Săptămâna trecută am prezentat un experiment psihologic care arată cum reacţionează nişte copii cărora li se spune că bomboanele câştigate prin propriile eforturile au fost mâncate de către părinţi. Am concluzionat că reacţiile copiilor ţin în mare măsură de fantasmele lor (orale, în special) oglindite în relaţia cu părinţii. Astăzi propun un alt experiment asemănător,  un experiment artistic vizual ce îşi propune (şi reuşeşte) să surprindă emoţii primare ale unor micuţi.

Doar că de astă dată vom explora reacţiile adulţilor.

Artista Jill Greenberg decelează un exerciţiu fin de observaţie a făpturii umane, exerciţiu ale cărui consecinţe nu sunt lipsite de risc. Ea fotografiază cele mai arhaice afecte umane. Asemenea trăiri brute, neprelucrate, se observă cel mai bine la copii pentru că ei reuşesc să fie spontani în mod natural. De ce o astfel de muncă presupune riscuri? Pentru că aceste fotografii, aflate în faţa spectatorului, trezesc în cel ce le priveşte trăiri la fel de puternice ca cele pe care pozele însele le înfăţişează. În consecinţă, spectatorul, neelaborând şi neputând conştientiza motivele pentru care privitul unor astfel de fotografii îi provoacă sentimente copleşitoare, reacţionează foarte puternic. Cei mai mulţi dintre ei au proiectat o fantasmă sadică asupra artistei spunând că pentru a obţine efecte extreme, aceasta le dădea acadele copiilor pe care ulterior le lua. Varianta lui Greenberg este că bomboanele veneau de la părinţii copiilor, aceştia fiind cei care păstrau la ei dulciurile în timpul sesiunii de fotografiat. Alţii au folosit fotografiile, fără permisiunea autoarei, în scopul unor campanii împotriva abuzului sau anti-vaccinare la copii. Mai multe despre aceste reacţii citiţi aici.

Observăm că privitul unor astfel de poze este asociat adesea cu un abuz (s-a vehiculat ideea chiar a unui abuz sexual motivat de faptul că micuţii erau dezbrăcaţi în timp ce erau fotografiaţi) ce traduce o fantasmă sadică. Artista, ea însăşi mamă a doi copii pe care i-a inclus în această serie de fotografii, afirma că intenţia ei a fost aceea de a împărtăşi experienţa vizuală a unor emoţii umane asociate cu tristeţea în diferitele sale ipostaze şi intensităţi.

Situatii in care e recomandat sa mergem cu copilul la psiholog

Prea îndrăzneţ? Deplasat? Şocant? La urma urmei, parcă prea multe sunt pozele care arată copilaşi senini cu un surâs angelic pe chipurile lor care arată ca nişte păpuşele…

Voi ce părere aveţi despre aceste fotografii?

momentele de tristete au fost trecatoare…

Vezi aici mai multe fotografii cu copii ale artistei Jill Greenberg.

Alexa Plescan este psiholog.

DE ACELASI AUTOR

Toate articolele acestui autor

www.cafegradiva.ro