max Weber că virtutea protestantă, mai cu seamă anumite secte din secolele 16-18, văd succesul în afaceri ca pe un semn că Dumnezeu te iubeşte. Dar acest principiu al graţiei divine nu mai are decât prea puţin şi indirect o relaţie cu represiunea sexuală.

Teoretic, o sectă pur mistică, precum creştinismul înainte să devină religie de stat, nu avea şansa să se impună ca religie a unor cuceritori.

Trebuie să căutăm alţi factori…