• Despre
  • Autori
  • Parteneri
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact
Sustine Gradiva
Cafe Gradiva
Terapeuti
Urmariti-ne pe WhatsApp
  • Prima pagină
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Psi
    • Psihoterapie
    • Psihanaliză
    • Psihiatrie
    • Psihologie
  • Cultură
  • Societate
  • Podcast
No Result
View All Result
Terapeuti
Urmariti-ne pe WhatsApp
No Result
View All Result
Cafe Gradiva
No Result
View All Result
Urmariti-ne pe WhatsApp
Home Cafe Gradiva

Mecanisme perverse ale ficţionalizării în filmul „După dealuri”

Alexa Bîtfoi by Alexa Bîtfoi
in Cafe Gradiva
Mecanisme perverse ale ficţionalizării în filmul „După dealuri”


Ceea ce a scris Bogdan în articolul lui (click) despre ultimul film al lui Mungiu a avut un impact puternic asupra mea şi m-a motivat să reaccesez propriile impresii şi să dau curs unor observaţii personale legate de experienţa vizionării filmului După dealuri.

Ideea avansată de Bogdan conform căreia Mungiu propune o privire imparţială asupra producţiei sale, o echidistanţă etică şi politică, dar care este, în fond, imposibilă, m-a intrigat. Iniţial am respins-o, apoi am privit-o cu ambivalenţă, pentru ca într-un final să mă apropii destul de mult de poziţia colegului meu de condei de la Gradiva. Părerea mea este că Mungiu lasă să se creeze impresia unei obiectivităţi regizorale în abordarea sa cinematografică asupra cazului de la Tanacu, fără însă a dovedi prin asta că el, omul Mungiu, nu are o poziţie sau părere asupra evenimentului abordat. Apoi, genialitatea regizorului mi se pare că e dată tocmai de această falsă neutralitate care lasă ca pelicula să devină, la propriu şi la figurat, un ecran de proiecţie al spectatorului. Mergând pe acelaşi raţionament, putem avansa ipoteza că ceea ce apare ca fiind obiectiv, este, de fapt, încărcat cu subiectivitate. Or, asta mi se pare că se apropie destul de mult şi de demonstraţia făcută de Bogdan. 

Dincolo de intenţiile conştiente sau inconştiente ale regizorului de a produce filmul în discuţie, m-ar tenta o încercare de analiză a efectului pe care pelicula îl are asupra spectatorului. Bogdan vorbeşte despre inducerea unei vine colective, a unei responsabilizări forţate a spectatorului, urmare tocmai a aşa-zisei imparţialităţi politice şi morale despre care am vorbit mai sus (acum v-aţi convins că e imperios necesar să citiţi articolul lui Bogdan înainte de a-l parcurge pe-al meu 🙂 ). Aici mă detaşez de autor şi afirm contrariul:

filmul anulează spectatorului orice vină sau responsabilitate vizavi de cazul Tanacu şi de oricare alte situaţii de abuz şi violenţă în general. 

