Sechela condiţiei paradisiace

Traducerea înseamnă restabilirea parţială a limbajului prebabelic. Lucrătorii care începuseră să construiască Babel se înţelegeau între ei… cel puţin îndeajuns de bine pentru a înainta cu eficienţă în relizarea marelui lor proiect. Iahve a recurs la acest mijloc, multiplicarea limbilor (şi „incurcarea” lor), într-o tentativă urgentă – şi reuşită – de-a împiedica realizarea marelui zigurat, dedicat unui alt zeu. A reuşit, proiectul babelic fiind abandonat. De fiecare dată când recurge la o pedeapsă, Iahve, zeul gelos, acordă o corecţie, în aşa fel încât, odată cu pedeapsa, i se oferă omului un avantaj compensator. Izgonirea din paradis, supravieţuirea cu condiţia efortului penibil a adus ceva nou înzestrând omul cu o capacitate, refuzată nu numai celorlalte specii animale, dar şi îngerilor, libertatea. Religiile post-avraamice se bazează în întregime pe postulatul libertăţii umane. In cazul Babel, risipirea constructorilor, rana narcisică produsă de eşecul planului lor s-a produs prin brusca multiplicare a limbilor. Dar Iahve le acordă oamenilor o însuşire nouă, corectând parţial situaţia de neînţelegere care dusese la abandonul turnului Babel. Această calitate, unică şi ea printre regnurile vieţii şi oştile îngereşti, ca şi libertatea, este interpretarea. Ea înseamnă capacitatea de-a transpune sensuri identice dintr-o limbă în alta, dar şi de-a explica ambiguităţile inerente exprimării în aceeaşi limbă.

Se poate chiar presupune că, de fapt, nu Iahve a încurcat limbile. Lucrurile s-au petrecut întocmai pe dos: în faţa complexităţii sarcinii, limbajul moştenit de la Creaţie s-a dovedit insuficient. Limba paradisiacă era adaptată condiţiilor simple, a putut funcţiona în existenţa penibilă a omului izgonit din Rai. Dar în momentul în care oamenii au trebuit să-şi coordoneze eforturile în vederea unei sarcini care presupunea mai-mult-decât-supravieţuirea, limba unică s-a dovedit imprecisă, deci ineficientă. Multiplicarea limbilor a apărut ca o încercare de-a rezolva sărăcia limbii primitive dată în rai, sechela condiţiei paradisiace. Existând mai mulţi interpreţi, s-a conturat un număr mare de interpretări. Alte reguli gramaticale, alt vocabular au fost propuse, de unul, de altul. Aşa s-a produs „încurcătura limbilor”.

Traducerea este efortul de-a se reajunge la o interpretare unică, efort în parte reuşit, în parte eşuat. Iahve a dat omului libertatea, în speranţa că omul va descoperi prin el însuşi legea morală. Omul nu a reuşit acest lucru decât parţial, intermitent. Similar, El i-a dat omului capacitatea de-a regăsi sensul unic al cuvintelor, dar reuşita, de asemenea, nu i-a fost garantată…