Periferic

Ana Ularu (Matilda) in Periferic (2010, regia Bogdan George Apetrei)

Filmul lui Bogdan George Apetrei, Periferic, este usor de incadrat in categoria noului val romanesc. In primul rand, are un personaj care se lupta cu un sistem implacabil, care nu ii ofera multe sanse de supravietuire. Matilda, personajul lui Apetrei, este ca „domnul Lazarescu„ descris de Cristi Puiu, sau ca Otilia si Gabita lui Cristian Mungiu, in conflict direct cu un sistem opresiv. Opresiunea, in lectia noului val, nu este a unui sistem politic urat care isi ucide lent cetatenii. Opresiunea este mult mai difuza, mai capilara, subtila si permanenta in relatiile intre oameni. Lazarescu nu este omorat de noul regim democratic romanesc, cat de conditii structurale care produc neglijenta si nedreptate in sistemul de sanatate. Otilia si Gabita nu sunt violate de sistemul comunist, cat de un om care se trezeste in situatia de a avea putere nelimitata asupra a doua femei. La fel ca personajele lui Puiu si Mungiu, Matilda este tratata urat de oamenii cu care vin in contact direct. Ea este umilita de familie si de fostul iubit, care se intampla sa fie si proxenet. Oamenii singuri si fara multe resurse sociale, fie ca sunt studenti (Otilia si Gabita), pensionari (Lazarescu), sau detinute (Matilda), par sa fie de la inceput condamnati, luptandu-se cu o lume cruda si opresiva.

In al doilea rand, personajele noastre, in lumea grea a relatiilor de familie sau a institutiilor care nu isi fac datoria, isi gasesc resurse pentru supravietuire si rezistenta. Ele se afla fie in relatia de prietenie intre doua femei (Otilia si Gabita), fie in generozitatea unei sore medicale (Mioara), fie in speranta unui nou inceput in strainatate (Matilda). Ce leaga insa formele de rezistenta in fata unei lumi urate si deprimante este fragilitatea si vulnerabilitatea lor. Mioara, sora din filmul lui Puiu, sta langa pacient cand moare, dar Lazarescu nu poate fi salvat de umanitatea femeii din ambulanta. Otilia si Gabita reusesc sa treaca impreuna prin avort, dar relatia dintre ele e fragila si greu de sustinut. Matilda, personajul lui Apetrei, se are pe sine, dar are si dorinta sa scape din lumea asta oribila cu copilul ei.


Matilda si Toma, mama si fiica

Ce este insa mai tragic si mai dureros in Periferic este ca Toma, baiatul Matildei, nu este un aliat, cat mosteneste si el dorinta de a-i penaliza pe cei care au autoritate. Filmul lui Apetrei este mai „intunecat„ si mai „realist„ decat filmele lui Mungiu si Puiu, in sensul in care acrediteaza ideea ca esti singur in lumea dura a Romaniei. Cei apropiati pot sa te „faca„ daca nu esti atent. Altfel spus, Apetrei face senzatia de abandon intr-o lume opresiva mai taioasa, mai „deprimanta„ decat colegii de val. In filmul lui Apetrei lumea in care locuiesti pentru scurt timp este lumea puscariei, a familiei disfunctionale, a prostitutiei si a pedofiliei.

Matilda şi Toma, mama şi fiica

Totusi, desi in aparenta fimul lui Apetrei este mai realist decat cinematograful noului val traditional, el isi taie din realism prin actorul principal, Ana Ularu. Actrita joaca excelent, dar nu cred ca este personajul pe care il cauta regizorul. Ana Ularu este o P. J. Harvey cazuta intr-o lume nemiloasa sau o Ani diFranco in razboi cu un intreg sistem corupt. Prin hainele pe care le poarta, sau prin atitudine, mie nu mi-a dat senzatia nicio o clipa ca vad o puscariasa sau fosta prostituata. Am vazut o actrita de film o actrita foarte inteligenta si motivata, foarte buna, care joaca mai degraba un „rebel„, decat este o femeie stoarsa de energie intr-o situatie dificila. Pentru ca Ana Ularu este atat de puternica, ea adauga o nota suprarealista unei povesti gandite ca un documentar al unei existente brutale.

Periferic, ca film din „noul val„, are disperarea unui rebel in fata unui lumi nedrepte. Dar spre deosebire de altele, care au o nota mai luminoasa, Periferic pare ca formuleaza acelasi mesaj pe care il intalnesti de multe ori in hip-hop-ul postsocialist sau in manelele triste. Pana la urma, in fata unei lumi crude, nu te ai decat pe tine insusi.

Bogdan Popa este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor