Un mesaj de la Annie le Brun mi-a readus în memorie emoţia pe care am încercat-o atunci când Louise Brooks mi-a scris şi mi-a trimis fotografii ale sale ca adolescentă. Annie le Brun şi Louise Brooks sunt ireductibile. Ele nu cedează niciodată cu nimic, iar această trăsătură de caracter, pe lângă farmecul lor personal, mi le face atât de dragi. Mai mult, amândouă scriu drăcesc de bine.
Pentru a da o dovadă a stilului lui Annie le Brun celor care nu i-l ştiu, îmi permit, cu acordul său, să reproduc aici mesajul său:
Îmi face mare plăcere să vă reîntâlnesc, dragă Roland! Sunt mai ales surprinsă să vă mai aflu în viaţă, când întreaga viaţă aţi fost pasionat de sinucideri şi aţi flirtat cu ideea morţii voluntare. Doar dacă nu mă înşel şi nu sunteţi cumva deja mort, bătrân vânător de fuste japoneze care aţi fost şi sunteţi – doar că resuscitat într-un univers digital paralel, unde fertila piscină cu tinere nimfete este, îmi închipui, mai la îndemâna poftelor antediluviene şi a incorigibilelor voastre păcate. Oricum ar sta lucrurile, rămân cu amintirea de neşters a întâlnirii noastre… V-o mai amintiţi?
Cum aş putea să o uit, dragă Annie?
P. S. Mathieu Terence a vorbit foarte bine despre Annie le Brun în Prezenţa spiritului, un eseu împotriva literaturii de umplutură*.
 Roland Jaccardeste scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
