Albert Camus scria în Mitul lui Sisif că sinuciderea este singura problemă cu adevărat filosofică. Nu mai este. E soluţia atunci când viaţa nu merge de la sine. Or, astăzi, iar asta este fără doar şi poate marea cotitură a modernităţii, viaţa nu mai merge de la sine. Ea trebuie permanent renegociată. Îmi doresc să trăiesc bine, dar cu condiţia ca… Atunci când condiţiile nu mai sunt îndeplinite, oricât de futile ar fi ele, sinuciderea e la îndemână, ca o consolare şi ca o rezolvare. Iată cum se explică succesul eutanasiei în societăţile foarte reflexive.
Totuşi, sinuciderea rămâne o provocare şi o enigmă pentru cei apropiaţi. Ei cer explicaţii. Îmi amintesc ce-mi povestea odată un inspector de poliţie: după sinuciderea unei fete perfect normale, el s-a simţit moralmente obligat să inventeze o afacere sumbră cu droguri şi o ruptură sentimentală pentru a-i consola părinţii. Spiritul uman preferă întotdeauna cauzele clare celor insondabile. Or, nu există cauze clare. Acţiunile noastre sunt zaruri aruncate în noaptea neagră a hazardului.
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
