Marturisesc ca m-am gandit mult la subiectul raportului dintre dragoste si ura, si in special la valoarea ambivalentei, care este caracteristica relatiilor noastre cu ceilalti. Relatia de interval – in care avem sentimente amestecate, de multe ori puternice – pare sa fie un „normal” al psihismului nostru individual. Insa relatia asta de interval, de dorit, si cumva sanatoasa, nu exista fara ca ea sa fie produsa de excesele ei, de momentele care, asa cum sugereaza Peter Fonagy, ne pun in pozitia sa fim „borderline” – sau dispusi la exces afectiv.

In ultima vreme, ce ma sperie cateodata este injonctiunea lui „a iubi”. Ea este mascata de multe ori prin interzicerea opusului iubirii – si anume ura. Sa nu urasti devine un indemn omniprezent, si cumva greu de respins.

M-am gandit la injonctiunea lui

sa nu urasti

in timp ce ma uitam la postarea Alexei „Olume fara ura. Iti poti imagina asa ceva?”.

Clipul produs de Anti-Defamation League (ADL), organizatie care apara drepturile omului in Statele Unite, are caracteristicile unui manifest pe care toata lumea ar trebui sa adopte. El imagineaza o situatie in care victime marcante ale rasismului (Martin Luther King, James Byrd), nazismului (Anne Frank), homofobiei (Harvey Milk), transfobiei (Matthew Shepard), Al Qaeda (Daniel Pearl), intolerantei radicale de dreapta ortodoxe (Yitzhak Rabin) ar trai astazi si ar milita pentru drepturile omului. Ideea clipului este ca o lume fara ura ar fi o lume mult mai buna.

Acum, cine ar putea sa nege asta? Cine ar putea sa contrazica mesajul ADL ca o lume mai buna este o lume in care oamenii de mai sus ar trai inca? Sunt sigur ca Alexa a postat clipul pentru ca in parte a fost atinsa de mesajul ADL.

Acum, ce ma intereseaza pe mine in clipul produs de ADL este injonctiunea lui „a nu uri”. Cand l-am vazut, mi-am adus aminte cand eram mic si mergeam pe stadion in lumea comunista pre-89 si strigam

Citiţi despre

Sunteti un parinte indisponibil? Bine ati venit in club!

Companiile romanesti pot economisi bani adresand problema dependentei la serviciu

Legenda EMDR-ului la cel de-al XVII-lea Congres European de Psihoterapie

sa fie pace in lume.

Cand ma gandesc la omuletul care eram, ma vad fredonand

Subscrieţi la Cafe Gradiva

Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.

Urmăriţi-ne pe WhatsApp

Abonaţi-vă la Newsletter

sa fie pace in lume, sa fie pace in lume, sa fie pace pe pamant.

Ce nu stiam atunci, si ce stiu acum, este ca eu nu strigam

sa fie pace in lume

inocent. Eu strigam

sa fie pace in lume

ideologic – adica eu nu strigam sa fie pace degeaba. Eu vroiam pace la sapte ani pentru ca traiam in plin razboi rece, in care eu, ca reprezentat al comunismului, eram bun si vroiam pace, iar altii, vesticii, in special americanii, erau rai si vroiau razboi. Ei vroiau razboi pentru ca la sapte ani aflam de la telejurnalele vremii ca americanii sunt cruzi, ca au multi oameni ai strazii si ca au si un somaj in floare. Eu strigam pace nu pentru ca vroiam neaparat pace intre relatiile inter-umane, dar strigam pace pentru ca sa condamn un inamic, si anume pe vestic, care ne ura pe noi – esticii. Eu strigam pace pentru vroiam sa identific un om care ne ura si care trebuia condamnat moral.

Cu alte cuvine, injonctiunea lui

sa fie pace

era mobilizata ca noi sa condamnam pe cineva care ne uraste, si care nu trebuia sa ne urasca.

M-am gandit cum in clipul ADL ura este condamnata de la sine ca fiind lipsita de valoare. Un gest atat de puternic de denegare este insa, ca si sloganul pe care eu il strigam despre pace, ideologic. El are un dusman, care nu este sugerat, si care prin denegare este sugerat indirect si anihiliat.

