Ce facem cu heterosexualii si homosexualii – si casatoriile lor?

In Romania discutia despre forme legale care depasesc cadrul traditional „un barbat si o femeie„ a fost generata recent de dezbaterile legate de Constitutie. In interventia mea aici ma intereseaza cum este descrisa sexualitatea, alta decat cea traditionala, si cum este produsa heterosexualitatea romanilor, ca opusa deviantilor sau minoritarilor sexuali. Voi sugera care este problema reala legata de idealul familiei heterosexuale monogame si cum poate fi el combatut.

Analizez doua tipuri de interventie, una jurnalistica TV, cu pretentii de obiectivitate, si o interventie in Observatorul cultural a Iuliei Popovici. Prima face parte dintr-un discurs conservator, iar cealalta este o interventie plasata la stanga, in care minoritarii sunt aparati. Mi se pare ca cele doua pozitii impartasesc idei comune, pe care le critic.

Sa incepem cu Andreea Esca. Cine sunt homosexualii si lesbienele in stirile Pro TV? (Vezi aici clipul ProTV.)

Esca deschide discutia despre minoritati prin formularea unei intrebari aparent legitime. Nu cumva noi, romanii, daca ii protejam constitutional pe minoritarii sexuali, deschidem „o cutie a Pandorei„? Cutia Pandorei este aici posibilitatea de casatorie sau de a infia copii a minoritarilor. O prevedere considerata acceptata de „lumea civilizata” – si anume protectia sexualitatii non-heterosexuale – devine un dar otravit, care deschide lumea la raul ascuns in cutie. Cutia Pandorei produce ceea ce legile incearca cu greu sa elimine, adica suferinta, boli, invidie si alte rele, care, odata ce sunt lasate libere, vor invada societatea lasata neprotejata.

Dupa asta vedem un montaj. Oameni politici seriosi isi expun ingrijorarea, in timp ce in contrapunct noi vedem imagini in care sunt descrise minoritatile sexuale. Doi deputati liberali insista ca familia este alcatuita intre un barbat si o femeie, in timp ce in fundal observam un travestit, care se urca intr-o masina.

Din context intelegem ca cei doi politicieni apara o cauza rezonabila, care trebuie demarcata de minoritati. Minoritatile – toti cei care sunt altfel sexual – sunt acoperiti de imaginea unor dragqueen, care devine referentul pentru non-heterosexuali. Pe scurt, heterosexualitatea se produce aici ca o aparare fata de relele vietii – ca o aparare fata de suferinta, moartea sau tristetea produsa de cutia otravita a Pandorei.

Dupa asta cadrul se muta la Remus Cernea care isi prezinta intentia de a legifera un proiect pentru parteneriat civil. Iulian Stoian, presedintele Accept, ne spune ca Romania trebuie sa inceteze sa discrimineze persoanele LGBT. Stoian spune LGBT si nu LGBTQ. Aici, evident, Q din queer apare ca o absenta importanta, ca un gol care ne arata ca persoanele minoritare au anumite identitati sau orientari sexuale. Absenta lui Q din discutie ne impiedica sa ne gandim ca identitatile si orientarile sunt de fapt mult mai complicate, fluide si contextuale decat sunt ele reprezentate public. Gay sau heterosexual sunt identitati articulate empiric, ca si cum existenta lor e factuala, si nu ar fi un efect al unor discursuri identitare depre practici sexuale.

In fundal, dragqueen-ele sunt din nou expuse pe larg. Interesanta este obsesia pentru dragqueen, caci nu vedem dragkings in jurnalul ProTv. Dragqueen este un tip de performare a genului, in care un el capata aparenta unei ele. Un dragking este o ea care joaca – sau performeaza, daca vreti – un el. Obsesia pentru dragqueen mi se pare ca vine din violenta pe care o propune unei masculinitati normative, care nu se poate fi gandita ca joc sau performare. Evident, feminitatea se poate juca, dar masculinitatea, nu. De aici si obsesia pentru contrastul intre rezonabilul politicienilor si anormalul dragqueen-elor.

Dupa asta ne apare Ioan Stanomir, ca expert constitutional, care ne spune ca fanatismul trebuie interzis, nu-i asa, din democratie. E greu de spus ce intelege Stanomir prin fanatism. Nu e cumva pozitia lui una fanatica, adica una care interzice anumite forme de exprimare publica? Daca pozitia lui e fanatica, nu trebuie cumva sa o interzicem si pe ea din dezbaterea publica? Nu avem raspuns la intrebare, pentru ca intelegem din context ca travestitii sunt fanaticii si oamenii politici care apara familia sunt rezonabili. Ei sunt moderati si democrati, spre deosebire de anormali.

Ce intelegem, pe scurt, in interventia ProTv? Intelegem ca persoanele de acelasi sex sunt travestitii, ca asta e destul de anormal, ca ei sunt de fapt fanatici, daca ne gandim bine, si ca in democratie trebuie sa evitam fanatismul. Heterosexualitatea obligatorie este produsa prin opozitia cu fanatismul, cu anormalul. Heterosexualitatea e justificata ca o aparare fata de anumite rele, care trebuie continute, pentru ca altfel devin contagioase.