Argumentul princeps pe care îl voi detalia în continuare este dat tocmai de rolul ficţiunii, filmul plasându-se şi el sub paleta largă a procedeelor de ficţionalizare a realităţii. Primul mesaj pe care După dealuri îl transmite, dincolo de conţinutul dramatic, este că spectatorul are de-a face cu o ficţiune. Da, e adevărat, este o ficţiune inspirată din evenimente reale, dar în esenţă rămâne o creaţie a imaginaţiei. Atunci când un eveniment devine insuportabil, adică devine traumatic, e nevoie ca el să fie ficţionalizat. Valabilă e şi reciproca: ficţiunea vine în întâmpinarea depăşirii unui eveniment traumatic. Întorcându-ne la cazul de la Tanacu, putem specula că dacă el nu ar fi fost supus unei atenţii speciale din partea mass-media, ar fi zăcut în obscuritate fără să fie cunoscut de prea multă lume. Dacă am gândi aşa, am fi pe o pistă falsă, deoarece intenţiile mediatice ascund de fiecare dată un substrat ce ţine de publicitate şi rating. Prin urmare, informaţia a fost transmisă. Prin intermediul unei cărţi după care, ulterior, s-a făcut şi un film. După dealuri. Ce se ascunde însă după aceste dealuri? Filmul răspunde clar, fără situări etice sau morale: o femeie moare în urma abuzurilor făcute de o comunitate monahală. După aceste dealuri prezente în film se mai află un „după”, un „în spate”. Or aici se ascunde ficţiunea în starea ei pură care, în scopul de a reprezenta realitatea fără însă a fi vorba despre realitate în sine, foloseşte nişte mecanisme antagonice şi perverse (nu în sensul clinic al cuvântului). Deşi spectatorul care a vizionat filmul ştie, la nivel raţional, că a fost informat cu privire la un caz tragic care a avut loc în realitate, el se raportează la această informaţie ca la un produs artistic cinematografic, nu ca la o ştire demnă de ştirile de la ora 5 (şi ştirile de la ora 5 operează destul de mult cu ficţionalizarea evenimentelor). Astfel, deşi filmul obligă la o anumită apropiere de un eveniment real şi traumatic, scopul lui ultim este de a-l ţine la distanţă pe spectator de implicaţiile unei traume reale. Tot de o astfel de distanţare sunt legate şi interpretările ce vorbesc despre relaţia homosexuală dintre cele două protagoniste, despre anumite procedee de exorcizare etc. Într-un acelaşi mecanism de distanţare (raţionalizare?) s-au situat şi dilemele clinice pe care le-am trăit personal imediat după ce am părăsit sala de cinema, dileme legate de diagnosticul Alinei (are structură psihotică?, are structură isterică şi e vorba de o decompensare psihotică pe fondul unei depresii majore?, sunt prezente simptome de conversie? etc.). 

Forţa imensă a filmului constă în aceea că, deşi trezeşte în cel ce consumă produsul artistic senzaţia de apropiere emoţională, de implicare, de împreună-simţire cu personajele prezente pe ecran, spectatorul cunoaşte intuitiv că filmul i-a servit toate ingredientele necesare pentru o implozie de trăiri autentice, pentru o descărcare (sau încărcare) emoţională puternică al cărei ecou în viaţa reală se va stinge destul de uşor. De ce să mă simt vinovat pentru ceva ce e oricum ficţiune? sau, mai mult, de ce să mă simt vinovat pentru pasivitatea mea vizavi de acest caz (sau altele) după ce ies din sala de cinema? Filmul mi-a oferit pe durata proiecţiei doza de vinovăţie de care aveam nevoie ca să nu mă mai simt responsabilizat şi în viaţa reală.

Într-un articol trecut (click), am redat definiţia genială pe care o dă Woody Allen comediei într-unul dintre filmele sale. Pentru el, comedia este tragedie plus timp. Fără a pretinde că am asocieri de felul celor ale lui Woody (hehe), îndrăznesc să aduc şi eu o definiţie ficţiunii, definiţie care mi s-a părut cu atât mai valabilă în urma vizionării filmului lui Mungiu:

ficţiunea este traumă plus cosmetizare.

Alexa Pleşcan

este psiholog.

Citiţi despre

„Orice cuvânt cere un răspuns”…

Conferinţa „Omul plat” de Ion Vianu, sâmbătă, 16 iunie 2012

Când îl însărcinăm pe celălalt să ne „digere” umbra

DE ACELAŞI AUTOR

Subscrieţi la Cafe Gradiva

Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.

Urmăriţi-ne pe WhatsApp

Abonaţi-vă la Newsletter



    document.write(„”);

Toate articolele acestui autor

*

Şi pentru că tot sunteţi aici…

...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.

Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua.
 Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim! 

