Boléro este cea mai cunoscută lucrare a compozitorului francez Maurice Ravel şi probabil una dintre cele mai cântate piese din toate timpurile, aparţinând repertoriului de muzică clasică. Structura compoziţiei este dată de tema muzicală care se repetă, fără variaţiuni, de nouăsprezece ori timp de cincisprezece minute.
Opera lui Ravel, pe cât de controversată, pe atât de apreciată, a dus la interpretări foarte variate privind fecundarea şi conceperea ei. Unii susţin că în perioada în care Ravel a compus Boléro – 1928 – suferea de Alzheimer. Prin urmare aşa s-ar explica repetiţia compulsivă a frazei muzicale ce alcătuieşte partitura. Compozitorul înlănţuie notele, apoi le uită imediat, după care le înşiră din nou, pe aceleaşi, şi tot aşa. Personal, nu mă simt foarte confortabil cu această explicaţie, având în vedere faptul că Boléro-ul este o marcă distinctivă a întregii opere a lui Ravel. Mai mult, această lucrare nu se aseamănă cu stilul cultivat de autor în piesele precedente, este un unicat. Alte voci spun că această producţie este un eşec al creaţiei raveliene, un produs monoton şi plictisitor ce sfidează atât creativitatea, cât şi talentul compozitorului. Şi aceştia, ca şi precedenţii, văd în Boléro o consecinţă clară a unei boli neuronale degenerative care îi afecta lui Ravel lobul stâng al creierului, cel responsabil cu limbajul şi memoria. Tot ca un efect al afecţiunii lobului stâng este văzut şi Concertul de pian pentru mâna stângă în Re Major, compus la cererea pianistului austriac Paul Wittgenstein, fratele filosofului Ludwig Wittgenstein, ca urmare a pierderii braţului drept în timpul Primului Război Mondial.
Surse biografice confirmă existenţa unei boli neurodegenerative, avansând ideea că în ultimii săi ani de existenţă Maurice Ravel ar fi avut mari probleme de memorie şi şi-ar fi pierdut capacitatea de a vorbi coerent, de a scrie inteligibil şi de a cânta la pian.
Pentru ca misterul creat în jurul bolii marelui compozitor să fie total, o a treia categorie speculează faptul că diagnosticul de Alzheimer ar fi incorect, deoarece simptomele s-au manifestat prea de timpuriu ca să justifice demenţa, personalitatea şi comportamentul bărbatului rămânând intacte până la finele vieţii.
Oricare dintre variantele de mai sus ar fi cea corectă, cert este că Maurice Ravel suferea. Şi a ales să exprime această suferinţă mecanică, monotonă, obsedant repetitivă într-un produs artistic – Boléro -, cu nouă ani înainte de moartea sa. Boléro-ul lui Ravel duce cu gândul la un laitmotiv, la o cauză inconştientă ce stă în spatele suferinţei psihice, una şi aceeaşi cauză ce se repetă şi se tot repetă, deghizată fiind în felurite simptome.
Să repeţi!,
asta e legea Inconştientului.
Tot acesta să fie oare motivul pentru care faimoasa lucrare a lui Ravel a devenit apropiată atâtor suflete, aşa încât să ajungă să fie cântată în lume la fiecare cincisprezece minute?
 Alexa Pleşcaneste psiholog. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
Daca adaugam ca Boleroul dureaza aproximativ 15 minute, asta inseamna ca ,statistic, pe planeta se canta neincetat opusul ravelian.
Despre viata sexuala a compozitorului nu se stie nimic. E un mister total. Poate aici si-a putut simboliza acuplarea. Muzica e extrem de graitoare, nu are sens sa cautam intelesuri altele decat acesta pentru Bolero.
Alexa, nu crezi ca repetitia are un scop, acela al obtinerii placerii (sau a sensului in sens de minimizare a neplacerii, frustrarii generate de necunoastere – vezi pulsion de savoir la francezi?)
Da, repetitia are un scop. Precum si suferinta. Stii cum e cu beneficiul secundar (al producerii simptomului)…
Mi-ar placea sa-mi explici treaba cu beneficiul secundar.
da!!
excelent articolul! multumesc! si pt audio.
daniela
si o propunere… http://www.youtube.com/watch?v=1eNclvM3Jj0
d.
Eu cred ca e vorba de memorie. E reprezentata acea forma pe care ne construim totul. Daca n-am avea memoria nu ar exista asa cum sunt exiatenta noastra cu eurile si contururile ei.