Acum, cum se poate raspunde unui astfel discurs conservator mascat de obiectivitate? Iulia Popovici o face pasionant si puternic, insa dupa mine problematic. Unui discurs de tipul 

astia sunt de fapt anormali,

dar nu o spunem direct si o sugeram prin montaj, Iulia Popovici ii opune ideea ca trebuie sa protejam drepturile minoritatilor. Cine sunt minoritarii sexuali de data asta in „Orientarea sexuala a Constitutiei”?

Minoritarii de data asta sunt mai complicati, caci ei pot fi „transsexuali, hermafroditi” sau lesbiene. Pe buna dreptate remarca Popovici, ei au disparut din discursul politic sau jurnalistic obsedat de homosexuali si transvestiti. Dar „ei” – minoritarii – nu mai apar ca transexuali, lesbiene sau hermafroditi in exemplul lui Popovici, care apeleaza la trei nume de barbati ca sa contraargumenteze (I. Negoitescu, Mihail Radulescu si N. C. Munteanu). Din context noi intelegem ca ei sunt homosexuali barbati. Toate diferentele minoritare sunt sterse prin exemplele Iuliei Popovici, care ne focalizeaza din nou pe barbati aparent gay.

Cum ne apar homosexualii acum, in textul din Observator? Homosexualii sunt cei care, de pilda, si-ar dori o familie fericita care sa ii infieze pe copii. Homosexualii sunt cei care nu sunt neaparat „efeminati” – adica barbatii pe care trebuie sa ii dispretuim pentru ca vor sa arate ca femeile.

Ambele interventii, de la Pro Tv si Observator – cu impact diferit, evident – discuta legalizarea unor relatii neconventionale. Ambele interventii se invart in jurul ideii de protectie a minoritatilor, care trebuie protejate de stat. Ambele interventii ne propun un fel de potret al homosexualului, care este fie „travestit„ (ProTV), fie poate doritor de familie fericita (Observator). Ambele se bazeaza pe ideea ca ei sunt diferiti de noi, ca ei vor poate alte lucruri decat noi si ca poate ca majoritarii ar trebui sa le cedeze. Ambele pleaca de la teoria identitara ca oamenii sunt intrinsec ceva – hetero, sau gay, sau hermafroditi – si nu ca devin ceva in functie de anumite discursuri sociale si politice.

Eu ma despart de ce este comun in ambele interventii. Eu cred ca heterosexualitatea este produsa prin discursul in care hetero si homo sunt despartiti ca doua categorii distincte. Pentru a intelege mai bine ce e problematic cu opozitia asta, trebuie inteles ca heterosexualitatea monogama nu exista decat ca ideal. Pentru ca ea reprezinta un ideal normativ, ea isi produce opozitia – minoritarul sexual – care trebuie aparat acum de discriminare. Eu cred ca nu se poate decapita heterosexualitatea normativa decat daca se intelege ca ea ne produce pe noi toti – si ne produce fanteziile si inconstientul. Apelul la protectie legala si nediscriminare e important, dar nu face decat sa inscrie anumite tactici intr-o logica care perpetueaza dominatia idealului heterosexual monogam (vezi cuplul de familie). Pentru a iesi din logica dominatiei impusa de monogamia heterosexuala, trebuie mai intai inteles ca identitatile „homo„ si „hetero„ sunt produse discursiv pentru a inlantui, nu a elibera. Practicile sexuale sunt codate astfel pentru a legitima institutii care sunt oferite ca naturale de catre stat. Casatoria, familia, paternitatea, maternitatea devin instrumente pentru a legitima anumite moduri de viata si a exclude altele.

Eliberarea de idealul asta stramt nu se poate face decat daca se intelege ca majoritatea dintre noi nu traim in heterosexualitatea monogama. Femeia care isi creste singura copilul, copii care au parinti vitregi, oamenii care au relatii intime multiple, relatiile intre persoanele de acealasi sex – toate sunt forme de relationalitate care se traiesc in practica si care submineaza idealul monogam heterosexual. Mai mult, oamenii care traiesc cu ideea ca vor sa implineasca idealul asta au practici sexuale si relatii care ies din cadrul lui stramt. Ce se intampla cu relatiile intre un barbat si o femeie care sunt „perverse”? Ce se intampla daca alte parti ale corpului decat cele „naturale” sunt implicate in sex? Idealul heterosexual monogam devine opresiv pentru ca produce o intimitate ireala, de carton. Face intimitatea ingusta si sufocanta. Idealul asta legalizeaza diferite forme de excluziune si sugereaza ca alte forme de viata in comun sunt indezirabile.

Excluziunea sociala nu se opreste odata cu legalizarea casatoriei „homosexuale„. Ea nici macar nu este primul pas catre eliberare. Primul pas catre eliberare de heterosexualitatea normativa este sa intelegem cum noi ne formam subiectivitatea in functie de anumite moduri de viata considerate legitime. In opozitie cu idealul monogam heterosexual, exista practici ale libertatii. Ele imagineaza noi forme de viata, noi forme de relationalitate, noi forme de experienta creativa, care depasesc formulele obosite ale heterosexualitatii si homosexualitatii naturale. Atunci cand vom inceta sa ne producem in identitati radical diferite – homo si hetero, femeie versus barbat – vom intelege cum viata poate fi traita cu placere.

Bogdan Popa este pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.

DE ACELAŞI AUTOR

document.write(„”);

Toate articolele acestui autor