Mi-a placut mult ce ai scris aici. Mi-am adus aminte de un moment in terapia mea, cand m-am hotarat sa-i zic analistei mele ca o urasc. Mi-a luat ceva curaj, dar am simtit ca e foarte important sa ii zic cuiva la care tin, intr-un cadru relativ sigur – ca eram pe Skype – ca simt ura. A fost foarte terapeutic, mai ales cand mi-am dat seama ce combo fatal duc cu mine, un amestec exploziv de furie si ura.
Sentimentele astea negative sunt cel mai greu de articulat in legaturile noastre intime (adica facute safe). Articolul lui Winnicott la care faci tu referire a fost senzational pentru timpul lui, pentru ca formulat ideea asta de ura in contratransfer ca normala si, probabil, inevitabila.
Poti sa zici mai mult despre atacul asta la adresa legaturii (Bion) la care faci referire? Cum te gandesti ca ura este o lipsa de simbolizare a lui beta?
Comentariu de Bogdan Popa la articolul „Mi-ar trebui un cuţit” de Cristina Călărăşanu
Foto: Fear, Anger, Hate by ~blake-drake