Sa fiu sincer, primul gest de suspiciune l-am avut cand am vazut o colectie de frici si uri puse sub acelasi steag, mobilizate colectiv impotriva unui dusman nenumit. Un lucru pe care l-am invatat de la Elisabeth Levy-Bruehl este sa fiu suspicios cand prejudecatile sunt facute la fel, puse in aceeasi categorie, ca si cum diferentele intre prejudecati si uri nu ar fi importante. Injonctiunea colectiva

sa nu urasti

anuleaza diferentele intre tipuri diferite de discriminare. In al doilea rand, devin suspicios cand

sa nu urasti

vorbeste despre

o lume fara ura.

Este ceva foarte local, foarte intalnit in America, cand o problema, din problema locala, extrem de importanta (moartea lui Harvey Milk), devine o problema globala, pe care cu totii trebuie sa o intelegem si sa ne raportam la fel la ea. De unde pasul asta universalist, saltul la universal, pe care toti trebuie sa il facem? De ce trebuie sa facem saltul asta asta imediat, si de ce cu Harvey Milk? De ce nu il facem cu Mohamed Bouazizi, care si-a ars corpul in piata publica in Tunisia? De ce nu il vedem pe Bouazizi protestand pentru o lume mai buna in clipul ADL?

Parte a suspiciunii mele este ca stiu ca ADL este o organizatie pentru protectia drepturilor omului, dar ca este o organizatie politica. In Statele Unite, ADL este o organizatie care a identificat dusmanii care urasc Israelul. Printre ei se numara organizatii cum sunt Studentii pentru Dreptate in Palestina (SDP), ori alte organizatii care sustin Miscarea pentru Sanctiuni, Penalizari si Boicot (The Boycott Divestment and Sanctions Movement). De pilda, unul din ganditorii mei psihanalitici favoriti, Judith Butler, a fost invitata de SDP sa sustina o conferinta la Colegiul Brooklyn si sa vorbeasca despre o politica a sanctionarii Israelului, pe care ea o impartaseste.

Cu alte cuvine,

sa nu urasti

in clipul ADL inseamna sa nu urasti, de pilda, cum face Judith Bulter, care sustine o atitudine politica pe care ADL o condamna ca politica a urii. Dusmanul pe care clipul ADL il identifica in subtext, mobilizându-i pe Martin Luther King si ceilalti, este un tip de politica de stanga, care sustine ca palestinienii sunt oprimati, ca au drepturi in Israel, si ca Israelul se comporta injust fata de multi dintre cetatenii lui.

Care este lectia psihanalitica mai ampla de aici? Mai intai, trebuie sa fim suspiciosi fata de cererea lui „a iubi” atunci cand nu e precizat un context. „A iubi” – in clipul ADL – este ca reclamele la General Motors care nu fac decat sa vanda un brand. In al doilea rand, cererea unui „lumi fara ura” de fapt interzice (sau, in jargon, forcluzeaza) un tip de furie ori ura care poate sa fie intemeiata – o ura fata de o putere dominanta si fata de anumite privilegii care sunt luate de-a gata. O „lume fara ura” interzice gandul ca poate sa fie un tip de atitudine furioasa, ultragiata, umilita, care vine din pozitia celui care e dominat si oprimat. Ura pe care o articuleaza cel care are putere si este dominant este diferita de ura celui care e opresat. In al treilea rand, ura nu este intotdeauna chipul deformat al relatiilor bune intre oameni. De multe ori ma gandesc de cate ori mi s-a zis ca sunt o parte agresiva in conflict. Genul asta de argument nu marcheaza de multe ori decat o falsa superioritate a non-violentei argumentative, a pozitiei neutre, care este in control. Furia si ura nu sunt negativul relationarii – ci de multe ori sunt un simptom al lipsei de contact si al dezamagirii, al unei iubiri care nu se manifesta cand „trebuie”.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor

Comments 1

Ioana M. says:

12 ani ago

Punct ochit, punct lovit!

Ce-ar fi iubirea fara ura, fericirea fara nefericire, relatia fara singuratate?
Asta e si sensul, dupa mine, al necesitatii contrariilor. Gandim in contrarii si alegem, finalmente. Pedeapsa biblica: dreptul de a alege.

Am de gand sa-ti raspund mai pe larg intr-un articol despre ce inseamna pentru mine ambivalenta, vad ca te preocupa.

Cat despre concluzia ta de final, subscriu fara rezerve.

Răspunde