Alexa Bîtfoi

Alexa Bîtfoi

este psihoterapeut de orientare psihanalitică. Lucrează cu adulţi, copii şi adolescenţi, la cabinet şi online. | Contactează

Citiţi şi

Fără realitate nu există utopie
Cafe Gradiva

Fără realitate nu există utopie

by Alexa Bîtfoi
1 mai 2025
Blasfemia manifestului oniric
Cafe Gradiva

Blasfemia manifestului oniric

by Cafe Gradiva
22 noiembrie 2020
Pactul lui Adrian Leverkun cu Diavolul
Cafe Gradiva

Pactul lui Adrian Leverkun cu Diavolul

by Adriana Bun
1 mai 2025
Load More
Next Post
Cafe Gradiva psihanaliză psihoterapie

Childhood Depression May Be Tied to Later Heart Risk: Study

Comments 2

  1. Bogdan Popa says:
    12 ani ago

    Ok, am inteles ca tu crezi ca filmul ofera de doza de vinovatie tocmai pentru a ne indeparta de o vinovatie reala. Adica, noi traim sentimentele de pe ecran ca sa nu le simtim in viata reala. Suntem vinovati pentru o ora si jumatate ca sa nu ne simtim vinovati in rest.

    Cred ca sunt de acord cu ce zici, si nu mi se pare opusul a ce zic eu, adica ca filmul taie din indignarea pe care ar trebui sa o simtim. Sau ca imblanzeste actul traumatic care s-a intamplat la Tanacu-il face mai digerabil prin faptul ca nu mai avem vinovati reali.

    Dar sa stii ca mi se pare ca exista filme care pot sa fie greu de inghitit, sau greu de prelucrat cu "rationalitatea noastra". Asa ca fictiunea nu trebuie sa fie neaparat o cosmetizare a unei traume, dar poate sa produca anumte sentimente care sunt mai "problematice": furie, isterie, vina, rusine. Eu cred ca sentimentele astea sunt foarte productive politic, si ca pot fi sugerate/generate in filme. Gandeste-te la ultimul film care te-a enerevat sau care te-a pus in pozitia sa regandesti ce credeai inainte. Asa ca fictiunea poate sa fie si "unsettling," nu?

    Răspunde
  2. Alexa Pleșcan says:
    12 ani ago

    Poate, poate :). E ceea ce se intalneste mai ales in filmele horror si care, cumva, traduc ce zicea Lacan cu 'adevarul are structura fictiunii'.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termeni şi condiţii şi Acord de confidenţialitate.

Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva! Promovaţi-vă evenimentele la Cafe Gradiva!

Ca la carte

muncă Mayo Erich Fromm
Psihanaliză

Munca şi lenea: Este lenea înnăscută? Ce spune Erich Fromm în „Patologia normalității”

4 noiembrie 2021
„Metode proiective”
Cafe Gradiva

„Metode proiective”

8 octombrie 2020

Terapeuţi

Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa

Psihoterapeut Alina Neagoe în Constanţa, Traian 70

28 mai 2023
psihoterapeut Teodora Dobrescu în Bucureşti

Psihoterapeut Teodora Dobrescu în Bucureşti, sector 3

25 aprilie 2025
psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov

Psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu în Braşov, Carpaţilor 13

28 mai 2023
Psihoterapeut Dorin Bîtfoi în Bucureşti

Psihoterapeut Dorin Bîtfoi în Bucureşti, sector 4

26 martie 2025
Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti

Psihoterapeut Alexa Bîtfoi în Bucureşti, sector 4

11 august 2024
Cafe Gradiva - Psihoterapie, psihanaliza, psihiatrie, psihologie

Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o revistă magazin online de psihoterapie, psihanaliză, psihologie şi psihiatrie, cu interese în sfera culturală şi artistică, socială, educaţională şi comunitară.

Urmăreşte-ne

Caută terapeut

Psihologi | Braşov | Bucureşti | Sector 4 | Constanţa | Psihoterapeuţi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Sector 4 | Constanţa | Psihoterapeuţi psihanalişti | Bucureşti | Sector 4 | Constanţa

Psihologi online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihologi la telefon | Psihoterapeuţi online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihoterapeuţi la telefon | Psihoterapeuţi psihanalişti online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihoterapeuţi psihanalişti la telefon

Primeşte Cafe Gradiva pe email

  • Despre
  • Autori
  • Termeni şi condiţii
  • Acord de confidenţialitate
  • Cookies
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

No Result
View All Result
  • Ştiri
  • Evenimente
  • Gradiva Podcast
  • Cauta terapeut
  • Terapeut? Înscrie-te!
  • Scrie la noi
  • Promovează
  • Newsletter
  • Contact

© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.

Utilizăm module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Mai mult aici.
×