În My Life and Times, Henry Miller descrie o zi ideală (ideală şi pentru mine): să mă trezesc foarte târziu, plin de sevă şi vigoare. Să nu am nici o obligaţie. Să scriu câteva scrisori – iar dacă sunt în formă chiar şi câteva pagini. Dar mai ales să-mi încep ziua înotând în piscină. Şi, după-amiaza târziu, vreo oră sau două de ping-pong.
Apoi, după o cină uşoară, să văd un film bun, de preferinţă japonez (filmele japoneze ne dezamăgesc mai puţin). Săruturi? De ce nu? Dar e totuşi necesar? E adevărat, o prezenţă feminină face viaţa mai interesantă. Şi adesea extenuantă. Miller completează:
Tot acest mister în jurul sexului… şi apoi descoperi că nu e de fapt nimic… doar vid, o iluzie, te aprinzi pentru o fantă cu păr deasupra. Ce amuzant ar fi dacă ai găsi acolo o muzicuţă… sau un calendar! Dar nu e nimic acolo, nici înăuntru, absolut nimic.
Pe când eram adolescent, îmi imaginam acolo un cap de mort.
Ziua se încheie. Şi meditez la contradicţia mea principală (împărtăşită şi de Miller): să spui că nimic nu are importanţă şi totuşi să dai importanţă la orice. Iată latura mea elveţiană.
Cât despre ping-pong, îl joc din copilărie. Ca şi Miller, am un joc solid, defensiv, impregnat de zen. Important la acest joc este că împiedică orice discuţie intelectuală. Oricât de ilustru sau de fermecător ar fi adversarul şi tot nu-i permit să-mi distragă atenţia.
Henry Miller şi-a încheiat socotelile cu viaţa la Big Sur, în tovărăşia a trei japoneze. Ping-pong-ul te ţine în formă.
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: © Bradley Smith, Gemini Smith, Inc,D.R.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
